ANAF a fost amendată pentru publicarea listei datornicilor

Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost amendată cu 16.000 de lei de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), ca urmare a deciziei ANAF de a publica pe Internet lista cu persoanele fizice având restanțe mai mari de 1.500 de lei. Potrivit unui comunicat al ANSPDCP postat pe site-ul instituției, ANAF a încălcat prevederile Legii 677/2001, întrucât a prelucrat și publicat pe alt site de Internet decât pe propria pagină o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă.În comunicatul citat se mai arată că ANAF nu a asigurat informarea completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor. ”Pentru faptele constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni: amendă în cuantum de 11.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 4 din Legea nr. 677/2001, şi amendă în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 12 din Legea nr. 677/2001” se arată în comunicatul ANSPDCP.

Leave a Comment