Aleşii din Crişeni decid soarta unei investiţii Michelin de sute de milioane de euro

Mihaela Moldovan 9 octombrie 2012 3
Aleşii din Crişeni decid soarta unei investiţii Michelin de sute de milioane de euro

Soarta unei investiţii de sute de milioane de euro, pe care compania Michelin România vrea să o facă la ieşirea din Zalău, se află marţi în mâinile consilierilor locali din Crişeni. Întruniţi în şedinţă ordinară, aceştia vor decide în privinţa preţului de pornire a licitaţiei pentru vânzarea unei parcele de 10 – 15 hectare de teren de care investitorul are nevoie pentru ridicarea unei hale, la ieşirea din Zalău, unde să se producă atât cord metalic, cât şi anvelope.

Compania Michelin România, care are deja două fabrici în Zalău, intenţionează să îşi extindă activitatea de producţie, în acest sens urmând să fie deschis un nou punct de lucru. Una din locaţiile avute în vedere pentru această investiţie se află în comuna Crişeni: este vorba de un teren în suprafaţă de 10 – 15 hectare, în apropierea Fabricii RomSteel Cord. Din punct de vedere cadastral, terenul ţine de Zalău, dar a fost câştigat recent în instanţă, de administraţia locală Crişeni.
Potrivit unor surse oficiale din politică sălăjeană, care doresc păstrarea anonimatului, pentru achiziţionarea parcelei respective, compania Michelin România este dispusă să plătească 3 euro/metrul pătrat. Acesta este preţul de pornire văzut de Michelin pentru licitaţia care va fi organizată privind vânzarea terenului cu pricina, preţ care a fost comunicat companiei de către o firmă contractată să facă o expertiză privind acest aspect.
Suma este, însă, mult prea mică pentru aşteptările edilului din comuna Crişeni, care speră să primească pentru un metru pătrat de teren minim 8 euro. Cel puţin, potrivit primarului Andrei Maior, acesta ar trebui să fie preţul de pornire a licitaţiei privind vânzarea terenului respectiv, edilul susţinând că şi el are o expertiză pe care se fundamentează întreaga ecuaţie. Pentru a se stabili dacă vor ca investiţia să se facă la ei acasă, acest lucru însemnând implicit ajungerea la un preţ agreat de ambele părţi, consilierii locali din Crişeni se vor întruni marţi în şedinţă ordinară. Ca urmare, ziua în curs va decide soarta unei investiţii estimată la câteva sute de milioane de euro, care ar putea aduce sălăjenilor, în următorii ani, până la 450 de locuri de muncă.
Primarul comunei Crişeni, Andrei Maior, a argumentat că vânzarea terenului trebuie să pornească de 7,9 euro/metrul pătrat întrucât acesta este preţul stabilit de o firmă de evaluare contractată de administraţia locală comunală în acest sens, firmă cu care Primăria a mai lucrat şi în alte dăţi. „Interesul nostru este să vindem terenul la un preţ bun. Sigur că vrem ca această companie (Michelin, n.r.) să investească aici, dar acesta este preţul de pornire a licitaţiei”, a declarat primarul comunei Crişeni, admiţând, însă, că totul depinde de ce vor decide aleşii locali.

Preţul terenului – mărul discordiei

Pe decizia consilierilor comunali contează, de altfel, şi liderii politici sălăjeni, care vor neapărat ca investiţia Michelin să prindă contur în Sălaj şi nu în altă parte. Pentru aceasta, preşedinţii principalelor organizaţii politice din judeţ au avut discuţii cu consilierii locali din Crişeni, subliniindu-le importanţa câştigului pe termen lung şi nu al celui imediat. „Nu trebuie văzut doar câştigul de moment, ci trebuie înţeles câştigul în perspectiva creării unui număr mare de locuri de muncă. Cred că soluţia este la consilierii locali, nu la primar. Ei trebuie să vadă câştigul şi beneficiile pe termen lung. Consilierii trebuie să voteze susţinerea acestei investiţii. Dacă o susţin, nu au cum aproba vânzarea terenului la preţul de circa 8 eurp/metrul pătrat”, liderul PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode.
Potrivit lui Lucian Bode, sunt trei paşi care trebuie făcuţi pentru ca investiţia respectivă să prindă contur: pentru început, consilierii locali din Crişeni trebuie să înainteze Ministerului Agriculturii o cerere de scoatere a parcelei de teren din circuitul agricol, pas care va trebui dublat de o cerere similară înaintă Ministerului Agriculturii de Primăria Zalău, întrucât cadastral, terenul aparţine municipalităţii. Ulterior, cele două părţi – Consiliul Local Crişeni şi compania Michelin – trebuie să convină asupra uneia din cele două evaluări făcute pentru stabilirea preţului de pornire a licitaţiei: ori cea cu 3 euro/metrul pătrat, ori cea cu 7,9 euro/metrul pătrat. Cel de-al treilea pas trebuie să constea în predarea amplasamentului către investitor, a declarat Lucian Bode.

Concurenţă din partea Ungariei şi a Serbiei

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, care este liderul social-democraţilor sălăjeni, consideră că investiţia pe care Michelin România ar putea să o facă la ieşirea din Zalău este de maximă importanţă pentru judeţ. „În perspectiva următorilor ani, această investiţie înseamnă crearea a 450 de noi locuri de muncă în judeţ, întrucât se va dezvolta atât producţia de cord metalic, cât şi cea de anvelope”, ne-a declarat Tiberiu Marc.
Acesta a precizat că, în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu administraţia locală din Crişeni, este de aşteptat ca investitorul să plece în alte ţări pentru a-şi dezvolta afacerea. „De obicei, multinaţionalele iau în considerare mai multe locaţii, din mai multe ţări, mai ales care nu sunt din UE şi care oferă facilităţi investitorilor. În România, administraţiile locale pot acorda asemenea facilităţi, mă refer în ceea ce priveşte taxa pe teren şi impozitul pe clădiri”, a declarat Tiberiu Marc.
Liderul UDMR Sălaj, deputatul Seres Denes, ne-a declarat că alte state interesate să atragă Michelin sunt Ungaria şi Serbia, însă cu atît mai mult Sălajul trebuie să lupte pentru păstrarea investitorului pe plan local. „În condţiile economice actuale, când numărul şomerilor nu este mic, este cu atât mai vital să păstram investitorul în Sălaj. Sper că se va ajunge la un acord între cele două părţi, trebuie să luptăm să facem Michelin să rămână în judeţul nostru”, a declarat Seres Denes.

Lider mondial în domeniul anvelopelor

Deşi am cerut un punct de vedere oficial al companiei Michelin în privinţa celor relate anterior, până la ora închiderii ediţiei, el nu ne-a fost comunicat.
Michelin este lider mondial în domeniul anvelopelor, producând annual, în cele 68 de centre de producţie din lume, peste 190 de milioane de anvelope, de toate tipurile, de la cele destinate vehiculelor pe două roţi până la cele de avion sau gigant. De altfel, Grupul Michelin are o prezenţă comercială în 170 de ţări.
Fabrica Silvania Michelin numără peste o mie de angajaţi şi furnizează pe piaţa de consum peste 500.000 de anvelope de diverse tipuri. RomSteel Cord din Zalău are circa 300 de angajaţi, este parte a Grupului Michelin şi produce cord metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei. În ceea ce priveşte uzina Victoria, din Floreşti, aceasta are peste 1.800 de angajaţi.

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. zalaucu 9 octombrie 2012 at 08:36 - Reply

    nu stiu cine va lua o decizie dar, sper sa fie una buna care sa duca la noi locuri de munca si la bani suplimentari la bugetele locale.asa ceva nu trebuie ratat si sa lasam interesele de moment la o parte,cu gandul la viitoru nostru al tuturor.
    d-zeu sa va dea tuturor celor implicati gandul cel bun.!

  2. arpad 9 octombrie 2012 at 09:01 - Reply

    pai de ce nu se implica si udmr ca in romstealcord (“am scris bine”) sunt numa 5 romani restul sunt unguri selectati cu grija vecinului,rudenia, prietenul in asa fel incat se vorbeste ca in campia panonica

  3. Baba Novac 9 octombrie 2012 at 16:04 - Reply

    Cine a dat de ciolan nu se mai satura. Asta se intampla cand te conduce un tractorist. Primariile ar trebui sa fie conduse de oameni cu scoala, nu analfabeti. Dar Romania este tara tuturor posibilitatilor, orice se poate intampla, nimic nu mai surprinde.

Lasa un Raspuns »