Agent economic, obligat de OJPC sa restituie TVA

Magazin Salajean 3 noiembrie 2006 0

Agent economic, obligat de OJPC sa restituie TVAPrintr-un unui comunicat de presa, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Salaj face cunoscut faptul ca, in cursul saptamanii trecute, a demarat un numar de 44 de actiuni de control la diversi agenti economici din judet. In fond, controalele respective au fost inopinate, inscriindu-se intr-un program saptamanal, prin care s-au verificat atat marfurile scoase la vanzare, precum si reclamatiile primite din partea consumatorilor. Din numarul total de firme controlate, s-a constatat ca 36 au incalcat legislatia in domeniul protectiei consumatorilor, in timp ce pentru abaterile depistate au fost aplicate amenzi in valoare de 2.100 RON. Valoarea produselor depistate cu abateri de la legislatia in vigoare s-a ridicat la suma de 10.303 RON, iar valoarea produselor periculoase – expirate, care au fost restrase din circuitul urban, s-a cifrat in jurul sumei de 795 RON.

In alta ordine de idei, saptamana trecuta, OJPC a cercetat si solutionat, totodata, 6 reclamatii venite din partea consumatorilor. Printre altele, a fost cercetata si solutionata o reclamatie prin care se atentiona faptul potrivit caruia, in urma unei anumite licitatii, un consumator a achizitionat un autoturism, fara sa fie informat de catre vanzator ca pretul afisat nu continea TVA, astfel incat cumparatorul a fost obligat sa plateasca, pe langa pretul licitat, si taxa pe valoarea adaugata. In urma controlului facut de catre inspectorii OJPC, s-a constatat ca nici in anuntul facut in presa de catre vanzatorul autoturismului, dar nici in procesul verbal incheiat in momentul licitatiei, nu era mentionat ca in pretul masinii nu este inclus TVA. In atari conditii, ca urmare a faptului ca agentul economic nu a informat corect, complet si precis potentialii licitanti, a fost obligat sa restituie cumparatorului suma ce reprezenta TVA.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »