Administratiile publice se vor imprumuta pentru cofinantarea proiectelor europene

Magazin Salajean 10 iulie 2007 0

Administratiile publice se vor imprumuta pentru cofinantarea proiectelor europenePrimaria municipiului Zalau are in acest moment un grad de indatorare de 2,29 la suta, in conditiile in care gradul maxim de indatorare este de 30 la suta din veniturile proprii, ceea ce inseamna ca nu prea are nu stiu ce credite. Dar, recent, dupa cum se stie, prin hotarare a Consiliului Local, s-a aprobat contractarea unui credit, in valoare de 79,27 milioane lei, pentru care se efectueaza demersurile in vederea incheierii contractului de imprumut. Cele aproape 80 de miliarde de lei vechi ce urmeaza sa fie imprumutate vor fi folosite pentru reabilitarea mai multor sali de sport si scoli, amenajarea si modernizarea de interesectii, retele de canalizare s.a. Cei mai multi bani, in jur de 20 de miliarde de lei vechi, vor fi directionati spre cofinantarea lucrarilor la soseaua de centura a orasului, un proiect castigat din fonduri Phare. Primarul Radu Capilnasiu a declarat ca decizia contractarii unui asemenea credit nu a fost luata intr-un context electoral. Nu se pune problema ca nu am gandit mai devreme acest credit, am dorit sa ne apropiem cu aceste proiecte cu finantare europeana de momentul in care ele intra in finantare, pentru a sti care este necesarul de cofinantare din partea noastra. Un necesar pe care, din pacate, nu il putem asigura integral din bugetul local dintr-un an, a afirmat Radu Capilnasiu.

Consiliul Judetean Salaj nu s-a mai imprumutat din 2003, cand a contractat un imprumut de la o banca comerciala pentru refacerea unor drumuri judetene, pe cinci ani, cu o perioada de gratie de un an. Valoarea creditului a fost de 1.700 mii lei, CJ mai avand de returnat 320 mii lei. Tiberiu Marc, presedintele Consiliului Judetean Salaj, a declarat ca este foarte posibil ca, in perioada urmatoare, institutia sa apeleze si la credite pentru completarea surselor proprii pentru cofinantarea proiectelor mari, din fondurile post-aderare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »