Zălăuanii au pedalat pentru siguranţa rutieră a oraşului

Cea de-a cincea ediţie a evenimentulului „Zilele siguranţei rutiere Michelin” a oferit zălăuanilor, sâmbătă, 11 iunie, cadrul ideal pentru petrecerea unei zile frumoase în familie, demonstrând, în acelaşi timp, într-o manieră interactivă şi neconvenţională, importanţa regulilor de siguranţă rutieră.
Zălăuanii au avut ocazia să pedaleze pentru proiectele de siguranţă rutieră pe care Michelin doreşte să le implementeze în oraş. Potrivit organizatorilor, la finalul zilei, au fost parcurşi peste 4.800 de kilometri în cadrul întrecerilor pe două roţi pentru copii, cu simulatorul de viteză şi pe cele cinci biciclete statice. La ediţia de anul trecut, zălăuanii au pedalat 1.260 de kilometri pedalaţi, pe care Michelin i-a transformat în marcaje refăcute pentru 21 de treceri de pietoni din apropierea grădiniţelor, şcolilor.
În cadrul aceleiaşi manifestări, liceenii au fost provocaţi la un concurs de imaginaţie pentru a crea o machetă a siguranţei rutiere a viitorului. Şase echipe reprezentând patru licee s-au încris în competiţie, cea mai inventivă machetă fiind desemnată cea a echipei “Inovatorii” de la Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” din Zalău şi răsplătită cu o tabletă interactivă.
„Inovatorii” Simona Filip, Cristina Petrean, Dennis Chiş şi Gabriel Man, elevi în clasa a X-a, au propus un proiect de fluidizare a traficului în reşedinţa de judeţ şi de creştere a nivelului siguranţei rutiere ţinând cont de particularităţile georgrafice şi de amplasarea oraşului la poalele Munţilor Meseş.
Pe locul al doilea s-a situat echipa “Invincibilii” a Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, răsplătită cu un videoproiector, pentru proiectul ce vizează crearea unei benzi de urgenţă automatizată. Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de către reprezentanţii Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” şi cei ai Grupului Şcolar “Mihai Viteazul”, premiaţi cu câte o multifuncţională.
“Prin Zilele Siguranţei Rutiere Michelin, continuăm să la a cincea ediţie să încurajăm experimentarea regulilor de bază ale siguranţei rutiere prin acţiuni interactive şi distractive pentru întreaga familie. În plus, pentru a creşte siguranţa rutieră în Zalău, Michelin îndeamnă la implicare şi responsabilizare, deoarece fiecare dintre noi îşi poate aduce contribuţia pentru a avea un oraş mai sigur. De la mici biciclişti cu simţ de răspundere, la liceeni cu imaginaţie şi pasiune sau adulţi responsabili, fiecare îşi poate aduce aportul pentru a face străzile din Zalău mai sigure”, a precizat Sean Parry, director general Platformă Industrială Michelin Zalău.
Acţiunea de sâmbătă a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Poliţia Municipiului Zalău şi Primăria Zalău.

One Thought to “Zălăuanii au pedalat pentru siguranţa rutieră a oraşului”

  1. pt Ciunt si Dosa

    pe cand semnati odata acel protocol sa poata fi folosite camerele video si radarele de pe boulevard.
    Sau Asteptati sa moara oameni sa le dati drumul? E mai importanta grija pe care o purtati celor care incalca legea decat siguranta tuturor participantilor la traffic?

Leave a Comment