Voluntarii Impact LEGO CNS strâng bani pentru laboratorul şcolii din Creaca

Voluntarii Impact LEGO CNS vor organiza miercuri, 5 decembrie, între orele 14 şi 16.30, pe platoul de marmură, un eveniment interesant prin care vin în întâmpinarea sărbătorii de Sfântul Nicolae. Organizatorii promit multe surprize plăcute, cei prezenţi urmând să fie întâmpinaţi de Moşul cel voios.

În acelaşi cadru, copiii vor putea să scrie o scrisoare prin care să îl înștiințeze pe Moșul de dorințele pe care le au. „Și pentru ca vremea rece să nu vă alunge la case mult prea devreme, voluntarii au pregătit pentru toți participanții la eveniment un ceai și o prăjitură. Totodată, ajutoarele moșului vor fi pregătite să vă lustruiască ghetuțele și vă vor introduce în atmosfera sărbătorilor. Ca în fiecare an, atracțiile zilei vor fi nuielușele realizate manual de spiridușii Moșului, alături de alte ornamente, cei doritori putând intra în posesia lor lăsând o donație”, se arată într-un comunicat de presă al Impact LEGO CNS. Suma strânsă va fi folosită de voluntari în cadrul proiectului „Laboratorul de vise”, un proiect ce vizează modernizarea laboratorului de științe al Școlii „Marcus Aurelius” din comuna Creaca. „Inițiativa de a moderniza un laborator se dorește a fi o soluție pentru slaba dezvoltare a competențelor practice în domeniul științelor naturii a elevilor școlilor gimnazile din mediul rural”, mai precizează sursa citată.

Clubul din cadrul Colegiului „Silvania” are la activ o serie de proiecte dedicate comunităţii, printre acestea numărându-se „Gusturi vechi cu IMPACT azi”, desfășurat în două etape, în cadrul căruia au fost tipărite 700 de broșuri cu rețete tradiționale românești, ungurești și slovace de pe plaiurile sălăjene; „Pe Meseș hai-hui cu harta’n cui”, finalizat prin reamenajarea traseului turistic de pe Meseș „Izvorul Salamandrelor”; „Tineri cu SCOP”, care a adus în fața tinerilor din județ patru tineri de excepție ai Sălajului, printre care și un laureat cu bronz la Jocurile Paralimpice de vară din 2016.

Mișcarea de tineri IMPACT este un club de voluntariat care identifică probleme reale din comunitate și găsește soluţii creative pentru rezolvarea lor. Programul Impact este iniţiat de către Fundația Noi Orizonturi, iar misiunea acestuia este de a promova modele de educație prin experiență de calitate și învățare prin proiecte în folosul comunității. Clubul Impact LEGO activează în cadrul Colegiului Național „Silvania” și la ora actuală numără 42 de voluntari, coordonați de profesoara Iulia Florian și Meda Morariu.

One Thought to “Voluntarii Impact LEGO CNS strâng bani pentru laboratorul şcolii din Creaca”

  1. Anonim

    nosa nu da nimic din ce a furat impreuna cu psd,sau nu ii ajunge de o votca?

Leave a Comment