“Stockholm”, sindromul care îți schimbã sentimentele

Sindromul Stockholm este unul dintre cele mai misterioase mecanisme prin care mintea umană, în condiții extreme, este supusă unor reacții evolutive ciudate, nedeslușite complet nici până astăzi. Deși au trecut 45 de ani din momentul în care acest fenomen ciudat a fost stabilit, medical vorbind, ca fiind un sindrom, timpul și oamenii de știință  nu au reușit să deslușească complet acest fenomen apărut subit, în condiții de stres emoțional extrem de puternic. Sindromul Stockholm descrie, pe scurt, comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul sau agresorul.

Acest sindrom este, încă, greu de explicat, și mai greu de înțeles, însă studiile arată cu destulă claritate câteva dintre mecanismele care duc în final către acest atașament anacronic. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii/dușmanii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit. Deși se declanșează extrem de rapid în condițiile unui șoc emoțional puternic, există mai multe faze care vin odată cu el, ajungându-se în final la un atașament de neînțeles dintre victimă și răufăcător.

Drept consecință, victima devine vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi, pe care ajunge să le neglijeze complet. Acest mecanism avansează și conduce în final către un atașament și devotament aproape incredibile într-o astfel de situație, de neconceput în condiții de normalitate pentru mintea unui om care nu se confruntă cu o astfel de situație extremă. Mai mult decât atât, această dependență face la un moment dat ca separarea de răpitor să devină tot mai grea pentru victimă, întrucât aceasta din urmă ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul sau agresorul.

Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare, iar acest lucru face ca fenomenl să fie înțeles destul de greu de către o persoană care nu se află sub un astfel de șoc emoțional profund.  Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.

 De unde se trage denumirea acestui sindrom?

După câteva zile sub asediu, mai mulţi suedezi, luaţi ostatici în urma unui jaf fără precedent comis asupra unei bănci din Stockholm, Suedia, în 1973, au început să simpatizeze treptat cu răpitorii, ajutându-i în final să scape de poliţie. Mai mult, ulterior, unul dintre ostatici, o tânără casieră, chiar s-a căsătorit cu unul dintre agresori. Cazul petrecut în capitala suedeză a conferit numele acestui tip de deviere comportamentală. Conform sindromului Stockholm, victima trăiește un act de autoiluzionare: pentru a diminua inimaginabilul stres al situaţiei, el începe să-l considere pe agresor prieten, crezând că va fi salvat și că supravieţuirea sa depinde de cea a răpitorului. 

Sindromul Stockholm nu apare numai în astfel de situații, ci și în cazul  relațiilor interpersonale, de cuplu și familiale, copiilor abuzați ori victimelor incestului.

S-a demonstrat știinţific că Sindromul Stockholm apare mai des în cazul femeilor. Acestea sunt conștiente că vor continua să fie abuzate, însă nu pleacă de lângă agresor. Apare atașamentul faţă de cei care le fac rău. Manipularea nu mai vine aici din partea celuilalt, ci din partea victimei, care încearcă sa se convingă singură că de fapt așa este corect să procedeze. Paradoxal, victimele sunt cele care se întreabă cu ce greşesc şi cum se pot îndrepta, în timp ce agresorii împrăştie acuze şi caută vinovaţi oriunde altundeva, dar nu în propria persoană. Scenariul poate avea doar mici variaţii: violenţa verbală este urmată de una fizică, moderată, iar ulterior de bătăi sau chiar schilodiri, acte de violență extremă.

Apoi se instalează liniştea, când agresorul îşi copleşeşte victima cu vorbe frumoase şi promisiuni, care îi întăresc femeii dependenţa şi speranţa. Nu după mult timp, însă, lucrurile o iau de la capăt.

Dacă o persoană apropiată ție trăiește într-o astfel de relație, reacția imediată pe care poți să o ai este să încerci să o convingi să se despartă, să pui presiune pe ea, să te enervezi când îți dai seama că vorbele tale rămân fără ecou, să o critici pentru deciziile sale, să îi vorbești de rău partenerul. Problema este că, făcând în mod repetat toate aceste lucruri, persoana se va îndepărta și mai mult de tine și se va înverșuna și mai tare să își găsească justificări. Fii alături de ea, păstrează căile de comunicare deschise pentru a ști că are suport din exterior, însă realizează că nu poți să îi schimbi gândirea și viziunea peste noapte. Dacă te regăsești într-o astfel de relație, ține minte că oricât de greu sau imposibil ți s-ar părea acum, există soluții prin care poți să te rupi de toxicitatea în care trăiești. Ia în calcul varianta de a cere ajutor, pentru că, uneori, un singur pas este suficient pentru a-ți schimba calea.

 

 

Alte articole

One Thought to ““Stockholm”, sindromul care îți schimbã sentimentele”

  1. Anonim

    Păi ce altceva decît „Sindrom Stockholm” este faptul că de vreo 30 de ani poporul român votează în draci cu PSD?!

Leave a Comment