Sălajul-congelator: cel mai friguros 1 martie din ultimii ani

Sălajul traversează în aceste zile una dintre cele mai friguroase perioade de început de primăvară din ultimele decenii. Doar calendarul ne mai amintește de sfârșitul iernii și debutul mult -așteptatei primăveri. Pentru că astăzi este 1 martie și intrăm, oficial, în prima lună de primăvară, ar fi trebuit să ne bucurăm de o vreme frumoasă și de temperaturi, cel puțin pe parcursul zilei cu “plus”. Joi, la primele ore ale dimineții, în Zalău se înregistrau -14 grade Celsius, această zi fiind practic, cea mai friguroasă din această iarnă. Joi la ora 9, termometrele arătau la Zalău – 11 grade Celsius, în cartierul Brădet temperatura fiind mai scăzută cu 1-2 grade Celsius.

Pe parcursul zilei de joi, potrivit meteorologilor, temperaturile nu vor urca foarte mult, media în majoritatea localităților sălăjene fiind cuprinsă între – 7 și – 5 grade Celsius. Diferențe mari nu vor fi nici vineri, din punct de vedere al temperaturilor.

Începând de vineri vremea va intra într-un proces de ușoară ameliorare, temperaturile urcând timid cu câte 1-2 grade în zilele sfârșitului de săptămână. Precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi destul de slabe, pe arii restrânse, acestea transformându-se, odată cu ușoara încălzire a vremii, în lapoviță și ploaie pe parcursul zilei de duminică și în prima zi a săptămânii viitoare. fenomenul de îngheț/ploei va fi prezent, în continuare, în acest sfârșit de săptămână.

Frigul va persista însă și pe parcursul săptămânii 5-11 martie, atunci când în județ se vor înregistra pe parcursul nopților minime de -3 până la – 5 grade, urmând ca pe parcursul săptămânii să simțim primele îmbunătățiri din punct de vedere termic, când minimele se vor situa la valori cuprinse între -3 și 0 grade, iar maximele de pe timpul zilei vor avea valori ale temperaturii cuprinse între 0 și 3 grade Celsius.

Meteorologii au anunțat că am avut parte de cel mai friguros 1 martie din ultimii 60 de ani.

Prin urmare, iarna încă nu ne părăsește, chiar dacă primii ghiocei, dar și  mărțișoarele vesele și colorate ne anunță că primăvara – în ciuda acestor temperaturi glaciare – a sosit!

Leave a Comment