O nouă prezenţă a Casei-Muzeu „Radionostalgia” la un eveniment internaţional pentru radioamatori

Sălăjeanul Florian Ungur, proprietarul casei-muzeu “Radionostalgia” din Brusturi, a participat, zilele trecute, la o amplă acţiune derulată la nivel mondial pe calea undelor şi care a antrenat mii de radioamatori din întrega lume.
Intitulată “International Museums Weekends” s-a derulat în intervalele 16-17 iunie şi 23-24 iunie, în organizarea AMW din Anglia, şi reprezintă o întâlnire anuală a muzeelor din întreaga lume, pe undele radio. Aflat la a cincea participare, sălăjeanul – fost ofiţer de transmisiuni – ne-a declarat că fiecare muzeu implicat are mai mulţi operatori care, cu aparatura lor de radio emisie iau legătura între ei. „Participarea la ediția din acest an în cadrul programului Internatzional Museums Weekends mi-a oferit o nouă oportunitate de a contacta pe calea undelor radio mari muzee de pe întregul mapamond. Totodată, acordarea diplomei IMW-2018 întregește palmaresul locației muzeale Radionostalgia Brusturi în meditatizarea ei pe toate continentele lumii. Pasiunea, sârguința, tenacitatea, efortul… toate au meritat”, a spus sălăjeanul.
Muzeul de la Brusturi a fost deschis în 2010 şi este dedicat radioului, ca urmare a interesului proprietarului pentru colecţionarea, studiul, păstrarea şi conservarea patrimoniului radiotehnic naţional, a miscării radioamatoriceşti din România în vederea punerii în valoare către publicul vizitator a colecţiilor existente – manipulatoare Morse, publicistică radio, aparate de măsură şi control şi aparate radio de epocă.

Leave a Comment