La Grădina Botanică din Jibou, ”Flori, fete și băieți, melodii și cântăreți” – relaxare pentru toate categoriile de vârstă

Sălăjenii care vor să iasă din cotidian sunt așteptați la acest final de săptămână, sâmbătă – 8 iunie, la Grădina Botanică din Jibou, unde începând cu ora 12, va avea loc evenimentul ”Flori, fete și băieți, melodii și cântăreți”. Participanții se vor putea bucura de concertele byron și Lucia – Solo Act, dar și de o expoziție de artă care reprezintă colecția de artă contemporană a Centrului de Cercetări Biologice Jibou, rezultat al celor șapte ediții anuale ale simpozionului de arte vizuale – ”Arta în Grădină”. Potrivit organizatorilor, ”Why Not” – în parteneriat cu Centrul de Cercetări Biologice Grădina Botanică ”Vasile Fati” Jibou, Grădina Botanică din Jibou este considerată cea mai frumoasă grădină botanică din România și una dintre cele mai cunoscute din Europa, iar cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să participe și la un tur ghidat. Ba mai mult, iubitorii de natură vor putea pleca acasă și cu un suvenir și  vor putea participa și la: ateliere de olărit, opincărie, fierărie sau prezentare de arme, realizate de Geto-Dacii. Atelierele se vor desfășura într-un spațiu special amenajat, iar experiența oferită participanților va fi unică. De asemenea, mâncarea bună nu va lipsi, pentru că nimic nu merge mai bine cu muzica bună în natură decât o bere rece și mâncarea delicioasă. Nelipsite vor fi  și truck-urile cu street food, dar și preparatele care de care mai apetisante.

 Suma strânsă va fi folosită în scopul administrării grădinii

Evenimentul ”Flori, fete și băieți, melodii și cântăreți” este realizat în parteneriat cu Centrul de Cercetări Biologice Grădina Botanică ”Vasile Fati” Jibou și are ca obiectiv principal creșterea vizibilității Grădinii Botanice Jibou în Transilvania, precum și ajutorarea personalului grădinii  pentru ca aceștia să reușească să îngrijească spațiile din cadrul grădinii. Intrarea se va realiza pe bază de bilet: 10 lei pentru adulți,  respectiv 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Pentru copiii cu vârsta sub 7 ani, intrarea va fi gratuită. Suma strânsă va fi donată către Grădina Botanică din Jibou. Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele partenere.

One Thought to “La Grădina Botanică din Jibou, ”Flori, fete și băieți, melodii și cântăreți” – relaxare pentru toate categoriile de vârstă”

  1. Transilvan

    Orgoliu on:
    Augusta, crezi ca in spiritul convietuirii pasnice ar merita mentionat faptul ca gradina a fost ridicata in interiorul parcului rezidentei lui Wesselényi? Sau intra in conflict cu geto-dacii olari, opincari, armurieri si fierari?
    Orgoliu off.

    In alta ordine de idei, felicitari pentru popularizarea evenimentului. Am locuit 18 ani in Zalau si prima oara am vizitat gradina aproape la 20 de ani dupa plecarea din oras. Scolile prin care au trecut nu s-au sinchisit cu organizarea unor excursii de popularizare.

Leave a Comment