Vremea potrivnică a produs noi pagube Casei Memoriale „Iuliu Maniu”

Salvarea Casei Memoriale “Iuliu Maniu” de la Bădăcin stă în mâinile oamenilor simpli, întrucât autorităţile refuză în continuare să se implice pentru a păstra vie istoria națională.
Ploile și vântul au produs pagube noi în acoperișul prăbușit deja pe alocuri, apa a pătruns în interiorul casei și riscă să producă daune și să afecteze lucrările recent încheiate.
Întrucât demersurile făcute de către Parohia Greco-Catolică la Consiliul Județean Sălaj și la Administrația Prezidențială nu au avut rezultatele scontate, reprezentanții echipei de campanie sunt nevoiți să apeleze la oamenii simpli, la toți cei care simt românește, solicitându-le sprijin financiar. “Nu s-a primit nici măcar un leu, doar niște promisiuni foarte vagi sau nici măcar din acelea. Și totuși, ce ar trebui să facem ca să-i sensibilizăm pe cei care sunt în măsură să redea această pagină de istorie românilor? Nu e strigător la cer că vin donații de la oameni bolnavi de cancer sau imobilizați în scaun cu rotile, dar cei care chiar ar putea să facă ceva stau și dau a neputință sau mai degrabă a nepăsare din umeri?”, se întreabă cei din echipa de campanie.

Autorităţile judeţene: dosarul este incomplet
De cealaltă parte, oficialii Consiliului Județean Sălaj menționează că instituția “nu poate acorda sprijin financiar din bugetul local în baza unui dosar de solicitare, care trebuie să includă o serie de documente, printre care, în cazul monumentelor istorice, o copie a avizului eliberat de instituţiile specializate specializate în domeniul patrimoniului cultural naţional, potrivit legislaţiei în vigoare privind restaurarea şi conservarea monumentelor istorice şi a bunurilor de patrimoniu”.
În urma analizei dosarului pe care Parohia Greco-Catolică Bădăcin l-a depus la CJ pentru obţinerea finanţării, autorităţile sălăjene au constatat că avizul emis de către Direcţia Judeţeană de Cultură Sălaj vizează un proiect întocmit în cursul anului 2012, mult anterior documentaţiei depuse de parohie în acest an. În aceste condiţii, susţine sursa citată, „nu există certitudinea conformităţii acestuia cu proiectul actual şi cu lucrările autorizate în 2015”. Ca urmare, oficialii au apreciat că „dosarul este incomplet”, motiv pentru care „nu poate fi propus pentru alocarea fondurilor solicitate”. Totuşi, dacă neconformităţile constatate vor fi soluţionate, Parohia Bădăcin va putea depune o nouă cerere de alocare de sprijin financiar în anul 2017.

Terenul de sub casă, dat în folosinţă gratuită
Lucrările de reabilitare a Casei Memoriale au fost sistate în urmă cu două luni, din cauza datoriilor acumulate. Potrivit preotului Cristian Borz, cel care se ocupă de administrarea imobilului, “situația în care se află acoperișul pune în pericol lucrările care s-au realizat până în acest moment. Intervențiile de prima urgență nu se pot stopa înainte de finalizare, deoarece ar înseamna să se distrugă ceea ce s-a realizat până acum”.
Zilele trecute, preotul Borz a semnat la Primăria Pericei, Contractul de comodat prin care a primit în folosință gratuită pe 49 de ani terenul de sub Casa Memorială „Iuliu Maniu”. Documentul va fi depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, împreună cu certificatul de moștenitor pentru înscrierea terenului și a casei în Cartea Funciară. „Casa va fi înscrisă pe numele Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea ca proprietar, în baza Certificatului de Mostenitor, iar terenul îl vom avea în posesie, proprietar rămânând, deocamdată, Primăria Pericei”, a precizat preotul.

Imobilul are o vechime de peste 130 de ani
Casa memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin este monument istoric memorial, fiind construită în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic Iuliu Maniu.
Importanţa acestui monument este dată de valoarea memorială, familia Maniu fiind una cu mari tradiţii, înnobilată la anul 1699. Ioan Maniu era descendent din familia Simion Bărnuţiu. Clara Maniu, mama lui Iuliu Maniu, era fiica Vicarului Silvaniei Demetriu Coroianu și a îndeplinit funcția de președinte a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene timp de 16 ani. Personalitatea lui Iuliu Maniu a fost recunoscută, iar activitatea lui apreciată de înalți demnitari dinafara graniţelor României.
După anul 1947, când Sfinxul a fost arestat, casa a fost transformată, pe rând, în depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever. În tot acest timp, clădirea a fost prost întreţinută. În jurul clădirii funcţionează, astăzi, „Căminul pentru copii cu handicap sever”, care îngrijeşte peste 100 de copii cu dizabilităţi severe.
Casa este construită din materiale tradiţionale – lemn, cărămidă şi parţial din cărămidă nearsă, motiv pentru care procesul de deteriorare este extrem de rapid.
La conacul de la Bădăcin s-au luat decizii importante pentru națiunea română din Transilvania. Aici s-au întâlnit oameni politici care au realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
În perioada interbelică, în afara oamenilor politici, aici veneau studenţi şi elevi în tabere organizate în casa Maniu, unde erau ghidaţi de Corneliu Coposu, urmaşul politic al lui Iuliu Maniu.

Respectarea testamenului marelui om politic
„Salvarea de la distrugere a acestui important monument istoric înseamnă respectarea testamenului marelui om politic, care dorea ca în casa de la Bădăcin să se ocrotească şi să se instruiască tineri, dar în primul rând înseamnă respectarea memoriei înaintaşilor, respectarea valorilor pe care Sălajul le-a dat pe parcursul istoriei”, subliniază reprezentanţii echipei de campanie.
Consolidarea şi reabilitarea conacului va face posibilă refuncţionalizarea clădirii prin redeschiderea muzeului „Iuliu Maniu” şi a unui centru cultural destinat tinerilor. Parohia greco-catolică derulează, de peste 10 ani, proiecte culturale cu tinerii. Refuncționalizarea centrului cultural destinat educației tinerilor va permite acestora studierea evenimentelor istorice, a personalităților care au avut însemnătate pentru istoria României.
De altfel, din noiembrie 2015, când a început reabilitarea casei, mulți din cei care au vizitat conacul și-au manifestat interesul în ceea ce privește redarea acesteia publicului larg și intenția de a reveni atunci când va fi gata spre a susține conferințe, ateliere de lucru ori tabere de creaţie.

Cei care doresc să sprijine acest proiect o pot face donând în conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400

Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205

Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj

One Thought to “Vremea potrivnică a produs noi pagube Casei Memoriale „Iuliu Maniu””

  1. prima data trebuia reparat acoperisul !!!! ar trebui data sa se ocupe de aceasta casa cineva care se pricepe !!!! domnul parinte nu prea le are cu ,,,alte lucruri !!!!

Leave a Comment