Viata si moartea la romani, prezentate la Galeriile Ioan Simadin Zalau

Magazin Salajean 9 noiembrie 2011 0

Viata si moartea la romani, prezentate la Galeriile Ioan Simadin Zalau

Muzeul de Arta Ioan Sima din Zalau gazduieste, de ieri, o expozitie itineranta cu obiecte descoperite in Necropola din Castrul Roman de la Porolissum. Cu acest prilej a fost reconstituita o secventa de ceremonial funerar roman, cu detaliile si elementele specifice lumii romane.

Descoperirile facute de arheologii din Cluj si din Zalau, in urma sapaturilor arheologice efectuate in Necropola din Castrul Roman de la Porolissum in perioada 2007-2010, sunt expuse, de ieri, pana in 15 ianuarie 2012, in galeriile Muzeului de Arta din Zalau. Parteneri in cadrul acestui proiect au fost Universitatea Babes Bolyai din Cluj, Muzeul Judetean de Istorie Mures, Muzeul de Istorie si Arta din Zalau, Muzeul National de Istorie al Transilvaniei, Asociatia Posta Bela Cluj.

La vernisajul expozitiei desfasurate sub genericul Calea vietii, cararile mortii au participat: profesor universitar dr. Nicolae Gudea de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca (cel care si-a dedicat toata activitatea sa cercetarii Complexului Roman Porolissum), istorici, muzeografi, arheologi, cadre didactice si zeci de elevi, precum si voluntari din cadrul Asociatiei Amicii Muzeului.

Expozitia de la Zalau, asa cum a remarcat organizatorul ei, Panczel Szilomer, muzeograf la Muzeul Judetean Mures, se concentreaza asupra oamenilor care au trait la Porolissum, dar si asupra celor care au facut aceste descoperiri. In muzeul din Zalau se prezinta cronologia, spatialitatea sitului, bolile de care au suferit romanii, date despre cimitir, rugul funerar (care sugereaza mitul incineratiei), detalii despre arheologi, informatii pentru elevi despre modul in care se fac sapaturile arheologice si ce se intampla cu materialele arheologice, si nu in ele din urma, este prezentat un cimitir medieval din secolele XII-XV, precum si doua schelete umane descoperite in hotarul satelor Moigrad si Jac.

Expozitia de la Zalau este rezultatul unui grant al UBB derulat prin sapaturi arheologice in cimitirul de la Porolissum. Echipa de arheologi a utilizat aici tehnica moderna pentru sapaturile arheologice, la nivel european, abordand un sistem de lucru avansat. Cimitirul de la Porolissum ocupa un loc important in cadrul descoperirilor facute, prin detaliile scoase in evidenta, prin sistemul de inmormantare si prin materialul bogat pus in valoare in acest muzeu, a mentionat Nicolae Gudea.

Panczel Szilomer ne-a dezvaluit faptul ca arheologii si-au propus sa reevalueze cercetarile rezultate din sapaturile vechi realizate in cimitirul de la Porolissum in anii 1949-1958 si ale caror rezultate au ramas nepublicate. De remarcat este faptul ca aici s-a descoperit un leu si un altar funerar de la vama romana. Pe teritoriul asezarii romane a fost localizat un cimitir medieval, descoperire menita sa extinda limitele cronologice ale sitului de la Porolissum.

La vernisaj a fost reconstituita o secventa dintr-un ceremonial funerar in care defunctul a fost depus pe rug, iar mai apoi, cei prezenti au fost invitati la banchetul funerar, si acesta realizat tot cu elementele specifice alimentatiei romane: mancare de mazare a la Terentius, prajiturele cu miere si vin aromatizat.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »