“Trăiri Artistice” la Bocșa: frumusețea tradițiilor și a obiectelor din trecut, strânse cu dăruire și migală într-o impresionantă expoziție

Tânăra și inimoasa profesoară de Limba și literatura română de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, Viorica Remeș, a demonstrat zilele trecute, în cadrul deosebit oferit de serbarea câmpenească de la Bocșa dedicată marelui revoluționar Simion Bărnuțiu, că pasiunea pentru prețioasele tradiții, respectul pentru munca fiilor satului – mulți dintre ei ajunși la vârste venerabile,dar mai ales dragostea pentru valorile bocșenilor, sunt lucruri ce trebuie scoase la iveală și expuse ori de câte ori se oferă o astfel de ocazie. Și pentru că o dată în an bocșenii se bucură de sărbătoarea lor, cei cu dragoste pentru satul sălăjean și oamenii care le însuflețesc au folosit acest prilej pentru a le oferi oaspeților și fiilor satului, evenimente încărcate de bogăție și frumos.

Prin expoziția << Trăiri artistice >>, ediția a II- a, Viorica Remeș și toți cei care au pus umărul la organizarea acestei expoziții valoroase de la Bocșa, au arătat că niciun lucru, indiferent că este o fotografie, un costum popular sau un obiect vechi, nu este lipsit de valoare – din contră, fiecare dintre aceste obiecte au în ele o fărâmă din istoria, tradiția, viața satului de altădată, cu bune și mai puțin bune, cu emoții, trăiri, cu zile și nopți de muncă și sacrificii din partea oamenilor care au trăit și trăiesc în frumoasa comună sălăjeană.

Expoziția, ajunsă la cea de-a doua ediție, a cuprins o impresionantă colecție de fotografie veche din comuna Bocșa și sate: Bocșa, Borla, Sălăjeni, Câmpia precum și obiecte de artizanat din lădoiul cu zestre al bocșencelor: nana Onița Luciului, nana Rujița Hosului, Florica Boldea a Ionelii, Marioara Călăcean, Șandor Patricia, Rodica lui Petre Marischii și Viorica Bârsan din Sălăjeni. „Trăirile artistice au fost înfrumusețate de cei veniți la vatra la chemarea dorului de sat și de oamenii locului:  Popescu Cornelia, Boldea Sorin, Mircea Boldea Colcear.

În cadrul evenimentului a avut loc și un concurs de creație literară care a dat sărbătorii o vibrație aparte, prin creațiile prezente în competiție. Prezenți de fiecare dată prin trăirile din cărțile lor de dor au fost și scriitorii: Dan David, George Stanca, Grigore Lăpușan, Margin Ioan. Astfel, expoziția de carte a  lor a fost îmbogațită cu emoționantele creații literare ale copiilor satului: Ember Iulia, Margin Iulian, Remes Antonia, Remes Daria, Demian Ștefania. Trăirile artistice s-au reflectat și în frumoasa expoziție cu vânzare: Degețelele vesele, prietenii Bibliotecii, îndrumati de  Popiț Florica, care, de la mic la mare, au reușit să uimească prin creativitatea lor. Expozitia Trairi artistice are o mare însemnătate pentru mine și nădăjduiesc ca e apreciata de toți cei care simt și vor să redescopere sufletul satului”, a declarat Viorica Remeș.

Atât expoziția, cât și concursul literar, atelierele dedicate copiilor, concursurile cu premii și surprizele oferite participanților, s-au bucurat de o mare apreciere. Organizatorii promit pentru anul viitor, un eveniment de amploare având această temă, a tradiției și eternității satului sălăjean.

.

 

 

 

Leave a Comment