Tabără de pictură la Doba

Adela Farkas 20 august 2012 4
Tabără de pictură la Doba

Artişti plastici sălăjeni au participat la prima ediţie a Taberei de creaţie artistică “Szabo Vilmos” la Doba, comuna Dobrin. Manifestarea a reunit pictori şi graficieni maghiari care au ales să reprezinte în lucrările lor peisaje, precum şi imagini cu tematică rurală, din curţile gospodarilor (anexe gospodăreşti, utilaje agricole, şuri). Iniţiativa aparţine profesorului pensionar Kiss Gyula şi a fost susţinută de organizatorii: Asociaţia Pro Doba, Asociaţia Ipp Art, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, precum şi de sponsori din localitate. “Este un eveniment important pentru viaţa artistică din Sălaj. Cei mai mulţi dintre participanţii la această tabără au alte meserii, care scurtează timpul de lucru lângă şevalet. Totodată, artiştii au avut, astfel, ocazia să împărtăşească unii altora din experienţele şi pasiunea lor pentru frumos”, a apreciat coordonatorul taberei, pictorul Szabo Attila. Cele peste 40 de creaţii artistice realizate la Doba sunt expuse de sâmbătă la Căminul Cultural din sat. Exponatele vor fi prezentate în 25 august la Cehu Silvaniei, iar în cursul lunii septembrie la Zalău, la Galeriile de Artă “Ioan Sima”.

Comentarii

comments

4 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. iubitor de arta 20 august 2012 at 14:39 - Reply

    “Artişti plastici sălăjeni au participat la prima ediţie a Taberei de creaţie artistică “Szabo Vilmos” la Doba, comuna Dobrin. Manifestarea a reunit pictori şi graficieni maghiari…”. Cum vi se pare formularea? Dar continutul? daca artisti plastici salajeni au participat…, atunci de ce manifestarea a reunit pictori si graficieni maghiari? Numai artisti plastici maghiari sunt in Salaj? De ce disciminarea aceasta? Szabo Vilmos s-ar fi bucurat sa fie acolo si artisti salajeni romani…

  2. ZT 20 august 2012 at 16:17 - Reply

    De unde fonduri???

  3. Anonim 21 august 2012 at 21:48 - Reply

    Multumim si Primariei Dobrin pentru sprijinul acordat . Iar celor nedumeriti vizavi de salajenii care sunt artisti maghiari: acest colectiv este un segment mai mic din grupul intr-adevar numeros al artistilor salajeni si vreme de 15 ani se reunesc in fiecare vara la o sesiune de creatie care se soldeaza cu un material expozitional. Acest grup de artisti maghiari l-a avut printre rinduri si pe artistul Szabo Vilmos in memoria caruia s-a organizat sub aceasta denumire tabara din acest an. Fonduri: sponsori si institutii publice de cultura / vezi afis / MUltumiri tuturor! VA asteptam la vernisaj undeva prin septembrie…

  4. un participant 21 august 2012 at 21:49 - Reply

Lasa un Raspuns »