Sute de procese pentru bisericile confiscate

Magazin Salajean 5 noiembrie 2007 0

Sute de procese pentru bisericile confiscate

* procesul pentru retrocedarea Catedralei din Zalau greco-catolicilor a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie, termenul de judecata fiind 13 februarie 2008

* in aproximativ 80 la suta dintre parohiile greco-catolice din judet s-au pornit procese pentru retrocedarea bisericilor si terenurilor confiscate de Stat in 1948

* intre timp, la Oradea s-a reluat dialogul intre ortodocsi si greco-catolici pe problema patrimoniala

Problemele intre ortodocsi si greco-catolici, probleme care tin, in mai toate cazurile, de retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate de Stat in 1948, nu au, deocamdata, o rezolvare, care sa multumeasca ambele parti, in ciuda intalnirilor ecumenice care au avut loc si a diverselor declaratii de bine date de oficialii celor doua biserici surori. Evident, nici Salajul nu a scapat de aceste probleme, stiut fiind faptul ca aici, inainte de 1948, a existat o mare comunitate greco-catolica.

Intalnire la varf la Oradea

Am primit un comunicat de presa din partea Memorandumului credinciosilor greco-catolici, in care se arata ca in data de 31 octombrie 2007 a avut loc la Oradea, in incinta Manastirii Sfanta Cruce, intalnirea dintre reprezentantii Episcopiei Greco-Catolice de Oradea si cei ai Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului si Salajului, prima intalnire de acest fel de la instalarea noului episcop ortodox al Oradiei PS Sofronie. Pentru a evita orice speculatie sau confuzie vis-a-vis de cele discutate sau hotarate la aceasta intalnire, prezentam in continuare textul integral al declaratiei comune semnate la sfarsitul intalnirii. Reproducem si noi acest document.

PROCES VERBAL

consemnat in urma intalnirii de dialog dintre reprezentantii Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei, Bihorului si Salajului si cei ai Bisericii Romane Unite cu Roma din Oradea desfasurat la Manastirea Sfanta Cruce din Oradea, in data de 31 octombrie 2007.

Ora 10: Rostirea rugaciunii Imparate Ceresc de catre PS Sofronie al Episcopiei Oradiei, Bihorului si Salajului.

Binecuvantarea data de PS Virgil Bercea al Episcopiei Romane Unite de Oradea.

Prea Sfintitul Episcop Sofronie a deschis lucrarile sedintei, multumind Prea Sfintitului Parinte Virgil, episcop greco-catolic de Oradea, Prea Cuviosilor si Prea Cucernicilor Parinti vicari-administrativi, protopopi si parohi pentru prezenta la intalnire dar si maicii starete Mina Badila pentru generozitatea oferirii spatiului pentru intalnire. Prea Sfintia Sa a subliniat ca este o binecuvantare faptul ca aceasta intalnire s-a desfasurat intr-un locas al rugaciunii si ca dialogul este singura cale ce poate duce la rezolvarea problemelor. De asemenea, a aratat ca problema patrimoniala este o problema minora ce trebuie depasita pentru unitatea Bisericii. Ea este un scandal pentru credinciosii celor doua Biserici, dar si piatra de poticnire pentru cei necredinciosi. Este un inceput care trebuie sa fie continuat de alte intalniri.

A luat cuvantul Prea Sfintitul Parinte Virgil care a multumit Bunului Dumnezeu pentru aceasta intalnire, Prea Sfintitului Sofronie pentru invitatia la dialog, aratand ca Prea Sfintia Sa este primul episcop ortodox al Oradiei care, dupa 1990, a facut vizite personale la resedinta episcopului greco-catolic. Prea Sfintia Sa si-a exprimat convingerea ca intr-o buna zi se va ajunge la unitate intre cele doua Biserici.

Au luat apoi cuvantul mai multi Prea Cucernici Parinti din parohiile unde sunt probleme intre cele doua comunitati, ortodoxe si greco-catolice.

In urma discutiilor s-a hotarat ca dialogul intre cele doua Episcopii sa continue si pe mai departe, avand ca temelie recunoasterea reciproca a demnitatii si a dreptului la existenta si la viata bisericeasca decenta a ambelor Biserici.

De asemenea, s-a hotarat ca dialogul sa continue in comisii locale, la care sa participe, la date dinainte stabilite, cei doi ierarhi, in functie de agenda, delegati din partea celor doua Episcopii, protopopii locului, preotii parohi si credinciosi de ambele parti. Apoi, cei doi ierarhi si-au exprimat intentia de a se gasi solutii comune pozitive pentru ambele Biserici, pentru a se ajunge la mult dorita pace confesionala.

Semneaza:

PS Sofronie

Episcopul Oradiei, Bihorului si Salajului

PS Virgil

Episcopul Episcopiei Romane

Unite a Oradiei

Statul a facut cadou ortodocsilor Catedrala din Zalau

Protopopul greco-catolic al Zalaului, pr. Valer Parau, ne-a declarat ca are cunostinta de intalnirea de la Oradea a episcopilor Sofronie si Virgil si ca asteapta ca acele comisii locale sa fie functionale, in conditiile in care, pana acum, in Salaj nu a existat un dialog, pe aceasta tema, cu ortodocsii. Pr. Parau a subliniat ca, in Salaj, in aproximativ 80 la suta dintre parohiile greco-catolice s-au pornit procese pentru retrocedarea bisericilor si terenurilor confiscate de Stat, greco-catolicii dorind retrocedarea intregii averi. In cazul Catedralei din Zalau, cea din spatele Institutiei Prefectului, catedrala greco-catolica ridicata in perioada interbelica, pr. Valer Parau a afirmat ca Statul Roman ne-a luat-o noua si a facut-o cadou ortodocsilor, amintind ca procesul nu este indreptat inspre ortodocsi, ci inspre Statul Roman si ca, acest proces a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, termenul de judecata fiind in 13 februarie 2008. Protopopul Parau si-a exprimat disponibilitatea de a se intalni cu reprezentantii clerului ortodox, pentru a se gasi si formule juridice echitabile, in speta slujirea alternativa. Oricum, este de dorit macar dialogul, atata vreme cat ortodocsii ar spune ca nu ne dau nimic.

Vor renunta greco-catolicii la procese?

In materialul Relatia actuala dintre ortodocsi si greco-catolici in Romania. 2006. Sinteza alcatuita de Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2006 se arata ca greco-catolicii, in Salaj, dupa 1990 si-au construit 10 biserici noi, alte sase fiind in constructie, si sapte capele, in total 23 de lacasuri de cult, in Zalau (doua), Pausa, Buciumi, Hereclean, Chilioara, Jibou, Lemniu, Buzas, Podis, Tihau, Sangeorzu de Meses, Dobrocina, Dolheni, Letca, Poenita, Rogna, Iaz, Marin, Plopis, Valcau de Jos, Simleu Silvaniei. In materialul citat (vast, poate fi consultat cu usurinta pe Internet) se scrie, ca o concluzie: Din cele prezentate aici (in materialul cu pricina – n.r) se poate constata ca Biserica Unita cu Roma are un numar suficient de locasuri de cult pentru oficierea serviciilor religioase. Aceasta stare de lucruri ne indreptateste sa afirmam ca pretentiile pentru alte retrocedari de biserici nu se justifica, ceea ce inseamna ca dialogul dintre cele doua Biserici este de dorit sa fie reluat, prin renuntarea la actiunile judecatoresti. Este putin probabil ca acest punct de vedere sa se fi schimbat intre timp. Oricum, vom reveni asupra subiectului, si in conditiile in care nu am putut lua un punct de vedere din partea unui protopop ortodox din Salaj. Si in conditiile in care un proiect legislativ de partajare a bunurilor bisericesti in litigiu se pare ca a dat chix.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »