Sălajul, promovat printr-o aplicaţie-web şi o broşură despre oamenii şi legendele locului

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Plus a anunţat, joi, 16 iunie,câştigătorii proiectului „Sălajul Interactiv II – Descoperim noi poveşti”. Este vorba despre opt tineri exploratori culturali care au adunat cu grijă şi rost poveşti noi sau vechi, personaje de legendă, locuri fascinate şi întâmplări interesante din judeţ.
Premiul I a ajuns la Cristian Gabriel Palacea, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Valcău de Jos, pentru lucrarea “Grăitor în satul meu”. Premiul al II-a i-a fost acordat lui Cezar Fodoca, de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, pentru “Coroniţa de sânziene”, în timp ce premiul al treilea i-a revenit Andreei Budai, elevă a Colegiului Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, pentru “Ruinele trecutului”.
Organizatorii au oferit cinci menţiuni pentru elevii Dan Roman, de la Colegiu Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău (“Biserica de lemn din Chieşd”), Alexandra Şireag, de la Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei (“Cetatea Bathory”), Adrian Puşcaş, de la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău (“Lădoiul cu zestre”), Adelin Torge, de la Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei (“Legendele Bălţii Cehei”) şi Bianca Cheregi Bianca, de la Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei (“Casa memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin”).

Punţi de legătură cu bătrânii satelor
„Sălajul Interactiv II – Descoperim noi poveşti” şi-a propus şi a reuşit să îi determine pe tinerii exploratori să descopere şi să exprime, în felul lor, modul în care ar prezenta locurile frumoase din care vin, unor vizitatori sosiţi pe plaiurile locale şi să îi ajute să construiască punţi de legătură cu bătrânii locurilor, nerăbdători să-şi transmită perlele de înţelepciune, taine ascunse şi cunoştinţe străvechi mai departe. Eforturile noastre, ale tuturor, se regăsesc în broşura „Din Ţara Silvaniei: oameni şi legende”, au precizat reprezentanţii ADI „Sălaj Plus”.
“În încercarea de a face cunoscut judeţul, cu toate valorile pe care le are, elemente de identitate, lucruri care sunt valoroase şi specifice, ne-am uitat şi la ce fac alţii, pentru că “Sălajul Interactiv” este, de fapt, un import de bună practică dintr-o ţară europeană care face lucrurile acestea de mai multă vreme. Vreau să vă felicit pe toţi cei care sunteţi actori în acest proiect, să vă mulţumesc că aţi ajuns în această fază şi sunt convins că veţi persevera, pentru că mai sunt lucruri de descoperit, mai sunt lucruri de prezentat şi altora”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc.
Colecţia de imagini şi istorioare va fi distribuită în mod gratuit în Centrele de Informare Turistică active din Sălaj şi din ţară, agenţiilor de turism locale şi regionale, dar şi altor organizaţii şi instituţii care îşi propun promovarea obiectivelor turistice şi a valorilor culturale sălăjene.

Jocuri online pentru promovarea patrimoniului Sălajului
În cadrul aceluiaşi proiect şi pentru a pune în valoare elementele de identitate locale din judeţ, ADI „Sălaj Plus” a lasat în mediul online o aplicaţie web inedită, ce constă în şase jocuri prin care vizitatorii îşi pot testa cunoştinţele privind istoria, vorba ori portul popular al locului.
„Joacă-te în Sălaj” cuprinde şase secţiuni: Descoperă, Straie Alese, Istorie, Vorbele locului, Cuvinte şi Joc magic, susţine Florin Opriş, expert administrativ şi tehnologii ale informaţiei în cadrul ADI „Sălaj Plus”. Utilizatorii sunt invitaţi să răspundă unor întrebări precum: Câte castre romane se află pe teritoriul actual al judeţului Sălaj, cum se numeşte podoaba purtată de femei pe creştet, care fala le sporeşte sau cum le zâce sarmalelor în Sălaj.
Pentru fiecare răspuns corect, utilizatorul primeşte un anumit număr de puncte, în funcţie de viteza de reacţie. La finalul fiecărei luni, utilizatorul care cumulează cel mai mare punctaj va fi premiat. Premiile puse la bătaie sunt publicaţii educaţionale sau obiecte de birotică. Jocul poate fi accesat la adresa http://joc.salajplus.ro/
Proiectul “Sălajul Interactiv II – descoperim noi poveşti” a fost demarat în luna martie a acestui an de către ADI “Sălaj Plus”, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi Inspectoratul Judeţean Sălaj, cu sprijinul companiei TenarisSilcotub.

One Thought to “Sălajul, promovat printr-o aplicaţie-web şi o broşură despre oamenii şi legendele locului”

  1. Anonim

    Fain! Securistu da declaratii!

Leave a Comment