Răsfăţ cultural la Zalău

Magazin Salajean 18 aprilie 2011 0

S-a dovedit că întrunirile culturale de joi după-masă nu sunt doar o întâmplare pentru Zalău. Sunt evenimente aşteptate, de un public însetat de artă, frumos şi literatură, şi par să se fi petrecut aici dintotdeauna, prin firescul organizării şi mesajul receptat de auditori. Plăsmuitorul acestor seri culturale, Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, anunţa în urmă cu ceva vreme că lecturile publice şi audiţiile muzicale nu vor rămâne acţiuni culturale singulare, că ele se vor repeta cu regularitate şi vor atrage în urbea de la poalele Meseşului scriitori şi artişti de valoare. Fapt ce s-a împlinit.

Un astfel de eveniment a avut loc şi joi seara, când sala Porolissum a Consiliului Judeţean, arhiplină, de altfel, a găzduit un adevărat spectacol de muzică şi poezie românească contemporană. Protagonişti au fost scriitorul Adrian Suciu şi interpreta de muzică folk, Maria Gheorghiu.

Poetul a răsfăţat joi publicul din Zalău citind din creaţiile sale, iar poezia sa spontană, cu enunţuri în contraste, cu semne ale mirării a avut un efect neaşteptat asupra celor prezenţi, care ar fi putut spune, la fel ca Romul Munteanu, că versurile lui Adrian Suciu sunt o dovadă că poezia românească nu moare. Nu demult, Monica Lovinescu remarca: În vreme ce poezia actuală ce-şi spune post-modernă are toate caracteristicile modernităţii, poezia lui Adrian Suciu, care nu se reclamă din niciun curent, poate fi într-adevăr socotită post-modernă, dacă prin acest termen încărcat de prea multe confuzii, înţelegem o redobândire a sensului.

Maria Gheorghiu a interpretat la Zalău melodii din propriul repertoriu de muzică folk şi a surprins publicul cu piese noi, incluse în albumul recent lansat, Curcubeu, titulatură despre care interpreta spunea că reprezintă o scară nevăzută între cer şi pământ, un pod aerian prin care cei de pe pământ ajung la Dumnezeu.

Manifestarea a fost organizată de Consiliul Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, parteneri fiind UJS Cartel Alfa filiala Sălaj, Time Out, Griff Hotel.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »