Primul compact disc al lăpuşeanului Nicolae Piţiş, lansat la Zalău

magazinsalajean 11 noiembrie 2012 0
Primul compact disc al lăpuşeanului Nicolae Piţiş, lansat la Zalău

Primul compact disc al rapsodului lăpuşean Nicolae Piţiş a fost lansat, duminică, în sala “Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, evenimentul având loc în cadrul proiectului “Nicolae Piţiş – Cântăreţul din stele”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Artistul a sustinut un extraordinar concert muzical, atrăgând ropote de aplauze din partea publicului. Momentul a fost completat de un spectacol susţinut de Ansamblul folcloric “Meseşul”, al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Au fost prezenţi la eveniment directorul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj – Daniel Săuca, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş – Ştefan Mariş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj – Doina Cociş, precum şi alţi iubitori de cultură.

Potrivit directorului Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, Daniel Săuca, scopul proiectului constă în salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, prin recuperarea, inventarierea, valorificarea şi promovarea genului liric horea lungă, interpretată de către renumitul rapsod popular Nicolae Piţiş, din Ţara Lăpuşului. “Obiectivele acestui proiect sunt realizarea primului compact disc al rapsodului lăpuşean Nicolae Piţiş şi multiplicarea materialului audio într-un tiraj de 2.000 de exemplare. Acesta va fi distribuit gratuit prin intermediul centrelor judeţene pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale din ţară, a centrelor culturale, a universităţilor, a academiilor de muzică, a liceelor, a şcolilor populare de artă, a caselor de cultură din ţară – pe plan naţional, precum şi prin intermediul centrelor culturale române din Europa şi a academiilor de muzică din Chişinău – pe plan internaţional”, a precizat Daniel Săuca.

Potrivit sursei citate, numărul estimat de beneficiari direcţi şi indirecţi este de peste 16.000 persoane.

Proiectul este implementat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Casa de Cultură Târgu Lăpuş şi Centrul de Cultură şi Artă Sălaj.

 

Mihaela Oprea

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »