Zaheu este unul dintre personajele cunoscute ale Sf. Scripturi, pentru că pe marginea atitudinii lui avute față de Mântuitorul Iisus Hristos s-a vorbit mult și s-au și făcut multe speculații. Cert este faptul că, fiind mai marele vameșilor din Ierihon, își câștigase o poziție privilegiată în societate, din punct de vedere al bunăstării materiale, dar împreună cu toți cei din breasla sa erau urâți de comunitate. Vameșii erau cei ce încasau dările pentru imperiul roman, și fiind investiți cu autoritate de către puterea stăpânitoare, recurgeau de multe ori la abuzuri atunci când își exercitau datoria, încasând mai mult decât se cuvenea. Poporul de rând cunoștea aceste nereguli în fața cărora nu puteau face nimic și de aceea îi disprețuiau. Vameșii au fost întotdeauna supuși oprobiului public pentru acest lucru, dar mai ales pentru faptul că evrei fiind, s-au pus în slujba dușmanilor romani care-i stăpâneau atunci.
Nu știu cât de confortabilă poate fi această situație pentru cineva, care este gata să-și sacrifice valorile, identitatea și credința numai de dragul unei bunăstări materiale. Este mai degrabă un miraj sau o iluzie cu care omul se hrănește atunci când își sacrifică tinerețea, familia, aspirațiile, trăind cu gândul la acel moment când va avea de toate din belșug. De-a lungul istoriei, de nenumărate ori, oamenii au căzut pradă acestui miraj, lepădându-se uneori chiar de Dumnezeu în speranța că vor dobândi gloria, iar această glorie s-a dovedit a fi de multe ori doar o himeră. Să nu uităm că diavolul în pustiu l-a ispitit pe Însuși Mântuitorul Hristos cu această ofertă de a-i dărui totul în schimbul închinării (Matei 4,8-10), dar ceea ce oferă diavolul este doar o imensă iluzie a unei fericiri care nu are nici consistență și nici durabilitate.
Într-o asemenea postură se găsea Zaheu. Era bogat, era bine poziționat ierarhic, dar în același timp era tulburat în cugetul său și disprețuit de semeni. Bunurile materiale n-au reușit niciodată să molcomească neliniștea sufletească a omului. Zaheu este tipul de om care ajunge la concluzia că fericirea și pacea lăuntrică nu vine de la ”a avea” ci vine de la ”a fi”. Cu siguranță că auzise multe despre Iisus din Nazaret, doar oamenii vorbeau, pentru că erau fascinați de învățătura Lui, însă niciodată nu a avut curajul să-L asculte pe viu pe Hristos. Dacă îl va critica în public? Dacă lumea îl arată cu degetul și îl incriminează în fața Învățătorului? Sunt atâtea scenarii pe care omul vinovat și le închipuie, încât de cele mai multe ori motivat de acestea, nu-și recunoaște vina ci preferă să-și permanentizeze starea apăsătoare pe care o are.
În ultimul Său drum spre Ierusalim, Hristos trece prin Ierihon, iar de această dată dorința lui Zaheu de a-L vedea pe Iisus este irezistibilă. Mic de statură fiind, Zaheu se urcă într-un dud ca să-L poată vedea pe Iisus care era împresurat de mulțime, dar și cu gândul de a nu atrage atenția. Este interesant faptul că Dumnezeu ne cunoaște frământările noastre lăuntrice, dar ne lasă potrivit libertății de care dispunem, ca noi să hotărâm traiectoria vieții noastre. În cazul în care omul are dorința sinceră de a-L întâlni pe Dumnezeu, Acesta îi iese în întâmpinare. Așa s-a întâmplat și cu Zaheu. Hristos se oprește în dreptul lui și îi zice: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.”(Matei 19,5) De multe ori noi oamenii n-am înțeles pedagogia divină, suntem mai degrabă tentați să etichetăm sau să pronunțăm sentințe pentru semenii noștri, n-am înțeles până unde merge dragostea lui Dumnezeu, pentru că uneori fie am mărginit-o, fie am abuzat de ea uitând că Dumnezeu este și drept. În orice om există, chiar dacă atrofiată, dar aptă să renască, capacitatea de a-L recunoaște în cele din urmă pe Dumnezeu. În casa sa, când lumea se scandaliza afară de faptul că Hristos a intrat să gazduiască la un păcătos, Zaheu avea să se descopere pe sine cu adevărat. El privea Chipul lui Dumnezeu, îl privea pe Hristos care îi era alături, și ca într-o oglindă, în care te privești după multă vreme, se descoperea pe sine cel ce era cu adevărat, își vedea păcatele sale și totodată pricina frământărilor sale. Reacția lui de a-și împărți jumătate din avere și de a-i recompensa împătrit pe toți cei nedreptățiți, arată cât de înșelătoare poate fi iluzia unei fericiri care crezi că vine numai din mulțimea bunătăților materiale. Zaheu a rămas marcat toată viața de această întâlnire cu Hristos, el a devenit mai apoi episcop de Cezareea și a propovăduit lumii, cum poți să trăiești adevărata bucurie.
Pr. Augustin Câmpean
Exista oameni, care cunosc suficient de bine Scriptura, dar prefera sa-i sacrifice principiile si valorile, de dragul functiei si banilor pe care ii incaseaza de pe urma ei!
Dumneata cel cu comentariul de mai sus la cine va referiti?fiti va rog mai explicit.