Despre credință s-a vorbit mult și încă se va mai vorbi și de acum înainte, este un teren destul de bătătorit în mediul teologic, credința fiind un subiect întors pe toate fețele și analizat cu multă atenție. Mi-aș dori însă, pornind de la această pildă a vameșului și a fariseului, să scot în evidență anumite subtilități ale credinței, care neglijate, pot face ca aceasta la un moment dat să nu mai aibă valoarea spirituală pe care ne-o dorim noi. De exemplu, Hristos zice: ,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”(Marcu 8:34) iar în altă parte zice tocmai contrariul, că e bine să-ți vii în sine (Luca 15:17), ce să mai crezi? În Evanghelia după Matei, tot Mântuitorul impune un standard moral înalt: ,,Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”(Mt.5:48) sau ,,Râvniţi însă la darurile cele mai bune” (I Cor. 12:31) ca mai apoi să zică: ,,Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17.10), adică să râvnești sus, să atingi idealul ca mai apoi să-ți zici că de fapt asta trebuia să faci. Greu de înțeles!
Însuși Mântuitorul Hristos, conștient fiind de aceste lucruri, a pus de multe ori în antiteză atât personaje cât și idei sau situații care aveau rolul de a scoate în relief diferența dintre alb și negru, dintre pozitiv și negativ. Recurgea la acest procedeu, deoarece de cele mai multe ori, precum în cazul de față, era greu să-i facă pe farisei să înțeleagă, că atitudinea lor nu era pe placul lui Dumnezeu. De fapt ei respectau cu strictețe legea lui Moise, împlineau toate prescripțiile vechi-testamentare în litera lor, se rugau de mai multe ori în zi, posteau și umblau în sac și în cenușă, își plăteau zeciuiala către templu. Ce i-ar fi făcut să creadă că nu sunt pe placul lui Dumnezeu?
Cea mai subtilă dar în același timp și cea mai grea situație, este atunci când trebuie schimbat ceva și nu-ți dai seama de acest lucru, mai ales atunci când trebuie schimbată atitudinea, nu forma. Din păcate, acesta este examenul cel mai dificil și mai greu de trecut, iar mulți dintre noi nu conștientizăm că împlinind formal anumite lucruri fără să ne schimbăm atitudinea suntem niște credincioși de formă. Nu este durere mai mare decât să constați în fața judecății lui Hristos că tu știindu-te credincios, poți auzi cuvinte ca acestea: ,,Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”(Matei 25:12).
Mergând pe aceași logică a lucrurilor se poate naște următoarea întrebare: Poate exista un creștinism fără de Hristos? Poate. Sorin Dumitrescu vorbea la un moment dat despre ,,ortodocșii atei”, adică acei oameni care au fost creștinați prin botez dar n-au de-a face cu credința, oameni despre care părintele Arsenie Boca spunea: ,,cel ce și-a îngropat talantul, este cel ce a primit botezul și nu a mai făcut apoi nimic.” Niciun fel de terapie, nicio schimbare de orice fel, nici viața duhovnicească, nici spovedania, nici vindecarea, nici mântuirea … nu sunt posibile fără acordul persoanei. Metaforic vorbind: nici Dumnezeu nu ,,poate” spune DA, unde omul spune NU. E marele mister, marea Lege a iubirii divine: unde libertate nu e, nici dragoste nu e și nici responsabilitate. Omul este ființă cu capacitate decizională, el este responsabil de ceea ce face cu viața lui, indiferent de ceea ce i se întâmplă. Vorba lui Sartre: ,,nu este important ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce facem noi cu ceea ce ni se întâmplă”.
Nu vreau să divaghez de la subiect, dar ceea ce vrea să scoată în relief Mântuitorul Iisus Hristos prin această pildă are o sensibilitate aparte. De fapt rostirea pildei este provocată de contextul suficienței de sine al fariseilor, Hristos arătând ,,către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta…”(Luca 18:9) punând în antiteză atât două clase sociale (vameșii și fariseii adică păcătoșii și drepții) cât și două atitudini de închinare (mândria și smerenia). Noi uităm de cele mai multe ori că scopul vieții creștine este dobândirea harului Duhului Sfânt (Sf. Serafim de Sarov), că fără de acest har noi nu suntem nimic și nici nu putem face nimic pe tărâmul credinței. Harul lui Dumnezeu coboară înlăuntrul omului și dă acea stare de împreună trăire cu Dumnezeu. Noi nu putem face nimic, nu-l putem ,,sili” pe Dumnezeu să ne dea acest har, căci El îl oferă gratuit, din dragoste tuturor celor ce cred în El. Nu împlinirea sterilă a unor precepte aduce harul ci atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu, atitudine pe care David o scoate în evidență în psalmul 50 arătând că:,,inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi”. Dacă nu ești smerit, nu poate face nimic harul lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Oricât de bine ai cunoaște cu mintea ta și oricât te-ai arăta a avea dispoziție sau râvnă, nu se va întâmpla nimic dacă nu pătrunde adevărul lui Dumnezeu în sufletul tău, ca un dar al Lui.
Omul poate fi religios, la fel cum toți evreii erau religioși, dar se raportau la Dumnezeu într-un mod prin care ei și-au creat propriul sistem, și-au creat un idol din forma văzută a închinării, timp în care s-a așezat în sufletul lor îndreptățirea de sine adică autosuficiența. Un om care se îndreptățeste pe sine înlăuntrul lui și care are îngâmfare sau egoism, acela nu poate înțelege ce înseamnă harul dar nici nu poate primi harul, oricât ar încerca să acționeze harul asupra lui. Așa cum peste un lucru înfășurat în nailon sau închis ermetic chiar dacă ar cădea râuri de apă peste el, tot nu va pătrunde nicio picătură înăuntrul său ci va rămâne perfect uscat, tot astfel și sufletul autosuficient nu poate fi atins de harul lui Dumnezeu ci va rămâne mereu încrezător în propriile puteri.
În viața cotidiană e bine să crezi în tine, în puterea ta de a învinge și de a trece peste obstacole, mai ales atunci când nutrești speranța că Dumnezeu este cu tine, dar în credință e necesar să renunți la tine și întru umilință(care în limbaj biblic, nu înseamnă înjosire ci conștientizarea stării pe care o ai) să ceri harul dumnezeiesc. Când ai harul lui Dumnezeu, toate se așează în noi într-o ordine desăvârșită, fapt ce îl face pe Sf. Ap. Pavel să zică: ,,Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”(IICor.13:13)
Pr. Augustin Câmpean
Da oare bogătaşul care fură bani de la stat şi apoi zideşte o biserică în care chipul lui este zugrăvit între sfinţi, ce-o fi ?
Vameş sau fariseu !
Clar! Mantuirea e prin har, si nu prin fapte!
Nu am spus asa ceva; sa nu uitam ca harul lui Dumnezeu suscita credinta si genereaza fapta cea buna. Harul lui Dumnezeu este un dat de la care omul porneste, dar nu este de ajuns in vederea mantuirii.
Romani 11,6: „Iar daca este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar daca este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este fapta”.
Efeseni 2,8-10: „Caci in har sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni. Pentru ca a Lui faptura suntem, ziditi in Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca sa umblam intru ele”.
Conform invataturii Scripturii, faptele nu pot fi niciodata cauza mantuirii, in cel mai bun caz efectul ei; dovada exterioara a credintei vii interioare!
Tocmai in acest punct se deosebeste crestinismul, de celelalte religii pamantene. Iudaismul, Islamul, etc, propaga dogma faptelor!
In crestinism, mantuirea se obtine in faptele pe care le-a facut Dumnezeu pentru om, si nu invers. 2 Corinteni 5,21: „Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El, dreptatea lui Dumnezeu”.
Hristos a afirmat ca la Dumnezeu se poate ajunge doar pe o singura cale, care e insus El; imi este extraordinar de clar faptul ca aceasta cale nu a fost, nu este si nu poate fi fapta umana!
2 Corinteni 12,9: „Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu”.
Harul divin este absolut suficient in vederea mantuirii!
Degeaba, nu suntem pe aceeasi fecventa si tocmai de aceea nu vom ajunge la niciun rezultat.
De ce omiteti avertismentul destul de clar al lui Iacov din cap 2, de ce uitati faptul ca Insusi Hristos zice: Inrucat ati facut unuia dintre acesti mai mici ai Mei…
Este firesc sa lucrezi la propria mantuire asteptand vorba Ap.Pavel ,,cununa dreptatii”,iar nu sa astepti pasiv o imparatie pentru care n-ai facut nimic, doar te-ai botezat.
Nu demult se afirma faptul ca nu se poate face o doctrina pe un singur verset din Biblie. Acest lucru se poate cunoaste si afirma. Nu are insa valoare pana nu este acceptat si practicat.
In Galateni 2,16-21 Pavel afirma ca nimeni nu poate fi mantuit prin fapte. Daca acest lucru era posibil, nu mai trebuia sa moara Hristos.
In Galateni 3,10-12 Pavel afirma ca omul care incearca sa se mantuie prin fapte, este blestemat si ramane sub blestem, pentru ca nu poate implini tot ce se cere; de aceea nimeni nu poate fi mantuit prin fapte.
In Romani 3,28 – 4,5 Pavel afirma ca omul nu poate lucra la mantuirea lui. Daca ar putea, atunci mantuirea nu ar mai fi gratuita. Or, Scriptura (si) in Efeseni 2,8-10 afirma cu tarie faptul ca mantuirea este prin har, iar harul este un cadou; mantuirea nu este o recompensa la faptele umane.
Cu privire la textul din Iacov 2; acesta vorbeste despre faptele exterioare care sunt absolut necesare in dovedirea credintei interioare. Iacov 3 vorbeste despre copaci si rod. Copacii se cunosc dupa rod. Or, credinta se cunoaste dupa fapte! A nu se confunda insa cauza si efectele. Copacul este cauza, iar roadele sunt efectele. Credinta este cauza, iar faptele sunt efectele; lucru pe care il afirma inclusiv Pavel in Efeseni 2,8-10. Dumnezeu a pregatit fapte bune, pe care crestinul mantuit prin har / prin credinta trebuie sa le practice.
La revenirea lui Hristos, acesta nu va cauta fapte, ci credinta (Luca 18,8).
Mantuirea prin har nu afirma si nici nu incurajeaza o credinta pasiva!
Botezul nu a mantuit, nu mantuie si nici nu va mantui niciodata vreun om! In cel mai optimist caz, botezul poate confirma in exterior schimbarea interioara.
In raiul lui Dumnezeu nu exista oameni mantuiti prin fapte umane, pentru ca acolo nu pot intra oameni care refuza haina divina (Matei 22,11-13) oferita cadou de Dumnezeu!