Poetul Mircea Petean, primul invitat al lecturilor publice din 2013

Andreea Vilcovschi 21 ianuarie 2013 0
Poetul Mircea Petean, primul invitat al lecturilor publice din 2013

Seria lecturilor publice din acest an începe joi, 24 ianuarie, la ora 15.30, când invitat va fi poetul Mircea Petrean, directorul Editurii “Limes”. Evenimentul va fi găzduit de către sala “Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Invitatul va fi prezentat de către criticii Ion Pop, Viorel Mureşan şi Marcel Lucaciu.

Poetul Mircea Petean s-a născut la 2 februarie 1952, în Jucu de Mijloc, judeţul Cluj, şi a asbolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, secţia română-franceză, în 1976. A predat limba şi literatura română, limba franceză şi limba “poezească” la Moisei şi Borşa, în Maramureş, în perioada 1977-1989, iar pentru scurtă vreme, imediat după Revoluţie, a fost inspector şcolar. În prezent, este directorul Editurii “Limes”, pe care a fondat-o la finele anului 1998.

Mircea Petean şi-a făcut debutul literar în 1974, în revista Echinox, şi a colaborat de-a lungul anilor la cele mai importante reviste literare din ţară. A semnat volume de poezie (“Un munte, o zi”, “Călător de profesie”, “Lovituri de nisip”, “Catedrala din auz”), proză (“Cartea întâlnirilor”, “Drumul spre Nghe An. Patru scriitori români descoperă Vietnamul”), eseu (Ocolul lumii în 50 de jocuri creative). Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, Mircea Petean a publicat, de asemenea, prefeţe, postfeţe şi prezentări la zeci de volume de toate genurile. Poeme de-ale sale au fost incluse în diverse antologii apărute în ţară şi în străinătate.

Acţiunea de joi este organizată de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură, Asociaţia culturală JAD, Asociaţia Scriitorilor din Sălaj şi Cenaclul literar “Silvania”. Sponsorii evenimentului, ai seriei de lecturi publice organizate de Centrul de Cultură, sunt Sarmis, UJS Cartel Alfa filiala Sălaj, Griff Hotel, Time Out şi Basarab Import-Export.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »