„Păsări şi flori de pe Valea Barcăului” – o expoziţie care cuprinde un colţ de sat tradiţional

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău a găzduit miercuri, 9 martie, expoziţia „Păsări şi flori pe Valea Barcăului”. Este vorba despre o expoziţie care valorifică cercetări etnografice de teren din zona Barcăului, într-un mediu multietnic români şi maghiari, în cadrul căreia au fost expuse piese din colecţiile particulare a două colecţionare locale: Ligia Alexandra Bodea din localitatea Iaz – ţesături româneşti şi Posta Rosza din localitatea Nuşfalău – ţesături maghiare. Această din urmă în mod special cu textile de interior: şterguri, lipideauă – cearceafuri, feţe de masă, feţe de pernă, ţoale – cuveturi, păretare – textile decorative. După cum a explicat cercetătorul ştiinţific din cadrul MJIA Zalău, Camelia Burghele, coordonatorul expoziţiei, aceasta îmbină tradiţia satului sălăjean cu preluarea simbolurilor culturale în modernitate, pentru că expune alături piese autentice din cultura ţărănească locală şi mici obiecte realizate de elevi de la Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” Zalău, în ideea ca întregul demers să fie dedicat zilei de 8 Martie. În cadrul expoziţiei au expus şi elevii din clasele: I C – coordonator Mihaela Urs, ID – coordonator Adriana Şut, a II-a C – coordonator Florentina Ciunt şi a III-a C– Daniela Bejan, prezenţi de altfel la activitatea culturală.
vernisaj pasari si flori (17)

„Ideea organizării acestei expoziţii mi-a venit în incursiunile mele în teren, pe Valea Barcăului, atunci când am cunoscut-o, recent, pe doamna Posta Rosza de la Nuşfalău, care ne-a arătat nişte textile cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Toată colecţia aceea de cusături maghiare pe care o vedeţi aici, în acel colţ în care am încercat să reconstituim, oarecum un interior de casă ungurească, dar mai ales zestrea unei fete, sunt excepţional păstrate şi au o valoare patrimonială deosebită. Cred că sunt definitorii pentru Valea Barcăului, iar doamna Rosza este cu adevărat o bibliografie extraordinară pentru noi. Nu am cuvinte! Pentru mine a fost un moment deosebit, ştie să ne spună nişte lucruri absolut remarcabile. Am văzut acolo, în motivele acelor ţesături, foarte multe păsări şi flori şi, atunci, tot povestind cu doamna Rosza, m-am gândit la această expoziţie – pentru că în momentul în care le-am văzut mi-am adus aminte că am văzut modele similare şi la prietena mea, Ligia Alexandra Bodea de la Iaz, într-o altă colecţie de o valoare excepţională. Atunci m-am gândit că trebuie să fie, undeva un element comun – aceste păsări şi flori pe care, iată, le găsim şi în colecţia doamnei Rosza din Nuşfalău, le regăsim şi în colecţia Ligei Bodea de la Iaz. Cred că sunt nişte motive interesante, nişte motive decorative remarcabile pe care le găsim în întreaga Vale a Barcăului. (…). Am regăsit, aşadar, motivele de păsări şi de flori în remaracbile realizări, care pot fi văzute în standurile de faţă, atât în cultura maghiară, cât şi în cultură română, în mai multe culori, unele mai stilizate, altele mai puţin stilizate. Le veţi găsi, de asemenea, pe feţe de masă, pe feţe de pernă şi pe tot felul de obiecte decorative, mai ales în partea aceea de cultură ungurească, dar şi în colecţia Ligiei Bodea pe tot felul de şterguri, de ştergare, de lipideauă, inclusiv pe costumele populare şi pe modelul de pe mânecă”, a spus în deschiderea evenimentului cultural Camelia Burghele.
După vernisaj, cei prezenţi şi specialişti în domeniu au luat parte la o dezbatere cu tema – „Tradiţie şi modernitate pe Valea Barcăului”.

vernisaj pasari si flori (14)

Leave a Comment