Lupoaica noastră, vulpea altora: „Lupa Capitolina” din Zalău este restaurată de Primărie

 

Statuia din centrul Zalăului, o copie a celebrei „Lupoaice”, a fost dezvelită în anul 1993. Executarea ei a fost una nu foarte corectă, având în vedere faptul că, după câţiva ani, soclul şi spaţiul din jurul ei, placate cu granit, au ajuns în cele din urmă să arate aşa cum ştim cu toţii, o semi-ruină. Astfel că Primăria s-a decis în cele din urmă să pornească lucrările de restaurare, iar reprezentanţii Citadin s-au pus pe spart şi curăţat. Am aflat că soclul şi spaţiul din jurul statuii vor fi placate cu marmură, însă înainte ca preţioasa rocă să fie aplicată, se va executa o bază cimentată şi se vor lua toate măsurile tehnice pentru ca această restaurare să nu mai necesite peste câţiva ani, alte lucrări, aşa cum s-a întâmplat cu lucrările din parcul central. Din informaţiile primite de reprezentanţii Citadin, nu este stabilită încă suma finală ce va fi cheltuită pentru restaurarea acestui monument, însă aceasta se pare că va fi între 15.000 şi 20.000 de lei, costurile exacte finale fiind stabilite după ce marmura şi celelalte materiale necesare vor fi fi achiziţionate. Statuia originală „Lupa Capitolina” a fost amplasată la Roma încă din antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălţime şi 114 cm lungime), care alăptează doi copii, ce îi reprezintă pe fraţii gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuţi, conform tradiţiei, în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală (preoteasă care întreţinea focul sacru în templul zeiţei Vesta ), Rhea Silvia. Reamintim celor care mai au încă dubii, mai ales celor mici, că statuia reprezintă exact ceea ce se poate vedea, adică o lupoaică, nicidecum o vulpe, aşa cum declara nu de mult timp fostul Ministru al Învăţământului, Remus Pricopie, cum că cei doi copii care au pus ulterior bazele Romei au fost alăptaţi de o vulpe.

3 Thoughts to “Lupoaica noastră, vulpea altora: „Lupa Capitolina” din Zalău este restaurată de Primărie”

  1. Anonim

    Arata mai degraba a caine comunitar.

  2. kk

    Pricopie si invatamantul…Sa mori de ras!

  3. Anonim

    Da, da, iar pe Pricopsitu ăla îl mai cheamă și Remus!

Leave a Comment