„Luminile Codrului”, proiectul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, finanţat de AFCN

Printre proiectele declarate câştigătoare în prima sesiune de finanţare din acest an a concursului organizat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) se numără şi cel al Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, „Luminile Codrului”, acesta urmând să fie implementat în trei judeţe, respectiv Sălaj, Maramureş şi Satu Mare.

AFCN, instituţie publică subordonată Ministerului Culturii, oferă în fiecare an finanţări nerambursabile instituţiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale şi persoanelor juridice de drept privat care desfăşoară activităţi culturale. Sunt sprijinite proiecte provenite din arii tematice precum activităţi muzeale, teatru, dans, muzică, patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, formare profesională în domeniul culturii – inclusiv management cultural şi educaţie culturală.
Potrivit informaţiilor primite de la Daniel Săuca, managerul instituţiei sălăjene de cultură, din valoarea totală a proiectului, respectiv 82.828 de lei, 62.105 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă prin AFCN, iar aproximativ 20.723 de lei contribuţia Centrului.
„Luminile Codrului” îşi propune o prezentare unitară a patrimoniul cultural manifestat pe teritoriul mai multor actuale unităţi administrativ-teritoriale, deşi, din punct de vedere istoric şi etnografic, acest patrimoniu este reprezentativ pentru comunităţi umane coerent delimitate din punct de vedere etno-cultural în raport cu comunităţile înconjurătoare. Potrivit sursei citate, zona etnografică „De sub Codru”, al cărei pol de dezvoltare este oraşul Cehu Silvaniei, este una bogată în tradiţii populare, în obiceiuri, cu un folclor variat şi autentic, cu tradiţie meşteşugărească specifică, cu un potenţial de resuscitare, valorificare şi conservare a aspectelor arhaice ale habitatului rural. „Aflată la confluenţa a trei judeţe: Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, zona <<De sub Codru>> îşi justifică identitatea şi omogenitatea în primul rând ca patrimoniu etnografic şi cultural comun. Prin implementarea acestui proiect, vor fi aduse la lumină valori culturale neglijate şi în pericol de dispariţie şi se va realiza o promovare a acestora la nivel regional şi naţional”, a subliniat Daniel Săuca.
Astfel, principalele rezultate concrete aşteptate după finalizarea proiectului sunt: crearea de puncte de contact cultural şi turistic cu caracter muzeal organizate şi funcţionale în judeţele implicate, raport de cercetare de teren, hărţi cu puncte de interes, fluturaşi, broşuri, micromonografii ale zonei Ţării Codrului, sesiuni de instruire, o pagină web a proiectului, raport final al proiectului, panouri de semnalare a locaţiilor punctelor de contact, obiecte cu relevanţă culturală tradiţională cu o vechime de peste 80 de ani. Printre parteneri se numără Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Asociaţia de Dezvoltare Rurală Pro Maja, localitatea Bogdand, judeţul Satu Mare.

Leave a Comment