La Şimleu Silvaniei: Muzeul Holocaustului ar putea fi reabilitat cu sprijin israelian

Magazin Salajean 9 martie 2011 0

La Şimleu Silvaniei: Muzeul Holocaustului ar putea fi reabilitat cu sprijin israelian

Muzeul Memorial al Holocaustului din Şimleu Silvaniei a primit, în ultimele două zile, vizita rabinului Zvika Kfir din oraşul israelian Petah Tikva, scopul celor două părţi fiind de a planifica o serie de activităţi viitoare ale instituţiei de cultură de sub Măgură, care să implice şi colaboratori din Israel. Directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din România, Daniel Stejeran, ne-a declarat că vizita rabinului a fost una de lucru, în care s-au discutat inclusiv aspecte ce privesc reabilitarea clădirii muzeului, respectiv a vechii sinagogi şimleuane pe care familiile de evrei o foloseau curent în prima jumătate a secolului trecut.

„Dintre activităţile pe care vrem să le realizăm în colaborare cu partea israeliană fac parte sesiunea a doua a seminarului de predare a Holocaustului pentru profesorii de istorie, care va avea loc în luna mai a acestui an, precum şi proiectul de renovare a clădirii muzeului. Aceste două puncte sunt pe lista de priorităţi a vizitei de lucru, dar pe lângă ele, am ţinut să avem şi întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale din Şimleu Silvaniei, pentru a încerca o dezvoltare zonală bazată pe proiecte concrete în urma înfrăţirii urbei cu oraşul Petah Tikva din Isreal”, a declarat Daniel Stejeran.

Şimleu Silvaniei a demarat procesul de înfrăţire cu oraşul Petah Tikva din Israel în 28 ianuarie 2011, când sub Măgură a venit şi ambasadorul Isrealului în România, Dan Ben-Eliezer.

Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, Şimleu Silvaniei a avut a doua comunitate mare de evrei din Sălaj (după cea de la Carei, care era inclus în plasa Sălaj, n.r.), numărând circa 3.000 de persoane. Aproape toţi evreii au fost fost deportaţi, însă, de trupele horthyste în Ghettoul Cehei şi de acolo la Auschwitz.

În Şimleu Silvaniei funcţionează singurul Muzeu Memorial al Holocaustului din România, la Bucureşti şi la Iaşi fiind deschise doar secţii muzeale dedicate acestei teme.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »