Inghesuiala la noua biblioteca din Girbou

Magazin Salajean 16 martie 2012 0

Inghesuiala la noua biblioteca din GirbouLume multa in centrul localitatii Girbou; inghesuiala la Biblioteca Publica. Oficialitati judetene si locale, parlamentari, oameni de cultura, dascali, elevi si agricultori toti au participat, ieri, la inaugurarea noii case a bibliotecii comunale. Sediul cartilor a fost mutat in centrul satului, unde administratia locala a investit peste 35.000 de lei in vederea reabilitarii imobilului ce a gazduit o vreme farmacia veterinara. Primarul comunei Girbou, Alexandru Spatar ne-a spus ca din acesti bani s-a refacut acoperisul, s-a realizat incalzirea centrala, s-a montat tavan fals, gresie, faianta, usi si geamuri noi. Cladirea in care a functionat biblioteca pana acum va avea o noua destinatie. In baza unui proiect lansat prin Programul National de Dezvoltare Rurala, masura 322, edilii intentioneaza sa amenajeze un centru after-school, pentru elevi. Primarul ne-a informat ca actualul sediu de biblioteca este deschis cititorilor de toate varstele si profesiile intre orele 8-16, chiar mai mult deca este nevoie. Utilizatorii de carte de la Girbou se pot bucura in noul spatiu nu doar de peste 9.000 de volume, fond de carte innoit si din bani de la bugetul local (peste 800 de lei in ultimii ani), ci si de mobilier nou si tehnica de calcul. Biblioteca a fost dotata cu patru calculatoare conectate la internet (prevazute cu casti, microfoane, camere web), scanner, imprimanta. Ieri, la momentul inaugural, trupa de teatru a elevilor de gimnaziu din comuna a prezentat un program artistic si au interpretat o piesa de I.L. Caragiale. Directorul Bibliotecii Judetene Salaj, Florica Pop, a apreciat ca deja se vad beneficiile investitiei de la Girbou. De cand aceasta si-a deschis portile, zilnic aici este aglomeratie. Locuitorii de comuna sunt foarte incantati pentru ca au aici la dispozitie un spatiu modern, in care au acces la carte si, mai ales, la informatie, deoarece nu toti au acasa internet. Biblioteca este un centru de informare culturala, iar biblitoecarii trebuie sa pastreze aici toate informatiile legate de tot ceea ce se intampla in comuna, a aratat Florica Pop. Spatiul bibliotecii deserveste, de la inceputul acestei luni, si cei 600 de agricultori din comuna care nu mai sunt nevoiti sa parcurga drumul pana la Jibou pentru a-si depune cererile pentru subventiile cuvenite prin Agentia de Plati pentru Agricultura si Interventii. La evenimentul de ieri, au participat si Silvia Nestorescu, de la Centrul de Perfectionare al Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania, parlamentarii social-democrati salajeni Gheorghe Pop si Iuliu Nosa, precum si administratorul public al Consiliului Judetean Salaj, Ionel Ciunt.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »