In 2012, Casa Zovanyi din Zalau va reveni de la kitsch la culori de imobil istoric

Magazin Salajean 9 ianuarie 2012 0
In 2012, Casa Zovanyi din Zalau va reveni de la kitsch la culori de imobil istoric

Mihaela Moldovan

Unul dintre vechile imobile ale Zalăului, aflat într-o zonă protejată prin lege, are şanse să revină la culori decente în 2012, după ce, în ultimii ani, faţada i-a fost zugravită roz ţiclam. Este vorba de Casa Zovanyi, ridicată în locul fostei vile unde, în secolul al XVIII-lea, a rămas pentru o noapte regele Carol al II-lea al Suediei.

Puţini zălăuani cunosc povestea unui bătrân imobil din Zalău, de pe strada Corneliu Coposu (fostă Republicii, n.r.), cu toate că pe faţada construcţiei se află montată o placă micuţă care vorbeşte despre lucruri petrecute cu aproape 300 de ani în urmă. Mai exact, despre regele Carol al II-lea al Suediei, care, în 1714, la întoarcere dintr-o vizită în Bender şi Tighina, a decis să accepte invitaţia bunului său prieten, preotul Zovanyi Gyorgy, de a-şi petrece o noapte în locuinţa acestuia din Zalău. Cei doi se cunoşteau din vremea când preotul zălăuan îşi făcea studiile în străinătate, dar analele istoriei sunt zgârcite cu informaţiile în acest sens. Nici despre scurtul popas al lui Carol al II-lea al Suediei la Zalău nu s-au păstrat prea multe date şi, din păcate, din construcţia iniţială, care includea dormitorul unde regele a fost cazat, a dispărut demult, învinsă de intemperiile vremii şi de factorul uman.
În locul de pe actuala stradă Corneliu Coposu se află acum o altă construcţie, care – deşi veche – nu păstrează din apusa poveste decât o placă mică, amplasată pe faţadă, în care câtreva rânduri fac referire la suveranul suedez şi masul lui peste noapte la Zalău.
Cu toate acestea, deşi casa nu este cea iniţială, zona în care ea se află este una protejată, conform legislaţiei în vigoare, astfel că modificările aduse construcţiilor pot fi făcute doar cu avizul autorităţilor.

Strada Corneliu Coposu – zonă protejată

Conform legislaţiei în vigoare, zona protejată este acea zonă coerentă naturală sau construită, delimitată geografic şi/sau topografic, determinată de existenţa unor valori de patrimoniu natural şi/sau cultural a căror protejare prezintă un interes public şi declarată ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare şi reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă protejată creează asupra imobilelor din interiorul zonei servituţi de intervenţie legate de desfiinţare, modificare, funcţionalitate, distanţe, înălţime, volumetrie, expresie arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări şi plantaţii şi este stabilit prin documentaţii de urbanism specifice aprobate.
Pentru a da, aşadar, un alt aspect faţadelor construcţiilor din aceste zone trebuie obţinute documente de specialitate de la autorităţile de resort.
În urmă cu câţiva ani, când jumătate din faţada Casei Zovanyi a fost zugrăvită nici mai mult, nici mai puţin decât în roz ţiclam a fost obţinut un accept pentru zugrăvire de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, dar „ceea ce s-a făcut acolo a fost prea mult”, ne-a declarat referentul de specialitate în cadrul Direcţiei Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Sălaj, Valeria Lehene. Cealaltă jumătate de faţadă a rămas în culori decente, dar fără a beneficia de lucrări de întreţinere şi conservare, astfel că timpul şi-a pus amprenta peste aspectul zidului.
Potrivit Valeriei Lehene, lucrurile au toate şansele să se îndrepte în acest an, întrucât unul din spaţiile aflate în imobilul şi care are ieşire la stradă a fost recent achiziţionat de un investitor care vrea să deschidă acolo o drogherie şi care a fost condiţionat de DJCCPCN Sălaj să renoveze întreaga faţadă. „Jumătate din casă a fost achiziţionată de cineva care doreşte să deschidă în acel spaţiu o drogherie. Este vorba de spaţiul din partea stângă. Noi am condiţionat investitorul să zugrăvească toată faţada, lucru care sper să se petreacă în lunile următoare. De asemenea, i s-a cerut înlocuirea tâmplăriei actuale cu una din lemn”, a declarat Valeria Lehene.
DJCCPCN Sălaj a luat legătura şi cu cel de-al doilea proprietar, care deţine jumătatea dreaptă a clădirii şi care a vopsit faţada într-o culoare stridentă, cerându-i să refacă faţada şi golurile din aceasta, însă răspunsul a fost unul simplu: în acest an, nici vorbă ca proprietarul să îşi permită sau să aibă în plan asemenea investiţii.
Şi reprezentanţii administraţiei locale municipale consideră că imobilul respectiv trebuie să revină la culorile iniţiale şi agreează condiţia impusă de DJCCPCN Sălaj investitorului care doreşte să deschidă în clădire o dirogherie. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, ne-a declarat că primele lucrări de amenajare a spaţiului, executate în 2011, au fost realizate în n baza unei autorizaţii de construire iar culoarea folosită (galben-crem) este conformă cu autorizaţia emisă de DJCCPCN Sălaj. „Una dintre condiţiile impuse de Direcţie este ca, odată cu începerea sezonului favorabil demarării de lucrări (în 2012, n.r.), să fie refăcută în culorile pastelate ale clădirilor din zonă şi faţada roz realizată în anii anteriori”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Demolatorii de istorie

Ca urmare, anul 2012 poate reda Zalăului şi locuitorilor lui un imobil din suita clădirilor cu aer de istorie şi de trecut, revenindu-se asupra unor intervenţii făcute fără a se ţine seama de oraşul de altădată. De altfel, acesta nu este primul caz întâlnit între graniţele Sălajului când demolatorii de istorie se arată mai puternici decât construcţii a căror rezistenţă în timp este mai lungă decât o viaţă de om. Castelul din Dragu, conacul din Treznea sau Castelul Wesselenyi din Jibou – care se fărâmă încet, încet, în vreme ce soarta i se dezbate prin instanţe – sunt doar câteva exemple ale luptei tăcute dintre vechi şi modern. Din păcate, minunata lume nouă are prea multe ciocane care sfărâmă ornamente şi prea multe bidinele muiate în culoare turbate care fac istoria şi cultura harcea parcea. Într-un secol când restul europenilor ridică la prim rang artefactele şi vestigiile moştenite din trecut, în Zalău şi în Sălaj sunt luate în braţe mult prea des şi uşor viaţa de mall şi kitschul!

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »