George Pop de Băseşti – 100 de ani de la moarte (sau despre bunătate / sau despre iubirea de neam)

„Acest om a dat numai și n-a cerut nimănui nimic”.
Octavian Goga

„Românii toţi ii ziceau Badea, nu fiindcă era un «bade» după port şi după stare, ci fiindcă era cunoscutul, prietenul şi binefăcătorul tuturora, era fruntaşul fără semeţie, omul bun şi blând pentru toţi. Era badea adevărat, badea cu căldură sufletească şi cu inimă românească al întregului nostru popor din Ardeal şi părţile ungurene (…) fruntea fruntaşilor neamului nostru din fosta Ungarie, căpitanul luptelor noastre naţionale din trecut şi din zilele mai apropiate”.
Se împlinesc, la 23 februarie 2019, 100 de ani de la moartea celui care a proclamat unirea de la 1 decembrie 1918 “pentru toate veacurile pecetluită”. Cei mai mulţi cunosc, desigur, povestea omului politic George Pop de Băseşti. S-au scris cărţi, studii bine documentate, există multe articole de presă dedicate lui.
Iată, aici, o foarte scurtă sinteză apărută în presa sălăjenă interbelică: “Născut la 1 August 1835 în Băseşti din părinţii Petre Pop de Băseşti şi Suzana Pop, a studiat la Baia-Mare şi Oradea unde şi-a luat bacalaureatul. A urmat dreptul la Oradea-Mare, a plecat la Viena ca voluntar, de unde întorcându-se s-a căsătorit cu Maria Loşonţi, din care căsătorie s-a născut doamna Elena Pop m. Hossu Longin. A fost primpretore al plasei Hodod, apoi deputat dietal. Dar în două rânduri în urmă a fost împedecat, de a se alege de deputat. În calitate de vicepresident al partidului naţional a condus la 1892 pe memorandişti la Viena, pentru care fapt a fost judecat la închisoare de un an. La 1895 a fost presidentul „congresului naţionalităţilor” din Pesta. A fost inima tuturor mişcărilor româneşti din Ardeal, şi ca president al partidului naţional, care în vremea robiei cuprindea pe toţi românii, a dus cu însufleţire steagul românizmului nostru. La 1918 el a presidat marea adunare de la Alba Iulia, prin care ne-am unit cu fraţii de pretotindenea”.
La împlinirea a 100 de ani de la naşterea sa, în 1935, Gazeta Ilustrată, care apărea la Cluj, îi dedică un amplu studiu, sub semnătura lui Corneliu Albu, care arăta că sălăjeanului Pop de Băseşti „i-a revenit greaua sarcină, dar şi onoarea de a lupta pentru neam şi lege în vremurile cele mai grele”, menţionând toate marile momente ale acestei lupte, de la fondarea partidului naţional român până la memorabila zi de 1 decembrie 1918.
Articolul citat este, în acelaşi timp, un elogiu adus judeţului întreg: „Sălajul poate fi socotit un adevărat cuib de vulturi, un ţinut care pentru fiecare vreme a ştiut să ne dea omul de care aveam nevoie”, amintind revoluţia din 1848 şi rolul lui Simion Bărnuţiu, perioada dualismului şi luptele lui George Pop de Băseşti care aveau să ducă la „biruinţa cea mare” din 1918, perioada care a urmat întregirii României şi Iuliu Maniu cu politica lui „de demnitate morală şi de occidentalizare a unei ţări care prea mult se calicise sub împilările atâtor stăpâniri străine”.
Lucrarea lui Ioan Georgescu, „George Pop de Băseşti. 60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni”, apărută la Tipografia Românească din Oradea, în 1935, rămâne însă, până astăzi, monografia cea mai completă care i-a fost dedicată. Pentru realizarea cărţii autorul a folosit bibliografia disponibilă atunci, dar şi foarte multe documente inedite din arhivele din Cluj, Băseşti, Blaj şi Oradea, apelând, cum singur mărturiseşte, şi la amintirile celor „mai apropiaţi şi mai bine iniţiaţi ai vieţii şi activităţii” lui George Pop, „doamna Elena, fiica marelui comemorat” şi „neuitatul ei soţ, Francisc Hossu Longin”.
Având peste 400 de pagini, cartea analizează întreaga viaţă şi activitate a omului George Pop de Băseşti şi poate fi consultată şi la sala de studiu a Arhivelor Naţionale Sălaj. Iată doar câteva titluri de capitole: „Din copilăria şi tinereţele lui G. Pop de Băseşti”, „Începuturile vieţii publice. Din viaţa casnică a lui G. Pop de Băseşti”, „În parlamentul maghiar”, „În temniţa din Vacz”, „În preajma şi în timpul războiului mondial”, „Adunarea dela Alba Iulia din 1.12.1918”, „Din viaţa religioasă a lui G. Pop de Băseşti”, „Din legăturile lui G. Pop de Băseşti cu fruntaşii români şi străini”, „G. Pop de Băseşti, gospodar şi filantrop” s.a.
Despre acest aspect al vieţii sale, generozitatea, poate mai puţin cunoscut, ne propunem să vorbim în rândurile de faţă. Iată ce se scria în enciclopedia “Minerva”, apărută la Cluj în 1929, despre George Pop de Băseşti: “A participat la toate mişcările naţionale, jertfind din avutul său bogat”. La fel scriau ziarele vremii: “Ca om cu avere multă a împărţit cu mână largă bani pentru învăţătura şi biserica românească. Iar, mai pe urmă, întreaga sa avere a lăsat-o fundaţiunei Mitropoliei din Blaj”.
Putea face altfel? Desigur. Să-l ascultăm pe Nicolae Iorga: “Era şi pe atunci (sfârşitul secolului al XIX-lea, n.n.) bătrânul sălăgean Gheorghe Pop de Băseşti (n.1835) care, prin legăturile sale cu aristocraţia maghiară, prin marile sacrificii pe care le făcuse trecând de la vederile tinerilor nobili de la 1848 la vederile partidului naţional român îşi câştigase o poziţie excepţională, ca unul pe care – ca şi pe Mocioneşti, din ce în ce mai retraşi din viaţa naţională, – toate condiţiile vieţii trebuiau să-l îndrepte în altă tabără şi care cu toate acestea a revenit la românii săi”.
Într-adevăr, George Pop de Băseşti a fost susţinătorul “românilor săi”. Ar fi putut accepta propunerea lui Tisza Kalman: “Vino tu la noi şi-ţi garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poţi dobândi”, dar i-a răspuns astfel preşedintelui Consiliului de miniştri: “De mi-aţi da toată Ungaria, şi tot n-aş trăda cauza cea dreaptă a sărmanului şi nenorocitului meu popor, care, afară de Dumnezeu, de tovarăşii mei şi de mine, n-are alţi apărători împotriva tendinţelor voastre de cotropire”.
Ce face el pentru şcoala românească şi pentru învăţătorii români? Organizează la Băseşti, în 1870, o consfătuire în vederea înfiinţării unei asociaţii care să le apere interesele. Care, sub denumirea de Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni, ia fiinţă anul următor, iar George Pop de Băseşti, alături de Andrei Cosma, îi devine preşedinte de onoare, acordându-i mereu sprijin.
Apoi, în anul 1879, deputat fiind, ia atitudine faţă de noua lege şcolară care prevedea introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile confesionale. Iată ce spune acelaşi Nicolae Iorga despre acest moment: “Se ceruse introducerea cât mai intensivă a limbii maghiare în şcoala primară confesională, şi, cum Camera întreagă striga: «Să se facă!» şi ai noştri se împotriveau, el a zis: ? Argumentul a produs fireşte impresia pe care o dorea vorbitorul”.
An de an, chiar şi atunci când este în temniţă la Vácz (în 1894-1895; în acest din urmă an, “în timpul robiei sale”, îi moare, “de supărare”, soţia!), condamnat în procesul Memorandului, face donaţii atât elevilor, cât şi învăţătorilor care “instruiesc cel mai mare număr de analfabeţi”. În anul 1893, de pildă, de Crăciun, dăruieşte elevilor săraci din Băseşti, 24 sumane, 24 pălării, 10 perechi de încălţăminte, 40 năfrămi şi fructe pentru toţi. La fel celor din satul Băiţa: 22 sumane, 17 pălării, 16 perechi de încălţăminte, 24 năfrămi, şi “alte mărunţişuri şcolăreşti (tocuri, peniţe, creioane, hârtie ş.a.)”.
George Pop de Băseşti a fost, în cel puţin aceeaşi măsură, iniţiatorul şi conducătorul multor altor asociaţii (ziarele vremii remarcă faptul că “nu era adunare românească fără să vezi frumoasa barbă căruntă a badii Gheorghe în frunte”) şi amintim aici doar Reuniunea Femeilor Române Sălăjene, filiala ASTREI din Băseşti sau societăţile bancare sălăjene, tuturor, cu marea sa generozitate şi dragoste, oferindu-le ajutoarele necesare.
Avere avea, într-adevăr, multă. Moştenise în Băseşti 100 de jugăre cadastrale. A ajuns, mai ales datorită muncii sale, să deţină peste 3000 jugăre, nu doar în satul lui, ci şi în cele din jur (Oarţa de jos, Oarţa de Mijloc, Tămăşeşti, Băiţa). Controla şi supraveghea, îndeaproape, totul. Era în mijlocul lucrătorilor zi şi noapte. Îl supăra “moleşala şi menajamentele domnişorilor”. A scris şi o carte despre cum se face agricultura, “Economia câmpului”, premiată de ASTRA şi tipărită în două ediţii.
Îşi ajuta consătenii, cum făcea şi cu instituţii, învăţători, elevi s.a., nu doar cu sfaturi, ci şi cu bani, animale de rasă (erau cunoscute şi apreciate premiile sale, „vacă cu viţel” şi/sau „scroafă cu purcei”, acordate învăţătorilor “zeloşi”) sau pomi fructiferi de soi.
Era prevăzător, econom, dar „fără să fie sgârcit”. Îi spune fiicei sale: “fata mea trebuie să ştie, de acum şi pentru totdeauna, că ea este fiica săracă a unui neam şi mai sărac. Tot ce ne prisoseşte, nu este al nostru, ci al neamului. Trebuie să cruţăm, deci, tot banul pentru nevoile lui”, iar sfatul acesta i-a fost Elenei, cum singură recunoaşte, de folos întreaga viaţă!
Testamentul din 1914 e încă o dovadă a convingerilor sale. Întreaga sa avere, “patru milioane de coroane, o lasă capitlului metropolitan de la Blaj, «pentru promovarea culturii poporului român»”. Dorea ca din aceşti bani să fie înfiinţate o şcoală poporală agricolă şi alte instituţii culturale româneşti, să se acorde burse pentru studenţi şi elevi, să fie îngrijită biserica şi şcoala unită din Băseşti, să se creeze un cămin pentru bărbaţii distinşi pe terenul literaturii şi educaţiei.
Dar pentru şcoală, biserică şi neam a făcut mult mai mult. Ioan Georgescu, în cartea citată, face o “prezentare a sumelor mai însemnate jertfite” de George Pop de Băseşti. Iată câteva dintre acestea: “Luptei”, 45.000 cor. (Kr.) în 1907; Crucii Roşii din Bucureşti, 2.000 cor. în 1907; “Gazetei Transilvaniei”, 1.198 cor. în 1910; bisericii din Băseşti, 9.500 cor. în 1914; fondului ziariştilor, 10.000 cor. în 1916; orfelinatului din Blaj, 10.000 cor. în 1916; internatului din Şimleu Silvaniei, 50.000 cor. în 1917 ş.a.m.d.
Pentru donaţia făcută Crucii Roşii din Bucureşti “îi exprimă mulţumiri atât numita societate, cât şi Regina Elisabeta care îi telegrafiază de la Sinaia (octombrie 1908): «Vă mulţumesc cu cea mai adâncă bucurie şi recunoştinţă de ajutorul la lucrul mare»”.
Iată câteva rate de schimb şi preţuri din anul 1913, conform Wikipedia: 1 dolar SUA = 4.96 coroane (Kr.); 1 Kr. = 0,8481 mărci germane; 1.5 kilograme de zahăr = 1 Kr.; 1 costum = 48 Kr.; 1 kg de pâine = 0,32 Kr.; 2,50 kg de făină = 1 Kr. Nu putem, prin urmare, decât să ne exprimăm, împreună cu autorul citat, admiraţia faţă de acest mare binefăcător al neamului său: “Şi a ne închipui aceste daruri ştiute – şi atâtea altele neştiute – e mult. Dar a le strânge şi a le face!”.
În încheiere, iată ce cuvinte frumoase (şi de urmat!) spunea, în 1923, la inaugurarea monumentului ridicat la Băseşti în memoria lui George Pop, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Nu doresc nimic altceva decât ca fiecare Român să-şi iubească neamul aşa cum l-a iubit Pop de Băseşti şi să facă neamului său atâta bine, cât i-a făcut acest mucenic”.

Bibliografie
D. Pop, Mihaela Sabou, D.V. Săbăceag, Marea Unire şi Sălajul. Contribuţii documentare, Zalău, 2018.
Gazeta de Duminecă, Şimleu-Silvaniei, anul IV, nr. 13, 1 aprilie 1923.
Gazeta Ilustrată, Cluj, anul IV, nr. 7-8, iulie-august 1935.
Ioan Georgescu, George Pop de Băseşti. 60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni, Oradea, 1935.
Minerva. Enciclopedie română, Cluj, 1929.
N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Bucureşti, 1989.
Unirea Poporului, Blaj, anul XXIX, nr. 42, 27 februarie 1919.

Dănuţ Pop

Leave a Comment