Festival pentru minorităţi la Zalău

Magazin Salajean 11 mai 2011 0

Zalăul va fi, sâmbătă, gazda Festivalului Minorităţilor Naţionale din Sălaj. Evenimentul este programat a se derula de la ora 9.30, când pe traseul dintre primărie şi Casa de Cultură a Sindicatelor, se va desfăşura parada portului popular. De la ora 11.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, formaţii şi ansambluri folclorice reprezentative ale comunităţilor maghiare, slovace şi rrome din Sălaj vor prezenta un spectacol artistic, la care intrarea este liberă. Festivalul este organizat de Consiliu Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj.

Festivaluri ale minorităţilor au mai fost organizate în Sălaj în urmă cu ceva ani. Ceea ce organizăm noi sâmbătă, 14 mai, este o noutate, în sensul că pentru prima dată sunt strânse laolaltă formaţii şi ansambluri folclorice reprezentative ale comunităţilor maghiară, slovacă şi rromă din judeţul Sălaj, prilej şi pentru a se cunoaşte între ele, cât şi de evaluare a performanţelor la care au ajuns. Considerăm că şi în acest fel putem promova zestrea folclorică a spaţiului sălăjean şi contribuţia importantă a minorităţilor naţionale la dezvoltarea culturii, ne-a declarat Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »