Expoziţie de pictură şi tapiserie

Artista Corina Horvath Bugnariu prezintă publicului sălăjean, mâine, 18 octombrie, de la ora 17.00, expoziţia personală de tapiserie şi pictură. Vernisajul va avea loc la Muzeul de Artă “Ioan Sima” şi se înscrie în seria acţiunilor Festivalului Muza Fest ce are loc în aceste zile, la Zalău.

În lucrările Corinei Horvath Bugnariu, Vasile Igna remarca în 1991, în “Tribuna”, că există “o eliberare de orice constrângere şi o supunere doar la fluxul viu al sensibilităţii”. În aceeaşi revistă, şase ani mai târziu, Horia Medeleanu scria: “Corina Horvath Bugnariu face apel la tehnicile de ţesut ţărăneşti, dar şi la cromatica unor chilimuri sălăjene, cu juxtapunerea unor nuanţe extrem de vii, flămânde de viaţă, dar artista nu se opreşte la o simplă repetare a unei creaţii ce aparţine trecutului. Toată arta sa rezidă în elaborarea unor compoziții insolite, surprinzătoare prin cuprinderea în același chenar a unor materiale eterogene și a unor forme aleatorii, care se combină ca într-un joc supus numai impulsului intim al artistei”.

În ceea ce priveşte pictura artistei, Gheorghe Arion susţine că este “o modalitate de descoperire a vizibilului în ipostazele schimbării perpetue”.

Leave a Comment