„Ecouri Meseşene” la noul sediu al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj

magazinsalajean 17 iulie 2012 0
„Ecouri Meseşene” la noul sediu al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj

VIDEO „Ecouri Meseşene” la noul sediu al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj

Sălăjenii sunt aşteptaţi să ia parte la Festivalul de folclor „Ecouri Meseşene”, care va fi organizat în perioada 11-12 august, la noul sediu al Centrului de Cultură şi Artă Judeţean (CCAJ) Sălaj. Directorul instituţiei respective, Daniel Săuca, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că la eveniment vor participa atât formaţii şi ansambluri folclorice din judeţ (Valcău, Meseşeni, Horoatu Crasnei, Cizer, Derşida etc.), cât şi din restul ţării, din Ungaria şi din Bulgaria. Artiştii care vor fi prezenţi la această ediţie a manifestării vor fi Sava Negrean Brudaşcu, Felix Gălan şi Ioan Dordoi.
De asemenea, o premieră anunţată de Daniel Săuca va fi prezentarea în faţa publicului a formaţiei de dansuri „Meseşul Junior”, alcătuită din copii şi care face parte din Ansamblul Folcloric „Meseşul”. „La un an de când au început pregătirea, copiii vor evolua în faţa publicului. Vrem să continuăm acest demers pentru că este important ca actualii membri ai Ansamblului <> să aibă, în viitor, înlocuitori”, a declarat directorul CCAJ Sălaj.
Prezent la conferinţa de presă respectivă, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a declarat că evenimentul sus amintit este unul dintre cele cu tradiţie ale judeţului, el fiind supus unor încercări multiple de identificare a celei bune locaţii şi a celui mai potrivit format. De altfel, noul sediu al CCAJ a fost ales drept loc de desfăşurare a „Ecourilor Meseşene” întrucât, în urma reabilitărilor de amploare derulate aici, clădirea situată în centrul Zalăului permite găzduirea unor asemenea manifestări culturale.
Agendă culturală
În acelaşi cadru, a fost prezentată agenda culturală avută în vedere de autorităţile judeţene pentru următoarele luni. Astfel, în perioada 20-21 iulie, sălăjenii sunt invitaţi la Porolissum MusicFest, iar în 27 iulie, la Iaz, va avea loc o nouă ediţie a taberei de pictură pe sticlă „Icoana din sufletul meu”. Apoi, la începutul lunii august, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii Bucureşti se va afla pentru câteva zile în localitatea Aluniş, unde va face cercetări în privinţa gastronomiei locale. O parte a acestor studii urmează să fie folosite de CCAJ Sălaj, instituţia sprijinind, de altfel, proiectul respectiv. În 3-13 septembrie, la Grădina Botanică Jibou va avea loc prima ediţie a unei tabere de pictură, care va include şi un vernisaj al lucrărilor. Tot în această vară, vor fi desfăşurate tabere de dans şi creaţie plastică la Doba şi Şamşud.

Mihaela Moldovan

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »