Echipa CNS, locul I la Concursul Naţional „Cultură şi civilizaţie”

Adelina Vedinaş, Luisa Şamşodan şi Daria Ţîrlea, eleve în clasele a X-a C şi a XI-a I la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Concursului Naţional „Cultură şi civilizaţie în România”. Echipa CNS a fost reprezentanta Sălajului la întrecerea desfăşurată la finele săptămânii trecute, la Galaţi, şi care a reunit competitori din 30 de judeţe ale ţării.
Liceenele din Sălaj, coordonate de prof. Ioana Tuduce, au participat cu proiectul „Sânzienele – împletire între ritualul agrar şi cel magic”, care a inclus atât prezentarea obiceiului, cât şi proiectul de conservare.
Acelaşi echipaj s-a făcut remarcat şi la ediţia din 2017 a competiţiei naţionale, când proiectul lor,

“Reînvierea habei tradiţionale – Danţul la şură”, a fost răsplătit cu premiul al II-lea.
Concursul “Cultură şi Civilizaţie în România” este o competiţie cu caracter interdisciplinar, destinat elevilor din ciclul liceal, ce are ca scop major promovarea specificului local, prin tradiţii şi obiceiuri susţinute de tineri care sunt reprezentanţii tuturor judeţelor ţării. Cuprinde trei secţiuni în care sunt analizate dimensiunile culturale, istorice şi religioase ale unor comunităţi locale. Fiecare echipa participantă a fost evaluată în cadrul a două probe: cea teoretică, în care concurenţii au pregătiti un portofoliu cu prezentarea scrisă din perspectiva teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate, şi cea practică, în care s-a avut în vedere susţinerea sau ilustrarea temei alese şi prezentarea proiectului de conservare.

Leave a Comment