După 65 de ani, obiectele lăsate de Iuliu Maniu în Penitenciarul Sighet se întorc la Bădăcin

magazinsalajean 2 noiembrie 2012 7
După 65 de ani, obiectele lăsate de Iuliu Maniu în Penitenciarul Sighet se întorc la Bădăcin

Mihaela Moldovan

Regăsite în mod miraculos, în 2006, o serie dintre obiectele personale ale marelui patriot şi lider ţărănist Iuliu Maniu, fost preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, s-au reîntors în aceste zile acasă, la Bădăcin. Dacă la prima vedere faptul pare unul banal şi prăfuit de istorie, strădania unei mâini de oameni te face să vezi altfel lucrurile: nici anii scurşi în clepsidra timpului şi nici uitarea – această rătăcire morală cu care toţi ne confruntăm – nu-l poate şterge pe Maniu din fiinţa Sălajului. Deasupra tuturor raportărilor profane, o Casă memorială te face să îl cunoşti pe omul Maniu ca liant între prezent şi ceea ce a fost cândva în Sălaj.

După ce laşi Şimleu Silvaniei în urmă şi te avânţi curios în satul Bădăcin, aştepţi oarecum ca istoria să-ţi sară în faţă, la vreun colţ de uliţă, aducându-te în faţa familiei Maniu sau a ceea ce prezentul a mai păstrat din acei ani peste care colbul s-a aşternut din plin. Nu se întâmplă însă aşa, Iuliu Maniu şi ai săi nu mai stau demult la poveşti, în centrul satului, şi nici în casa pe care familia a deţinut-o în sat nu dai de ei. Abia când ajungem la Biserica Greco-Catolică, în al cărei subsol este amenajat temporar un muzeu dedicat marelui om politic simţim că prezentul se îmbină firesc cu aerul de „a fost odată”. Iar gazda noastră, preotul Cristian Borz, face ca povestea să se aştearnă în încăperea tăcută, unde pe o masă stau aranjate câteva obiecte care i-au aparţinut lui Iuliu Maniu şi care, în sfârşit, după 65 de ani, s-au reîntors acasă.

Regăsite miraculos

Aceste obiecte, pentru recuperarea cărora Cristian Borz a insistat îndelung în ultimii 6 ani, ne-au purtat astăzi la Bădăcin. Arătându-mi-le cu gesturi molcome, preotul le însufleţeşte şi le face să prindă viaţă. „Este vorba de o pălărie de vară, de culoare verzuie, primită cadou de Maniu din partea autorităţilor austriece, cu ocazia unei partide de vânătoare. Are monograma lui Iuliu Maniu brodată pe interior, împreună cu anul naşterii acestuia – 1873. Am mai recuperat un baston din lemn de bambus, identificat într-o fotografie din anul 1946, o batistă de pânză brodată, cu monograma lui Maniu, precum şi o matriţă din lemn, confecţionată special pentru el în atelierul de tâmplărie al Penitenciarului Sighet, pe care marele om politic o folosea ca să se descalţe”, povesteşte preotul.
Şi în timp ce ne arată fiecare obiect, povestea curge însufleţită de detalii care parcă se desprind din aerul locului. „Toate aceste obiecte au fost regăsite în 2006 de procurorul militar Viorel Siserman, din Cluj, care a început atunci o cercetare penală privind crimele comise în Peniteciarul din Sighetu Marmaţiei. Cercetarea a început când procurorul militar a fost sesizat oficial de o serie de intelectuali – scriitorul Cicerone Ioaniţoiu, de la Paris, de publicistul Gheorghe Caraza, de la New York, de compozitorul Traian Popescu şi de publicistul Gheorghe Jijia – care doreau o condamnare juridică a comunismului”, curge povestea.
Procurorul Siserman a reuşit să obţină toate cele 53 de acte de deces ale deţinuţilor politici, ele fiind redactate în 20 iulie 1957 de un anume Vasile Nica, probabil angajat al Securităţii. „Actul de deces al lui Iuliu Maniu consemnează moartea acestuia în 5 februarie 1953. Viorel Siserman i-a interogat pe foştii gardieni ai penitenciarului, iar în toamna anului 2006 a dat de aceste obiecte la unul din ei. Când am aflat de ele, am luat legătura cu Siserman şi, după ani în care obiectele au fost cerute de Parchet, apoi au ajuns la Bucureşti, acum le avem la Bădăcin”, spune preotul.

Gardianul de la Sighet

Vorbeşte încet, lăsând privirea să treacă uşor peste obiectele aşezate pe masă, iar apoi peste restul lucrurilor din încăpere. „Gardianul Alexandru Szatmari a fost ofiţerul politic al Penitenciarului Sighet, între 1953 şi 1955, şi a avut gradul de capitan în contrainformaţiile de Securitate. În timpul supravegherii sale a murit Iuliu Maniu, alături de alţi oponenţi ai regimului. El a susţinut şi înainte că deţine spre vânzare pălăria lui Iuliu Maniu, precum şi alte obiecte care au aparţinut marilor demnitari ucişi în închisoare. Siserman a susţinut că fostul gardian i-a spus că păstrase acele obiecte ca să i le înmâneze ori fostului preşedinte al PNŢCD, Corneliu Coposu, decedat între timp, ori fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu. Fostul gardian i-a declarat procurorului militar că nu a dat acele obiecte nimănui pentru că nimeni nu i le-a cerut”, spune preotul Borz.
Luând în mână bastonul din lemn de bambus şi răsucindu-l uşor, preotul aminteşte şi o altă varintă privind efectele lui Iuliu Maniu, cea a jurnalistului Teofil Ivanciuc de la “Gazeta de Maramureş” care afirma, cu câţiva ani în urmă, că „un coleg din presa locală, Vasile Tivadar, i-a spus ca Szatmari ar cere 50.000 de lei pe zi pentru că a păstrat aceste lucruri”. „Dorinţa lui Iuliu Maniu, exprimată în Penitenciarul de la Sighet, ar fi fost ca acele obiecte să fie aduse în Bădăcin şi date familiei. Întâi, însă, efectele au ajuns la Parchetul Militar Cluj, unde au servit drept probe în cadrul anchetei desfăşurate de Viorel Siserman. De îndată ce am aflat de ele, Parohia greco-catolică din Bădăcin a început demersurile pentru recuperarea lor. Prin avocatul Cristian Bălănean s-a depus un memoriu la Parchetul Militar Cluj, dar obiectele fuseseră predate între timp Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Am depus un nou memoriu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică în 29 noiembrie anul trecut, fiindcă am vrut tare mult să le recuperăm. Prin ordonaţa nr 1304/P/2008 din 29 septembrie 2010, însă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăriri penale din cauza decesului lui Alexandru Szatmari, iar obiectele au fost retunate soţiei acestuia, Maria Szatmari”, spune preotul şi se opreşte puţin ca să îşi tragă sufletul.
Netezeşte un colţ al batistei pătrate, cu monogramă, apoi continuă: „Am trimis o scrisoare doamnei Maria Szatmari la Sighet, pe la începutul lunii octombrie, şi am solicitat predarea obiectelor, iar dânsa a decis predarea în mod gratuit, cu condiţia ca ele să fie expuse în muzeul din Casa Memorială <> de aici din sat. Nu vă pot spune cu câtă bucurie am citit asta. În 14 octombrie, am mers Sighet şi am preluat obiectele, aducându-le după 65 de ani unde le e locul: acasă”, spune Cristian Borz, privindu-ne în ochi.

Identificare prin ADN

Şi dacă povestea a ajuns la Sighet, ni se dezvăluie şi alte detalii care extrem de rar au trecut de zidurile Penitenciarului comunist: când şi-a strâns o boccea de lucruri şi a luat calea închisorii, Maniu ştia că a pornit pe un drum fără întoarcere. „Săptămâna trecută, a fost la Bădăcin nepotul lui Iuliu Maniu din partea surorii Elena, fostul senator ţărănist Matei Boilă, în prezent preot greco-catolic în Cluj. L-a cunoscut îndeaproape pe Maniu şi mi-a spus că atunci, din ultimele lor discuţii, a înţeles că Maniu ştia, era conştient că va face puşcărie şi că va muri. Era conştient că americanii şi englezii au abandonat România şi, deşi a fost sfătuit să fugă, nu a putut. A zis mereu că toată viaţa sa a vorbit poporului acesta într-un anumit mod şi că nu poate să facă altfel, în ciuda a ceea ce îl aştepta. De altfel, straniu, şi Matei Boilă mi-a spus că nu crede că va mai putea să mai vină la Bădăcin, are deja peste 90 de ani”, povesteşte Cristian Borz. Trecând în încăperea vecină, continuă să vorbească: „Acum, la Sighet, am fost şi la Cimitirul Săracilor, locul în care au fost îngropaţi cei închişi în Penitenciar. Erau îngropaţi fără sicriu, dar pentru că Maniu a fost prim-ministru, gardienii i-ar fi aşezat trupul într-o ladă. Cum nu a încăput, picioarele i-au fost retezate. Într-adevăr, a fost găsită o astfel de ladă şi au fost prelevate probe de ţesut şi trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru testarea ADN, dar nu ştiu exact ce s-a întâmplat cu ele. Am înţeles că nu s-a confirmat faptul că osemintele găsite în ladă ar fi ale lui Iuliu Maniu, dar nu pot spune nimic cert, întrucât nu cunosc rezultatul oficial al testării”, spune preotul şi, pentru întâia dată de când am ajuns în sat, simţim o undă de tristeţe care cuprinde locurile. Filtrată prin vocea preotului sau coborâtă din portretul lui Maniu, aşezat pe un perete în camera alăturată, tristeţea este aproape palpabilă.

Casa Muzeu

Probabil simţind asta şi vrând să înlăture apăsarea care tinde să se aştearnă fară să ceară voie peste noi, preotul ne arată alte obiecte care i-au aparţinut lui Maniu şi care au fost recuperate în timp: un covor din casa pe care Maniu o deţinea în Bucureşti, pe strada Sfinţilor, alte câteva batiste cu monogramă, semnul de identitate pe care Iuliu Maniu, ca soldat, îl avea în Primul Război Mondial şi un birou din casa din Şimleu Silvaniei. Lângă această piesă de mobilier, Cristian Borz ne explică zâmbind tâlcul demersurilor ultimilor ani: „Vrem să expunem toate efectele recuperate acum în Muzeul dedicat lui Maniu, să poată fi văzute aici, la Bădăcin. De altfel, Casa memorială <> este monument istoric, începută de Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, în 1890 și extinsă de mama Clara Maniu și Iuliu Maniu. Noi am iniţiat un proiect privind reabilitarea Casei memoriale şi relocarea muzeului <> în spaţiile iniţiale ale Casei, întrucât Muzeul se află doar temporar la biserică”, spune preotul, ieşind în curte.
Pentru refuncţionalizarea Casei Memoriale este nevoie de timp, muncă, dar şi efort financiar, întrucât, conform proiectului tehnic întocmit de arhitectul Octavian Muth, lucrările care trebuie realizate la imobil costă circa 100.000 de dolari.
Potrivit referentului de specialitate al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural Sălaj, Valeria Lehene, pentru ca imobilul să fie adus cât mai aproape de starea iniţială se ia în calcul nu doar restaurarea în sine, ci şi eventuala demolare a unei extinderi făcute în lateral şi unde a funcţionat în trecut o spălătorie.
Între timp, preotul Borz este decis să extindă în continuare colecţia de obiecte de la Bădăcin. „Vrem să recuperăm un set de fotolii şi canapea, dar şi un portret al lui Avram Iancu ce decora unul din birourile lui Maniu. Tabloul se află într-o galerie de artă, la Cluj, şi proprietarul a recunoscut că îl are de la Bădăcin. Cu toate aceste lucruri vom mobila Casa Memorială şi o vom deschide publicului sub formă de Muzeu”, spune preotul, la final de poveste, când totul pare să se aşeze la locul lui, ca într-un imens joc de puzzle.

Rânduiala din urmă

Cu mintea la detaliile aflate, ieşim pe poartă şi lăsăm Bădăcinul în mrejele toamnei, cu copaci desfrunziţi şi covoare ruginii prin grădini. Dincolo de un gard bătut de ploi, Casa memorială „Iuliu Maniu” aşteaptă cuminte arhitecţii. Cuminţi şi ele, obiectele care au aparţinut celui mai de seamă om plitic născut în Sălaj au răbdare cu timpul prezent şi îi dau răgaz să-şi pună în ordine gândurile. Trebuie doar puţină rânduială morală între cauzalitate şi finalitatea lucrurilor, dar Bădăcinul este pregătit să primească istoria acasă.

Comentarii

comments

7 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 2 noiembrie 2012 at 02:26 - Reply

    frumos articol, tragic destin.

  2. nici un vinovat 2 noiembrie 2012 at 13:05 - Reply

    Normal , nimeni nu a raspuns si nu va raspunde pentru crimele anilor 50 . Dejeu , ministru de interne in 1997-1999 , nu a facut nimic ca sa-i pedepseasca pe asasinii fratelui sau , Alexandru , torturat , condamnat la moartesi executat , tatal unei fetite de 4 ani , in 1958 . Bine ca sunt hartuiti altii , care nu au nimic in comun cu crimele lui Dej , pentru ” mineriadele ” provocate de altii in 1990 …

  3. nadiacoman 2 noiembrie 2012 at 15:18 - Reply

    Foarte frumos avem cu ce sa ne mandrim.Sunt mandra ca mam nascut intr_un sat asa frumos cum este BADACIN

  4. Anonim 2 noiembrie 2012 at 15:54 - Reply

    stii, ce-mi place la tine? felul in care scrii ma face sa ma simt acolo unde este preotul, ma face sa ating cu mihnire pe care nu mi-o pot explica inauntrulo sufletului meu, acele lucruri uzuale care au apartinut lui Iuliu Maniu. Si asta am observat ca o simt in fiecare articol pe care il scrii de genul celui de mai sus. Felicitari!

  5. Ioan 4 noiembrie 2012 at 17:15 - Reply

    Un articol frumos scris, pe care l-am citit cu mult interes, cu atat mai mult cu cat stiu de la parintii si bunicii mei multe lucruri inedite, deosebit de frumoase despre acest mare patriot roman! Iar preotul greco-catolic, inimosul Cristian Borz, merita toate felicitarile pentru tot ce a facut si face pentru eternizarea memoriei “Sfinxului de la Badacin”!

  6. Vasille 4 noiembrie 2012 at 17:18 - Reply

    In fine, iata un articol pe care il citesti cu placere, interes si dorinta de a ne intalni cat mai des in acest ziar cu astfel de materiale documentate si redate cu talent!

  7. felicitari 7 noiembrie 2012 at 13:26 - Reply

    Articolul este foarte bun ,l-am citit cu mult interes.Asteptam si alte asemenea articole .Felicitari!

Lasa un Raspuns »