Donaţii şi licitaţii pentru salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”

Peste 300 de persoane sunt aşteptate la Gala Caritabilă „Împreună pentru Iuliu Maniu”, ce va avea loc vineri, 16 februarie, de la ora 18, la Restaurantul Brilliant Parc din Zalău. Manifestarea are ca scop strângerea de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale a marelui om politic, de la Bădăcin.
În acest sens, organizatorii – Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj, în parteneriat cu Prefectura Sălaj, Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău şi publicaţia „Sălajul Pur şi Simplu” – au pus în vânzare invitaţii, preţul uneia fiind de 200 de lei. Banii astfel colectaţi vor fi donaţi exclusiv în scopul continuării lucrărilor de reabilitare a imobilului monument istoric. În acelaşi sens, vor fi scoase la licitaţie o carte de drept din 1914, în limba maghiară, ce a aparţinut odinioară lui Iuliu Maniu, două lucrări de artă semnate de Gheorghe Ilea şi 10 batiste suvenir, cusute pe pânză veche de casă, în atelierul de zestre contemporană „Mândra Chic”, de către femeile din Bădăcin.
„Gala se doreşte a fi o oportunitate pentru cei care simt şi doresc să contribuie cu o parte din fondurile necesare reabilitării Casei Memoriale, pentru a respecta testamentul Sfinxului de la Bădăcin şi anume, casa de pe Dealul Ţarinii să devină «centru pentru instruirea tinerilor». Ar fi o reparaţie morală şi totodată o contribuţie de suflet ca, în Anul Centenar, Casa Memorială Iuliu Maniu să fie finalizată şi pusă în valoare”, a declarat Doina Cociş, directorul Direcţiei pentru Cultură Sălaj.

Evenimentul caritabil va fi prezentat de către vedeta de televiziune Iuliana Tudor, printre invitaţi numărându-se Ştefan Bîlici, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului, prof. univ. Ioan Bolovan şi prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Atmosfera va fi întreţinută de către grupul instrumental „Ţara Silvaniei”, al Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, Alexandra Chira, câştigătoarea ediţiei 2017 a concursului „Vedeta populară” de la TVR1, şi cunoscutul interpret de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu.

Conacul de la Bădăcin este monument istoric memorial, construit în 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic Iuliu Maniu. După anul 1947, când Iuliu Maniu a fost arestat, casa a fost transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever. În tot acest timp, clădirea a fost prost întreţinută. Fiind construită din materiale tradiţionale – lemn, cărămidă şi parţial din cărămidă nearsă, procesul de deteriorare a fost extrem de rapid.

2 Thoughts to “Donaţii şi licitaţii pentru salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu””

  1. Manu

    Luati bani de la Oradea si faceti casa

  2. Anonim

    naspa ! din cauza Consiliului Judetean, a lui Tibi Marc, care au refuzat sa renunte la acel teren s-a pierdut o finantare europeana de 200.000 de euro din fonduri europene pentru reabilitatea acetui monument !
    de ce nu spuneti adevarul ? de ce nu spuineti ca cei de la Consiliul Judetean prefer sa se piarda bani europeni, daca ei nu pot FURA din ei !!!!
    p.s. cum explicate ca pentru o simpla „spalare” a unei statui din Zalau se aloca 116.000 de euro si pentru acest obiectiv nu s-a gasit un leu public?
    p.s. cati bani dati la biserici din bani nostril, sa-si puna geamuri termopane la casa popii?

Leave a Comment