Creaţiile maestrului Sima, expuse la Muzeu

Flavia Pintea 6 martie 2013 0
Creaţiile maestrului Sima, expuse la Muzeu

Sălăjenii, iubitori ai artelor plastice, sunt aşteptaţi la Muzeul de Artă Ioan Sima din Zalău, care găzduieşte timp de o lună de zile de o impresionantă expoziţie dedicată primăverii. Vernisarea expoziţiei, având ca temă “Florile în creaţia maestrului Ioan Sima”, a avut loc marţi, 5 martie, de la ora 14, în prezenţa câtorva zeci de elevi ai Liceului de Artă Zălău.

Florile constituie una din cele mai mari componente ale operei maestrului Sima. Muzeul de Artă posedă un număr foarte mare de picturi reprezentând flori, în special, flori de câmp, observându-se o anumită predilecţie a artistului spre acestea, margarete, maci, albăstrele, flori galbene. Dar se regăsesc printre ele şi multe crizanteme, chiar şi salvii, cârciumărese sau flori de măr şi de cireş.”Ne-am dorit să aducem în faţa publicului acele piese ale muzeului care nu sunt vizibile în fiecare zi. Şi am ales odată cu venirea primăverii această tematică florală completată şi cu o sală de portrete feminine ca să extindem expoziţia de bază chiar şi pentru o scurtă vreme, pentru a oferi momente plăcute în compania frumosului artistic reprezentat de data aceasta de flori şi de portrete, ambele subiecte mult îndrăgite de Ioan Sima”, a menţionat Corina Bejinariu, director al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Expoziţia poate fi vizitată pe durata lunii martie, iar intrarea este liberă.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »