Corneliu Coposu, apreciat la adevărata lui valoare de către „Doamna de Fier” a Marii Britanii, Margaret Thatcher

Corneliu Coposu a fost un mare vizionar, prevăzând căderea sistemului comunist şi revenirea ţării noastre între democraţiile europene. Presimţea că acest colos cu picioarele de lut nu avea cum să reziste în faţa democraţiei. Astfel, încă din anul 1987, în plin regim comunist, a reuşit să afilieze P.N.Ţ-ul la Internaţionala Creştin-Democrată, care s-a dovedit, ulterior, a fi majoritară în Parlamentul European. Credem că acest moment dovedeşte faptul că marele om politic a avut clarviziunea că sistemul comunist se va prăbuşi, iar Europa va deveni o Europă unită a democraţiilor.
Din păcate, de valoarea unui om, în special noi românii, ne dăm seama abia după ce nu mai este printre noi. Un caz relevant, în acest sens, este cel al Seniorului Corneliu Coposu, care este apreciat la aproape 18 ani de la trecerea în eternitate chiar şi de către cei care îl huiduiau şi calomniau grosolan în anii 90, sub directa îndrumare şi strategie a fostei Securităţi, precum şi a eşalonului doi din PCR, în frunte cu Ion Iliescu, care preluaseră puterea politică în anul 1989.
Din fericire, liderii politici occidentali şi presa democratică din ţările vestice l-au apreciat pe Corneliu Coposu la adevărata lui valoare, denumindu-l „preşedintele moral al României”.
Unul dintre marii lideri politici ai Occidentului, care a plecat alături de Corneliu Coposu pe data de 8 aprilie 2013, Margaret Thatcher, denumită şi „Doamna de fier”, l-a considerat ca reprezentant al democrației românești şi simbol al luptei anticomuniste. Ea a rămas profund impresionată de statura morală a Seniorului în toată perioada comunistă şi după 1989, cu toate că trecuse prin iadul gulagului comunist, în care a petrecut 17 ani de închisoare. Cu toate suferinţele îndurate nu a cedat de la principiile sale morale şi nu a plecat capul precum au făcut-o, din slăbiciune, majoritatea românilor.
În toamna anului 1990, Margaret Thatcher l-a invitat pe Corneliu Coposu să participe la Congresul Partidului Conservator din Marea Britanie. În urma discursului impresionant rostit de Seniorul Coposu, întreaga asistență, inclusiv Margaret Thacher, l-a aplaudat și aclamat îndelung.
Pe data de 17 octombrie 1990, Corneliu Coposu se întorcea în Capitală după vizita efectuată în Marea Britanie. Acordă un interviu presei, în care subliniază că a primit invitaţia din partea Margaretei Thatcher, primul ministru al Marii Britanii. Din partea României au fost invitate doar câteva persoane: Corneliu Coposu, Doina Cornea și Marian Munteanu. Acesta din urmă nu a putut părăsi țara și a fost înlocuit cu Mihai Gheorghiu, vicepreședintele Ligii Studenților şi Paul Negruț. Corneliu Coposu subliniază că cei invitați reprezentau opoziția, „pe care britanicii o consideră ca fiind adevărata forță democratică în România”.
Vizita în Marea Britanie a durat trei zile. Corneliu Coposu a participat la toate lucrările Congresului și spune că a rămas „extraordinar de impresionat de maniera democratică a britanicilor de a susține anumite teme”. A avut ocazia să vadă un lucru „de neimaginat” în viața politică românească: în timpul Congresului, laburiștii, adversari politici ai conservatorilor, împărțeau foi volante împotriva primului ministru, fără să-i oprească cineva.
Congresul Conservatorilor britanici a avut „o alură festivă”, susține Corneliu Coposu. La el au participat peste 3.000 de persoane. În cadrul sesiunii de a doua zi, la orele 11, Corneliu Coposu a fost invitat să ia cuvântul. Spre surprinderea lui, britanicii cunoșteau bine situația din țara noastră și l-au pus „într-o oarecare încurcătură prin aclamațiile cu care m-au întâmpinat”. A ținut o alocuțiune, după care a avut o întrevedere cu Margaret Thatcher, primul ministru al Marii Britanii, care, la rândul ei, era informată despre situația politică din România, „ca un gazetar din București”. I-a adresat câteva întebări și i-a dat asigurări că era „neclintită pe poziția adoptată de guvernul britanic”, și anume aceea de a susține „ o adevărată democrație” și că „de la această linie nu se va abate”. În seara zilei de 10 octombrie, Corneliu Coposu a avut întrevederi cu parlamentarii care au reprezentat Marea Britanie la Strasbourg și care, „într-un mod cam britanic”, i-a prezentat scuzele lor că au fost nevoiți să voteze împotriva acceptării României ca observator în Consiliul Europei. I-au explicat că nu le-a permis conștiința lor de oameni politici, „educați în autentic spirit democratic să voteze altfel”, dar i-au promis că „dacă lucrurile se vor schimba în România” ei vor reveni asupra votului pe care l-au dat. A fost invitat și la o serie de dineuri oferite de lideri ai organizațiilor departamentale conservatoare, precum și la dineul de gală oferit de ministrul de Externe, Douglas Hart, pe data de 11 octombrie. A avut întâlniri cu toate figurile proeminente ale Partidului Conservator și cu reprezentanții țărilor din Estul Europei. De exemplu, a avut o convorbire „foarte interesantă” cu premierul ungar Josef Antal, care i-a făcut o invitație în Ungaria pentru sfârșitul lunii octombrie. Premierul maghiar s-a declarat „mulțumit cu politica noastră (a P.N.Ț.C.D.-ului – n.n.) minoritară”. De asemenea, a avut întrevederi cu șefii delegațiilor din Germania, Slovacia, Cehia și Polonia. Astfel, a avut întrevederi cu Sabina Bergman Pholl, președintele Parlamentului din Berlin, cu Jan Kamogorski, primul ministru al Slovaciei, Vaclav Benda etc.
În zilele de 12, 13 și 14 octombrie, Corneliu Coposu are o serie de întâlniri cu reprezentanții presei, prezenți la Congres, organizând și o Conferință de presă. Ziariștii „s-au arătat foarte interesați de situația politică din România”. Au participat ziariști de la „The Times”, „The Spectator”, „The Independent”, „Baily Mail”, precum și redacția B.B.C.
Pe data de 13 octombrie s-a întâlnit și cu emigranții români de la Londra, iar pe data de 15 octombrie a efectuat o vizită la „Clubul Luptătorilor pentru Libertatea popoarelor”.
Importanța vizitei efectuate de delegația României, condusă de Corneliu Coposu reiese și din mesajele pe care le-a primit de la Margaret Thatcher și a președintelui Partidului Conservator, Kenneth Baker.
La data de 22 octombrie 1990, în urma vizitei efectuate în Marea Britanie, impresionată de uriașa personalitate a Seniorului Coposu, a deminității și moralității sale, Margaret Thatcher îi trimitem o scrisoare din care reiese, cu toată sobrietatea specifică britanicilor, stima ce i-o purta, dar şi clarviziunea unuia dintre cei mai mari oameni politici ai secolului XX, conştientă că drumul României spre o societate democratică autentică este unul lung, iar noi, din păcate, l-am făcut şi mai lung:
„Dragă Domnule Coposu, vă scriu pentru a vă spune cât de încântată am fost să vă întâmpin la Conferința Partidului nostru.
A fost foarte frumos din partea dumneavoastră să veniți tocmai până la Bournemouth și toți am fost adânc mișcați de ceea ce ați spus. Am fost, de asemenea, foarte impresionată de amabilele dumneavoastră remarci pe care ni le-ați adresat. Locuitorii de pe cuprinsul Marii Britanii au urmărit îndeaproape evenimentele din țara dumneavoastră. V-am împărtășit bucuria la căderea lui Ceaușescu, dar suntem, de asemenea, conștienți că mai este un drum lung de străbătut până când democrația și drepturile omului vor fi implementate așa cum trebuie.
Gândurile și rugăciunile noastre vor fi alături de întreaga populație a României, în lunile dificile pe care le aveți de întâmpinat.
A dumneavoastră sinceră,
Margaret Thatcher”
Încheiem cu trista concluzie că astfel de oameni politici de stat, precum Margaret Thatcher, Corneliu Coposu, Iuliu Maniu sau Ion I. C Brătianu, nu politicieni sau politruci mărunţi şi corupţi, se nasc o dată la un secol şi, din păcate, nici atunci nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare, decât după ce au trecut în eternitate.

Cercetător ştiinţific dr. Marin Pop

7 Thoughts to “Corneliu Coposu, apreciat la adevărata lui valoare de către „Doamna de Fier” a Marii Britanii, Margaret Thatcher”

  1. Anonim

    Interesant acest material despre marele om politic si luptator anticomunist Corneliu Coposu, intr-o fituica care ii promoveaza, aproape zilnic, pe fostul ofiter de Securitate, Tiberiu Marc sau pe liberalul de conjunctura Radu Capilnasiu! Felicitari domnului Marin Pop!

  2. nae l.

    Din ce in ce mai rari sunt oamenii ce ne cinstesc eroii neamului ! Va multumim din suflet d-le Marin Pop !

  3. Zălăuan

    În 23 de ani, după „revoluţie”, Românie a ajuns o ţară cu economia ruinată. Suntem un popor în genunchi, cerşetor la mila UE şi FMI, cu un regim menţinut în vârful baionetelor americane.
    Iată unde ne-a adus gândirea unor, „mari oameni de stat”, d-le cercetăror, cică ştiinţific.
    Realităţile vorbesc, nu palavrele sforăitoare.

  4. Maria

    Felicitari pentru articol!

  5. Anonim

    Mulțumim Marine, cu PNȚCD-ul ce se mai aude?

  6. nicolau lucia

    SENIORUL din pacate , a dorit o ascensiune rapida a PNT-ului si a primit in randurile partidului activisti , securisti oameni compromisi moral ,care au distrus din interior .

  7. nicolau lucia

    In ceea ce ma priveste eu nu mai cred in nici unul din partidele care au fost la guvernare pana acum . Doresc un partid nou NASCUT IAR NU FACUT

Leave a Comment