Concursul de creaţie literară pentru elevi „Iuliu Suciu” şi-a desemnat câştigătorii

Concursul judeţean de creaţie literară pentru elevi „Iuliu Suciu” şi-a desemnat, zilele trecute, câştigătorii, premierea având loc joi, 9 iunie, în sala de cenaclu a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău.
Potrivit organizatorilor, la secţiune Poezie, premiul I i-a revenit Danei Chende, clasa a XII-a, Liceul „Ion Agârbiceanu” Jibou, premiul al II-lea, Laviniei Alexandra Chira, clasa a XII-a, Liceul „Ion Agârbiceanu” Jibou, în timp ce premiul al treilea i-a fost acordat Antoniei Coşar, clasa a XII-a, Liceul „Gheorghe Şincai” Zalău.
La secţiunea Proză, premiul I a fost câştigat de Kiraly Iris Roberta, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, premiul al II-lea, de Robert Emanuel Nagy-Kulcsar, clasa a XII-a, Liceul „Ion Agârbiceanu” Jibou, iar premiul al III-ea, de Gabriela Rus, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei. Menţiuni au primit Antonia Coşar, clasa a XII-a, Liceul „Gheorghe Şincai” Zalău, Raluca Pasăre, clasa a XI-a, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău.
Pentru al doilea an consecutiv, marele premiu al concursului judeţean de creaţie literară pentru elevi „Iuliu Suciu” ajunge la Cristina-Maria Chiţu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Silvania Zalău.
Aflată la cea de-a XXI-a ediţie, manifestarea a fost organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău şi Cenaclul literar „Silvania, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Din juriu au făcut parte: Marcel Lucaciu (preşedinte); Ioan Piţoiu-Dragomir, Daniel Săuca, Daniel Hoblea, Ileana Petrean-Păuşan.

Leave a Comment