Cititorul care vede titlul acestui articol ar putea crede că la Zalău a fost descoperită o comoară, că arheologii au scos la lumină cine ştie ce artefacte sau obiecte preţioase. Nu este aşa, deşi n-ar fi exclus ca într-o zi să se găsească astfel de comori, ascunse de-a lungul mileniilor. Comoara despre care vorbim în articolul de faţă, nu este neapărat materială, ci mai degrabă una spirituală. Însă, la fel ca şi celelalte comori, este bine ascunsă privirilor. Este vorba despre impresionanta colecţie de carte veche a Bibliotecii Documentare a Casei Corpului Didactic Zalău. Biblioteca, adăpostită într-o încăpere spaţioasă a fostului Colegiu Reformat Wesselényi azi Colegiul Naţional ”Silvania” Zalău, reprezintă pentru cercetători, istorici, filologi dar şi pentru orice este interesat de carte veche, o adevărată comoară.
Surse bibliografice
A scrie despre Biblioteca Documentară a Cesei Corpului Didactic Zalău, despre fondul de carte veche existent aici, nu este un lucru facil. În primul rând, informaţia existentă şi accesibilă publicului larg este lacunară. Există succinte referiri la fondul de carte existent aici, postate pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Zalău sau pe excepţionalul portal turistic Welcome to Romania, ambele surse inspirându-se din pagina de internet a Casei Corpului Didactic Sălaj. Există un articol substanţial legat de istoricul bibliotecii, al doamnei mrd. Denes Csilla, intitulat ”Istoria unei biblioteci uitate” şi apărut în ediţia electronică a revistei BiblioRev a Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, articol preluat în întregime în cartea ”De la Colegiul Reformat la CNS” a profesorului László László. Au mai apărut de-a lungul vremii o serie de articole în revistele de cultură sălăjene, multe dintre ele semnate de Ioan-Maria Oros – cercetător ştiinţific şi expert în carte veche la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. De asemenea, doamna Rodica Turc, bibliotecar la Casa Corpului Didactic Sălaj, a scris câteva articole despre Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Sălaj. Pe de altă parte, orice încercare a nespecialistului de a pătrunde în universul cărţii vechi se loveşte de bariera lingvistică, cele mai multe cărţi fiind scrise în limba maghiară, dar există şi cărţi în latină, greacă, slavonă, germană, franceză etc.
Istoricul Bibliotecii
Conform surselor bibliografice consultate, istoricul bibliotecii este legat de istoricul instituţiei căreia îi aparţine. ”Începuturile celui mai vechi liceu din Zalău şi din judeţul Sălaj îşi are rădăcinile în secolul al XVII-lea: în anul 1646 la Zalău funcţiona deja un gimnaziu reformat (calvinist)” – scrie profesorul László László. Este foarte probabil ca bazele actualei biblioteci să se fi pus atunci. ”O primă dată concretă asupra existenţei bibliotecii este anul 1689, înscris în registrul matricol al şcolii, iar în 1713, tot în registrul matricol figurează ca mărturie următoarea inscripţie: LIBRI SCHOLAE ZILAHINAE – Anno Domini 1713” se arată în istoricul bibliotecii, aşa cum apare el pe site-ul CCD Sălaj. În studiul doamnei Denes Csilla se arată că ”Un astfel de catalog, apărut în anul 1713 sub denumirea de Libri Scholae Zilahinae, conţine 45 de titluri, însă aceste publicaţii, cu excepţia a două-trei volume, conform catalogului din 1762, au fost distruse, lângă fiecare titlu regăsindu-se menţiunea perit. Aflăm că în anul 1767 în inventarul bibliotecii se mai aflau 14 cărţi, pentru ca în anul 1774, majoritatea să se fi pierdut”.
Fondul de carte de astăzi al bibliotecii conţine colecţii şi volume din secolele XVI-XX. Bazele ei au fost puse de Salamon József (1790-1871), în perioada în care a fost director al colegiului întrea anii 1815-1830, care adresează sălăjenilor un apel la reconstituirea bibliotecii. Apelul lansat nu a rămas fără ecou, astfel că, în 1851, exista un fond de 362 de volume, fiind amintiţi un număr de 52 de donatori, dintre care cel mai important este baronul Wesselényi Miklós. Acesta lasă moştenire bibliotecii Colegiului Reformat 2847 de volume. Alţi donatori importanţi sunt: Gyarmathy Sámuel (1751-1830) – medic şi lingvist transilvănean – el însuşi fost elev, profesor şi director al colegiului între anii 1800-1809 – care îşi donează biblioteca în totalitate; Salamon József, care donează nu mai puţin de 746 de cărţi sau Szikszai Lajos (1825-1897) – vicecomitele judeţului Sălaj. Odată cu construirea noului corp de clădire între anii 1902-1903, sub comanda lui Kincs Gyula (director al colegiului în perioada 1897-1915), biblioteca se mută în sala în care funcţionează şi astăzi, după ce înainte a funcţionat la parterul actualului corp B de clădire. Un moment important în evoluţia bibliotecii are loc în anul 1914, când aceasta devine publică, accesul fiind permis oricărui cetăţean cu vârsta peste 18 ani cu domiciliul în Zalău. În anul 1938, cataloagele originale arată că exista un fond de carte ce însuma 11.660 de exemplare, pentru ca, în 1948, acesta să ajungă la 22.416 exemplare. După cel de-al doilea război mondial, odată cu naţionalizarea din 1948, fondul de carte ajunge în administrarea Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca, pentru ca, din anul 1971, să devină parte a Bibliotecii Documentare administrate de Casa Corpului Didactic Sălaj. În prezent, fondul de carte, împreună cu colecţiile de publicaţii locale antebelice şi interbelice, anuare şcolare, biblioteca vechiului Colegiu Reformat numără peste 40.000 de exemplare.
O vizită la Biblioteca Documentară
Biblioteca Documentară, aşa cum o vom numi în continuare, nu este o bibliotecă închisă publicului, aşa cum este de exemplu o altă ”bijuterie” – colecţia de carte veche a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, la care au acces doar specialiştii, ci aici, la Biblioteca Documentară oricine poate ajunge. Doar că accesul este resticţionat şi pentru a ajunge aici ai nevoie de o aprobare din partea directorului Casei Corpului Didactic şi trebuie să fii însoţit de bibliotecarul acestei instituţii. Cum însă există doar un singur bibliotecar, în persoana doamnei Rodica Turc, care mai are şi alte atribuţii de serviciu datorită lipsei de personal din instituţie, chiar dacă cererea este aprobată, va trebui să găseşti momentul prielnic când doamna bibliotecar te poate însoţi.
Însă aşteptarea merită tot efortul. După ce treci de cele două uşi masive zăvorâte cu încuietori solide, dai de ”comoară”. Într-o sală spaţioasă, într-o lumină difuză dată de un bec chior ce spânzură de tavanul înalt, vezi rafturi nesfârşite de cărţi. Treptat, ochiul se obişnuieşte cu semiobscuritatea accentuată şi de draperiile grele ce maschează geamurile. Doamna bibliotecar îşi ia mănuşile, ca o măsură de precauţie împotriva prafului şi a bacteriilor dezvoltate aici, în acest mediu închis, şi este gata să te servească. Există două sau trei birouri simple, de fapt nişte mese cu scaune, unde poţi lectura în voie cartea care te interesează. Asta dacă cunoşti limbile latină, greacă, maghiară, franceză, germană, olandeză etc. Realizezi că nu ai de a face cu o bibliotecă obişnuită, toate cărţile sunt vechi, fiecare valoroasă în felul ei. Sunt cărţi de specialitate, de matematică, fizică, chimie, ştiinţe naturale, geografie, istorie, medicină, ştiinţe juridice, dicţionare sau enciclopedii. Cărţile au cote de inventar, unele chiar mai multe cote, semn că de-a lungul anilor s-a încercat de mai multe ori inventarierea acestora. Până şi doamna bibliotecar se descurcă greu, trebuie să caute cartea într-un registru mare, care, judecând după format şi stil, este din anii 60-70. Însă nu întotdeauna numărul de inventar de acolo coincide cu cel afişat pe raft de către predecesorii ei. Pe un perete se află la loc de cinste, portretul lui Gyarmathi Sámuel ce datează din secolul al XVIII-lea, fiind executat se pare la Viena.
La Biblioteca Documentară se găsesc colecţiile, aproape complete ale ziarelor apărute la Zalău în prima parte a secolului trecut. Tomuri întregi din Szilágy, Szilágysági Hirlap sau Szilágyság stau cuminţi, aranjate pe un raft. Răsfoindu-le dai de detalii interesante legate de istoricul oraşului, vezi primele fotografii, realizate în anul 1902, devenite clasice odată cu inaugurarea statuilor lui Fadrusz János: cea dedicată baronului Wesselényi şi, respectiv, monumentul ”Turul”, distrus în 1968. Reclamele vechi din ziar spun multe despre atmosfera acelor vremuri.
Biblioteca Documentară mai are o secţiune importantă şi valoroasă în acelaşi timp. Este vorba de colecţia de anuare ale colegiilor reformate din fostul regat al Ungariei. Era o practică, impusă prin lege începând cu 1883, de către Ministerul Educaţiei ca fiecare colegiu să realizeze în fiecare an un anuar, ce conţinea date importante despre activitatea acestuia. Colegiile au început să facă schimb de anuare, astfel că în biblioteca fostului Colegiu Reformat de la Zalău se găsesc o serie de anuare ale unor colegii, care poate nu s-au mai păstrat la ele acasă.
Fondul de carte de specialitate este de asemenea consistent. De exemplu, căutând carte de matematică, constaţi că în bibliotecă există numeroase titluri, în limbile maghiară, germană, franceză sau latină. Fişe ale cărţilor sunt păstrate într-un fel de casete de lemn, ce imită o carte, pe cotorul acestora putându-se citi genul de carte la care fac referire fişele. Printre cărţi din secolele XVIII-XIX, valoroase pentru cine vrea să studieze istoria comparată a ideilor matematice, se găsesc şi cărţi importante cum ar fi de exemplu un exemplar al renumitului matematician Bolyai Farkas, editată la Târgu Mureş în 1832. Este scrisă în limba latină, poate singurul defect al cărţii este că-i lipseşte coperta. Pe prima pagină se distinge clar o ştampilă cu numele lui Salamon József, semn că a făcut parte din colecţia acestuia. Biblioteca Documentară are şi o colecţie de manuscrise, printre acestea găsindu-se Systema Physicum a lui George Werestói din 1761, cu o dedicaţie pentru baronul Wesselényi.
Alături de alte documente legate de activitatea Colegiului Reformat, aici se păstrează în original, procesul verbal al examenului de bacalaureat din anul 1896. Printre cei 19 absolvenţi din acel an ai colegiului se numără şi renumitul poet maghiar Ady Endre, în memoria căruia unitatea de învăţământ a purtat o vreme numele acestuia. Procesul verbal este de fapt un caiet cu foi albe, lucioase, scrise caligrafic cu cerneală neagră. Sunt notate cu exactitate absolut toate etapele examenului: numele absolvenţilor, comisia de examen, programul fiecărei zile, subiectele primite la probele scrise şi orale de către fiecare candidat, notele primite etc. Este departe de stilul protocolar şi birocratic al unui proces verbal din zilele noastre. Numele lui Ady Endre apare de mai multe ori, alături de subiectele pe care le-a primit la limba maghiară, limba latină, limba greacă, limba germană sau geometrie.
Însă adevărata ”comoară” a Bibliotecii Documentare, o reprezintă colecţia de carte veche din secolele XVI-XVIII, ce cuprinde 1044 de volume de carte străină de patrimoniu (101 volume din secolul al XVI-lea, 766 volume din secolul a XVII-lea şi 177 volume din secolul al XVIII-lea). Acestea se găsesc într-o cămăruţă ce nu pare să aibă mai mult de 6 metri pătraţi. Aici, stau aşezate pe rafturi ce tapetează toţi pereţii, aceste nestemate ale culturii şi ştiinţei. Îţi dai seama imediat că sunt cărţi estrem de vechi, fie şi judecând după cotoarele pe care abia se mai poate distinge ceva. Pe o masă, în mijlocul încăperii se află câteva cărţi, printre care Biblia Hebraica sau Historia Diplomatica de Statu Religionis Evangelica in Hungaria datată 1710 şi de Historia Pannonica: sive Hungaricarum Rerum Decades IV a lui Antonii Bonfinii din 1680. Aşa cum rezultă din listele de inventar, aici se găsesc lucrări de Platon, Homer, Aristotel, Kalvin sau Descartes, alături de unicate olandeze.
Biblioteca Documentară: perspective
Fără îndoială, Biblioteca Documentară aflată în administrarea Casei Corpului Didactic Sălaj, este o sursă de in formaţii preţioasă. Din păcate este prea puţin cunoscută şi promovată, asta poate şi datorită statutului juridic incert.
O comparaţie, chiar cu riscul de a fi considerată disproporţionată, cu o bibliotecă oarecum asemănătoare se impune. Este vorba despre Biblioteca Arhiepiscopală din Eger (Egri Főegyházmegyei Könyvtár). Aceea era deschisă publicului larg, era amenajată într-o sală spaţioasă, luminoasă, cărţile sunt aranjate pe rafturile unui mobilier masiv din lemn de stejar, frumos ornament. Sala are pe tavan o minunată frescă reprezentând conciliul ecumenic ţinut la Trento între 1545-1553, iar rarităţile şi cărţile de valoare sunt expuse în vitrine protejate de o sticlă groasă. Este o instituţie în adevăratul sens al cuvântului, are personal specializat şi site propriu (www.efkt.hu). Altfel spus, este o bibliotecă modernă, dinamică, deschisă spre lume. Respectând proporţiile (biblioteca din Eger are peste 160.000 de volume, are manuscrise, cronici şi texte medievale), la dimensiunile şi valorile Zalăului, Biblioteca Documentară este totuşi o comoară.
Poate că, într-o zi, cineva se va gândi să digitalizeze o parte din operele ce se află aici, spre folosul celor interesaţi. Desigur, asta înseamnă identificarea unor resurse importante, financiare şi umane. Accesarea de fonduri europene prin care să fie demarat un amplu proiect de punere în valoare a fondului de carte existent, trebuie să devină o prioritate. Altfel, ”comoara” va rămâne în continuare ascunsă!
Articolul este în curs de apariţie în revista de uz intern a Casei Corpului Didactic Sălaj, Ora Școlii
Bibliografie:
1. Denes Csilla, Istoria unei biblioteci uitate, în revista electronică „BiblioRev” a Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca;
2. László László, De la Colegiul Reformat la CNS, Asociaţia Colegiului Naţional ”Silvania”, Zalău 2010;
3. Rodica Turc, Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Sălaj, în Buletinul informativ de uz intern „Ora Şcolii”;
4. www.ccdsj.ro;
5. http://www.zalausj.ro/ro/cultura.
htm;
6.http://www.welcometoromania.ro/ Zalau/Zalau _Liceul_Reformat_r.htm
Prof. Marius Mirel MATYAS
Colegiul Tehnic ”Alesandru papiu Ilarian” Zalău
Articol excelent! Multumesc!