Comoara din Rastoci

Magazin Salajean 28 februarie 2012 0

Comoara din RastociA prins viata demult, intr-un timp de poveste, cand anii inca se invarteau pe fusul timpului prin 1800, toamna. Abia trecuse jumatate de veac XIX, cand satul Rastoci numara abia un pumn de localnici. A cunoscut un sfarsit de secol, a fost contemporana cu Rascoala din 1907 si apoi cu Titanicul. A prins Primul Rozboi Mondial, apoi pe al doilea. A cunoscut si Transilvania sub Imperiul Austro-Ungar, dar si Romania Mare. A aflat toti anii comunismului si i-a numarat insirandu-i pe o sfoara, pe prispa, iar apoi a privit de departe acel decembrie 89. Si apoi a venit inca un final de veac, iar noul mileniu i-a adus in fata democratia si boom-ul tehnologic, cu tv prin satelit, telefonie mobila si internet. Si la cati ani are ea insasi, nimic nu ii mai pare surprinzator, nici macar minunata lume noua. La margine de drum, sub acoperisul tuguiat de paie, casuta ce are lejer peste 120 de ani respira linistit in iarna lui 2012, scotand rotocoale albastrui de fum printr-un horn de jucarie. O casa de poveste, o casa ce ascunde atatea povesti, incat cu greu ti-ar ajunge o seara la gura sobei ca sa le asculti.

E iarna grea pe Valea Somesului, iar satul Rastoci doarme linistit sub cusma de zapada. Soseaua urca lin la fiecare curba, lasand albia raului in dreapta si un sir de case zgribulite in stanga. Inca 100 de metri furati de rotile masinii in carosabil, apoi alti 100 si tot asa, pana cand dai de ea. Casuta iti rasare sub ochi ca o minune decupata de cineva dintr-o poveste veche: alba, mica, adapostita sub acoperisul de paie ca un cap de copil cu o caciula prea mare pentru el, pare ca rade strengareste prin fiecare fereastra. Prispa inalta este simpla, fara stalpi de sustinere, iar lutul galben contrasteaza puternic cu albul peretilor si al zapezii din curte. Trei trepte joase duc la o usa mica, de lemn, care domina prispa, in timp ce partea laterala a casei este dominata de o alta usa, din leturi, care da in pivnita. Curtea plina de nea este strabatuta de doua carari: una duce la un cotet de pasari, iar alta la poarta.

Totul pare nemiscat. In aerul rece, singurul zgomot e cel facut in rastimpuri de masinile care trec pe sosea. O miscare ne atrage, totusi, atentia: intr-un colt al ograzii, o batranica paseste cu grja spre casa, sprijinindu-se intr-o matura si o lopata. Se opreste cand ne vede in poarta si, cu mana streasina la ochi, ne priveste lung.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »