Casa – muzeu din Iaz, neîncăpătoare pentru colecţia Ligiei Bodea

Adela Farkas 17 septembrie 2012 2
Casa – muzeu din Iaz, neîncăpătoare pentru colecţia Ligiei Bodea

Numele satului Iaz a fost promovat, în ultimii opt ani, nu doar în judeţ, ci şi în ţară, prin faptele de om mare ale unui copil. O fată de numai 12 ani a amenajat, cu multă pasiune, în casa bunicii un muzeu cu obiecte din gospodăriile ţărăneşti din zonă.

În curtea familiei Bodea din Iaz, comuna Plopiş, o veche casă ridicată în anii 1880 găzduieşte un Muzeu de Artă Populară, unic în Sălaj, unde spiritul şi frumuseţile trecutului, arta şi portul popular se dezvăluie iubitorului de cultură şi tradiţii. Sute de costume populare sunt expuse aici, mii de vase de ceramică, ţoale sau lăzi de zeste, care stau mărturie a unui vis îndrăzneţ pornit din dorinţa de a salva imobilul de la demolare. La început, aşa cum ne-a mărturisit autoarea acestei iniţiative, Ligia Alexandra Bodea, studentă de-acum la Cluj, activitatea ei a fost, oarecum, în “ilegalitate”, părinţii neştiind că ideea de a face un muzeu va lua o aşa amploare. “Părinţii mei au crezut la început că totul e o joacă şi că ideea de a aduna costume populare este la fel cu colecţionatul de şerveţele, brelocuri sau cartele de telefon (Ligia are într-o cutie strânse 92 de astfel de cartele fiecare cu o altă imagine-n.a.). Am făcut toate acestea atunci din dorinţa de a da un sens casei în care am crescut alături de bunica şi unde am multe amintiri frumoase din copilărie”, a explicat Ligia Alexandra Bodea. La scurt timp, de la debutul acestei pasiuni, cei mai mari susţinători şi sponsori ai Ligiei au fost chiar părinţii ei, care au investit în acest vis bani şi multe emoţii a căror socoteală nu au ţinut-o.
Poarta dinspre trecut
Casa de la Iaz este un univers cu totul aparte, o lume pe care şi-au lăsat amprenta energiile, poveştile, bucuriile, nădejdile ori poate dramele, a mii de oameni. Este o lume în care Ligia spune că se relaxează, trăieşte şi visează. Un spaţiu mic, dar o imensă poartă spre trecut, spre moştenirea strămoşilor, o punte către specific şi autentic. Un loc, în care astăzi vin turiştii, îşi fac poze, îşi iau notiţe şi chiar cer să îmbrace un costum popular pentru a se fotografia şi a-şi închipui cum ar fi arătat dacă erau trăitori de acum cel puţin o sută de ani. Imobilul compus din două încăperi şi talpa casei (pridvor) este înveşmântat cu multă verdeaţă, ghivece atârnate cu flori multicolore. La intrare, vizitatorul este întâmpinat de vechi obiecte gopspodăreşti aşezate pe balustrada pridvorului. În prima încăpere, sunt peste 1.000 de costume populare de sărbătoare femeieşti, bărbăteşti şi de copii din Iaz, Plopiş, Valea Barcăului, zona Sub Meseş (satele Pira, Cizer, Boian, Plesca, Stârciu şi Horoatu Crasnei), dar şi din arealul Văii Crişurilor din judeţul Bihor şi Munţii Zarandului, judeţul Arad. Tot aici sunt prezentate 20 de sumane din localităţi de pe Valea Barcăului şi Valea Crişurilor, 200 de şterguri pentru ornamentat casa, şi alte 200 pentru uz gospodăresc. Încăperea, cu toate că nu este foarte spaţioasă, mai găzduieşte peste 50 de feţe de masă, perne şi feţe de perne, ţoale de pat, aşternuturi simple şi cu împletituri, toate ţesute la război. Sute de obiecte de ceramică, blide, ulcele, căni stau prinse de bârnele tavanului, iar pe masă şi în jurul lădoiului stau oale pentru transportul merindelor la câmp, oluri pentru apă, oale pentru sarmale armate cu sârmă, precum şi mojar, piuliţă, putină pentru bârnză, obiecte folosite la frâmântatul şi coptul pâinii (postavă de lemn, coveţi, lopeţi pentru făină), vas de lemn pentru păstrarea boabelor de fasole, putină pentru ales untul, presă pentru zdrobit cartofii, strecurătoare pentru cartofi, meliţă, hecele (greabăn), răzătoare pentru jiluit varza, măsuri pentru cereale (vică, cofă, chipărţ pentru 25, 12 şi 6 kilograme), presă pentru struguri cu ax de lemn, zdrobitor de struguri cu valţuri de lemn (vechi de peste 100 de ani), râşniţă pentru pisat cereale, vânturoaie pentru cereale. În cele două încăperi ale casei bunicii mai pot fi admirate lămpaşe şi lămpi vechi, călcătoare de metal şi alamă (ticlazauă), ceasuri vechi, o colecţie de ceramică de Zalău din anii 1850-1870 cu 20 de piese-căni şi farfurii, porţelan de Halahaz din vechiul Imperiu Austro-Ungar. În muzeul Ligiei sunt expuse peste 200 de icoane pe sticlă realizate în urmă cu mai mult de un veac, paturi, lăzi, lădoaie de zestre din perioada 1850-1930, preşuri, război de ţesut cu socală, cu pânza în el – funcţional, furci de tors, fuse. La casa muzeu de la Iaz există şi un cuptor de pâine (şi acesta, funcţional), tocile pentru ascuţit metalele, pluguri, gard împletit cu streaşină şi acoperit cu viţă de vie, stupină cu două rafturi din perioada anilor 1850-1860, realizată integral din lemn.
Nu au lipsit sacrificiile
Cea care a decis să ia la pas fiecare sat de pe Valea Barcăului pentru a aduna din casele ţărăneşti mii de obiecte a ajuns la scurtă vreme foarte renumită pentru iniţiativa sa. Nu doar pentru frumuseţea, originalitatea, bogăţia şi valoarea artistică şi patrimonială a obiectelor, ci şi prin aceea că a fost şi este cea mai tânără colecţionară de valori strămoşeşti. “În urmă cu 8 ani, mergeam duminica, după ce se termina Sfânta Liturghie la biserică şi după – masa pe la casele oamenilor, ştiind că atunci îi găsesc acasă şi nu sunt ocupaţi cu treburile gospodăreşti sau munca cîmpului. Îmi aduc aminte cu drag de ei, mulţi nu mai sunt acum printre noi. Îmi plăcea foarte mult să-i ascult, îi întrebam despre fiecare obiect pe care mi-l dădeau, îi rugam să-mi povestească despre perioada când erau tineri, de obieciurile de la marile sărbători, de la nunţi, botezuri sau petrecanii. Tot umblând din casă-n casă, am avut şi păţanii. O femeie mai în vârstă a fost de acord să-mi dea câteva obiecte de ceramică, dar mi-a spus că trebuie să merg în pod după ele. Când eram cu ulcelele în braţe, pregătită să cobor, am zărit o bufniţă, care era precum un străjer al trecutului. Eram destul de mică şi m-am ales cu o spaimă zdravănă în momentul în care am văzut ochii mari ai păsării. Altă dată, înainte de un Crăciun, o femeie mi-a promis că-mi dă obiecte, dar m-a pus să-i spăl lucrurile şi ştergurile din casă, cu apă rece şi m-am ales cu o răceală serioasă. Lumea, în general, nu voia să ne doneze veşmintele, vasele, cu toate că le ţineau în pod sau prin curte aruncate. Când le vedeam, îl rugam pe tata să le cumpere, iar dacă nu voia, începeam să plâng de teamă că visul meu se va nărui. Cu toate că am o colecţie extrem de vastă, nu doresc să mă opresc, vreau să mai adun şi alte obiecte”, ne-a dezvăluit Ligia.
Visul nu se termină
Ligia Bodea ne-a mărturisit că primele obiecte din muzeu au fost cele găsite în casa bunicii, celelalte sunt cumpărate şi doar 5 la sută – donate. Până în prezent, 550 de obiecte (ţesături) au fost inventariate de cercetătorul Augustin Goia de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei de la Cluj, celelalte urmând a fi înregistrate în perioada următoare. Cea mai tânără colecţionară din judeţ nu face un secret din faptul că toate aceste obiecte trec săptămânal din nou prin mâna ei. Cariile, păianjenii şi praful dau târcoale hainelor şi mobilei. Lucrurile sunt scoase la aer, pentru că există riscul de a se îngălbeni sau de a se tăia ţesătura. Costumele, care au fost realizate cu multă migală, iarna, la lumina lămpii, se spală cu grijă (cu apă rece şi săpun) pentru că fiind vechi sau chiar deteriorate, pânza se poate rupe. Ligia spune că şi icoanele au nevoie de îngrijire pentru ca timpul să nu-şi lase urma asupra lor. Cu multă migală, o parte dintre acestea au fost recondiţionate, deoarece au început să se degradeze. Menţionăm că icoanele ocupă un loc aparte în sufletul Ligiei, aceasta a organizat de trei ori până acum pe perioada vacanţelor de vară, acasă la Iaz, tabără de pictură pe sticlă pentru copii (“Icoana din sufletul meu”). Demersul şi l-a justificat prin aceea că doreşte să împărtăşească şi să transmită mai departe colegilor de generaţie pasiunea sa pentru icoane şi deprinderea tradiţionalului meşteşug. Ligia a pictat până acum peste 70 de icoane pe sticlă, mare parte dintre acestea fiind prezentate publicului sălăjean. Ligia iubeşte şi este încântată de tot ceea ce este vechi şi ţine de tradiţii, de la poveştile aflate din gura bătrânilor, până la colecţionatul de reţele culinare şi gătitul de bucate tradiţionale (moşocoarne, chioaşte cu păsat, zamă de chimimog, prune uscate). Dar cea mai mare pasiune este muzeul, pe care vrea să-l extindă. Numărul mare de obiecte colecţionate şi adăpostite, unele chiar înghesuite în casa muzeu au determinat-o pe Ligia să-şi dorescă mărirea spaţiului muzeal, prin aducerea şi construirea aici a încă unei case ţărăneşti. Ligia nădăjduieşte că va întâlni oameni de bună credinţă şi reprezentanţi de instituţii care să-i dea o mână de ajutor pentru amenajarea spaţiului necesar expunerii colecţiei sale, în intregime. Si astfel, chiar dacă a intrat la facultate, Ligia îşi va continua visul.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. iiiii 17 septembrie 2012 at 11:09 - Reply

    LIGIA, GANDESTE SA COLABOREZi SI CU SATELE VECINE, SA IMPARTASESTI DIN EXPERIENTA UNOR PASIONATI DIN SATELE VECINE. POATE IESE CEVA IN ZONA.

  2. Daniela 18 septembrie 2012 at 15:32 - Reply

    Felicitari Ligia, pentru tot ce ai adunat si ai pus in valoare la Iaz. Nu e putin lucru sa faci ce ai facut tu acolo. Pe langa conservare, va trebui sa te gandesti serios si la promovare. E pacat ca atat de putini oameni au resusit sa vada extraordinara ta colectie de etnografie.
    Mult succes pe mai departe.

Lasa un Raspuns »