Caravana “Cultură’n șură” readuce teatrul în şurile din satele Transilvaniei

Pentru al patrulea an consecutiv, proiectul “Cultură’n șură” transformă șurile unor săteni în scene de teatru. Caravana teatrală va porni la drum prin mai multe localităţi transilvănene din judeţele Cluj, Alba şi Sibiu, prima oprire urmând să fie făcută în 30 iunie, la Muzeul Satului Baia Mare, în şura “Valea Vinului”. Reprezentaţiile vor continua în 1 iulie, în comuna clujeană Râşca, în curte la Viorel a lu’ Boașcă, în 2 iulie, la Galda de Jos, judeţul Alba, la Liviu a  lu’ Pilu, lângă Hudița Morii, ultimul spectacol fiind programat pentru 3 iulie, în satul Săsuş, comuna Chirpăr, judeţul Cluj, la Valentin Oltean, Casa Cantorului.

Intrarea la toate aceste spectacole susținute în sate este gratuită. Publicul va putea urmări, astfel, piesa sălăjeanului Flavius Lucăcel, “Fisura”, în regia lui Victor Olăhuț, inițiatorul și managerul proiectului, cu actorii Corina Moise, Florentina Năstase, Silva Schmidt și Alexandru Minculescu.

Acest spectacol a fost răsplătit cu premiul “Noi la sala nouă”, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti (FestCo) 2014.

Demersul are ca obiectiv reintroducerea comunităţilor de la sat pe harta culturală profesionistă în patru pași simpli: se montează spectacolul, se iese la cules de sate, se caută șuri primitoare și se invită toată suflarea la teatru. “Se doreşte împărtășirea bucuriei oferite de teatru cu toți cei aflați departe de scenele orașelor. “Cultură’n șură” oferă educație, cultură și divertisment totodată, devenind un eveniment marcant în viața comunității”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Caravana ajunge în Sălaj în luna august

Sălajul a fost judeţul care a dat tonul culturii în șură! Aici “Cultură’n șură” s-a bucurat de un mare success, beneficiind de sprijinul logistic și financiar al Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, prin directorul său, Daniel Săuca.

Continuând un parteneriat de tradiție, caravana teatrală va parcurge și anul acesta, în luna august, un traseu prin cinci sate sălăjene. Sunt în desfășurare repetițiile pentru un spectacol pe texte de Ion Băieșu, care va avea premiera în șurile din Cheud, Hida, Marca, Tihău și Cuzăplac. Din distribuție fac parte actorii Iulian Gliță, Marin Grigore și Florentina Năstase, iar regia este semnată de Victor Olăhuț.

An de an, la reprezentațiile din șuri au participat în medie 200 de spectatori, în comuna Cheud înregistrându-se chiar un record anul trecut, când în curtea Rodicăi Birta s-au strâns în jur de 400 de oameni, susţin organizatorii. “Succesul caravanei teatrale a determinat extinderea proiectului în mai multe județe, devenind astfel un proiect cultural regional”, se mai arată în comunicatul amintit.

Proiectul este derulat prin Asociația Inceptus România și partenerului de tradiție, Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj i se alătură noi prieteni, atât din mediul privat cât și public: F.R.A.I., Tenaris, Teatrul Podul, The Soviet, Lecom, CentoGroup, EduCab, ArkMedia Advertising, Teatrul Municipal Baia Mare, primăriile comunelor Râșca, jud. Cluj, Galda de Jos, jud. Alba, Chirpăr, jud. Sibiu și bineînțeles Viorica Samson Manea, căreia îi mulțumim pentru sprijin și entuziasm.

Leave a Comment