Cântecul sălăjean a răsunat la Gyula

Andreea Vilcovschi 9 octombrie 2012 1
Cântecul sălăjean a răsunat la Gyula

Aproximativ 300 de membri ai comunităţii de români din Ungaria au urmărit, duminică, 7 octombrie, spectacolul pus în scenă, la Gyula, de către reprezentanţii ansamblurilor sălăjene “Columna”şi “Porolissum” şi de interpreţii de muzică populară Ileana Domuţa Mastan, Rodica Pop Seling, Vasile Coca, Deisa Buzgău, Alexandra şi Ionuţ Chira.

Festivalul “La obârşii, la izvor”, aflat la cea de-a cincea ediţie, a fost organizat de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sprijinul Primăriei Zalău, a Consiliului Local Zalău şi a Clubului Lions Porolissum Zalău. După cum ne-a declarat Viorel Urs, preşedinetele Lions Porolissum, festivalul are ca scop promovarea şi conservarea culturii populare româneşti peste hotare şi, pentru prima dată, i-a avut ca invitaţi pe artiştii sălăjeni.

“A fost un festival foarte reuşit şi emoţionant. Cu toţii am trăit şi am simţit româneşte”, spune Urs, adăugând că la finalul spectacolului, fiecare dintre cei din sală a primit un pahar de vin şi o felie de cozonac adus de pe meleaguri sălăjene.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Ioan C. 10 octombrie 2012 at 10:34 - Reply

    Presupun ca au dat si gazdele ceva, o cafea, acolo.

Lasa un Raspuns »