Bibliotecile salajene, primele din Romania conectate la internet

Magazin Salajean 9 noiembrie 2011 0

Bibliotecile salajene, primele din Romania conectate la internet

Bibliotecarii salajeni participa, in aceasta perioada, la cursuri de pregatire pentru perfectionarea serviciilor oferite cititorilor. Din cele aflate de la Florica Pop, directorul Bibliotecii Judetene Salaj, instruirile se deruleaza sub patronajul BJ Salaj in perioada 1-18 noiembrie. La Centrul de formare al BJ au loc cursuri de pregatire a bibliotecarilor din comunele: Creaca, Cristolt, Cuzaplac, Fildu de Jos, Girbou, Letca, Lozna, Sinmihaiu Almasului, Surduc, Simisna, Treznea, Valcau de Jos si Zalha. Acestia se pregatesc in domeniul tehnologiei informatiei si al managementului serviciilor moderne din biblioteca. Pentru pregatirea spatiilor in care vor fi oferite aceste servicii publicului utilizator, la nivelul bibliotecilor din judet s-a desfasurat un amplu program de reabilitare si modernizare a sediilor acestora, trei dintre bibliotecile comunale (din Fildu de Jos, Girbou si Lozna) s-au mutat in casa noua. In ultima perioada, bibliotecile comunale au fost dotate cu mobilier nou, tehnica de calcul si conectate la internet. Florica Pop a aratat ca la aceasta data, toate bibliotecile publice din Salaj, in baza unui program pilot desfasurat in judet prin intermediul Fundatiei Bill @ Melinda Gates, sunt conectate la internet. Daca pana acum bibliotecarii puteau oferi cititorilor doar servicii de imprumut, acum cei interesati pot accesa de la calculatoarele bibliotecilor comunale diverse programe de mare interes sau pot afla noutati despre programele lansate pentru mediul de afaceri, fermieri, agricultori, institutii de invatamant sau pentru sanatate.

Directorul BJ Salaj ne-a dezvaluit intentia sa de a pregati un eveniment de amploare la Zalau, dupa finalizarea tuturor cursurilor din cadrul programului Biblionet-Lumea in biblioteca mea. Cu acel prilej va fi prezentat un film despre evolutia tuturor bibliotecilor salajene in ultimii patru ani. La manifestare vor fi invitati reprezentanti ai Fundatiei Bill @ Melinda Gates, Paul Andre Baran-directorul de program din Romania, membri ai fundatiei culturale IRECS Bucuresti, primarii si bibliotecarii salajeni, oficialitati locale si judetene.

Programul a fost lansat, la nivel national, in urma cu doi ani, Salajul fiind primul judet unde acesta s-a implementat. Prin demersul fundatiei amintite, inca 11 bibliteci judetene vor avea acees la servicii gratuite de internet: Bacau, Bihor, Braila, Constanta, Galati, Harghita, Iasi, Maramures, Neamt, Suceava si Valcea. In vederea dezvoltarii unui sistem modern de biblioteci publice in Romania, membrii fundatiei au donat computere si software si au finantat cursurile de formare profesionala pentru bibliotecari.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »