Bibliotecarii salajeni, premiati pentru activitatea din 2011

Magazin Salajean 6 februarie 2012 0

Bibliotecarii salajeni, premiati pentru activitatea din 2011

Bibliotecari din comunele salajene au fost remarcati pentru activitatea lor de catre reprezentantii Asociatiei Nationale a Bibliotecilor Publice din Romania si Biblioteca Judeteana Salaj. Potrivit informatiilor furnizate de presedintele ANBPR, Florica Pop, directorul Bibliotecii Judetene Salaj, premierea celor mai activi reprezentanti de biblioteci publice din Salaj s-a facut joi, la Zalau, in cadrul unei intalniri profesionale. Astfel, Valeria Muresan de la Biblioteca Mesesenii de Jos a fost desemnata Bibliotecarul anului 2011; Lenuta Filip a fost premiata pentru cel mai frumos sediu de biblioteca publica (din Criseni), Florica Iepure de la Biblioteca Banisor-pentru participarea la Conferinta Utilizatorilor. Totodata, s-au acordat 11 diplome de apreciere pentru: Elena Campeanu, de la Biblioteca Garbou; Rada Petrus de la Biblioteca Hida; Livia Cheseli de la Biblioteca Cristolt; Maria Pasca Pop de la Biblioteca Treznea; Cristina Suarasan de la Biblioteca Simisna; Georgeta Brie de la Biblioteca Surduc; Gina Puscas de la Biblioteca Valcau de Jos; Laszlo Csilla de la Biblioteca Varsolt; Maria Ardelean de la Biblioteca Creaca; Szekrenyes Andreea de la Biblioteca Camar si Delia Pop de la Biblioteca Horoatu Crasnei.

Bibliotecarul Anului este din Mesesenii de Jos

Bibliotecarul comunei Mesesenii de Jos, Valeria Muresan-Bibliotecarul Anului 2011, ne-a spus ca diploma primita reprezinta o rasplata a muncii desfasurate efectiv in biblioteca comunala si totodata o apreciere pentru implicarea in cadrul concursului televizat Sa gatim romaneste (in cadrul proiectului national Cele mai frumoase sate), la care au participat trei familii din Mesesenii de Jos. In cadrul emisiunii au fost prezentate traditii, costume populare si arta culinara specifice comunei, prezenta bine apreciata, concurentii ajungand in finala sa reprezinte nu doar comuna lor, ci intreg Ardealul. In plus, bibliotecarul de la Mesesenii de Jos, are o constanta implicare in activitatile sociale si culturale ale comunitatii, cea mai populara dintre ele fiind pentru sustinerea Ansamblului Folcloric Socacitele, cu care a participat la diverse concursuri si spectacole, beneficiind de sustinerea Consiliului Local si al Primariei Comunei Mesesenii de Jos.

Caravane culturale in comune

La intalnirea bibliotecarilor salajeni s-a stabilit, in cadrul parteneriatului cu Agentia de Plati si Intervetie pentru Agricultura Salaj, organizarea de cursuri pentru bibliotecari. Acestea se vor derula in cele sapte centre APIA din judet (Zalau, Cehu Silvaniei, Simleu Silvaniei, Jibou, Ileanda, Crasna si Zimbor) in perioada 10-15 februarie si vor viza: scrierea de proiecte, modalitati de atragere de fonduri si completarea formularelor necesare de catre agricultori. Pentru acest an, asa cum a precizat Florica Pop, se doreste finalizarea lucrarii Ghidul Salajului cu concursul bibliotecarilor din teritoriu. In programul activitatilor din 2012, reprezentantii BJ si-au mai propus organizarea caravanelor culturale in fiecare comuna, prin intermediul carora comunitatile sa afle noutati editoriale si sa beneficieze de momente artistice, folclorice si de divertisment.

Bibliotecarii din judet s-au intalnit, ieri, la Zalau pentru a analiza activitatea din anul precedent si pentru a dezbate programul pentru acest an. Potrivit informatiilor furnizate de directorul Bibliotecii Judetene Ionita Scipione Badescu din Zalau, Florica Pop, amfitrionul acestei manifestari, la Sala de Lectura, pe parcursul zilei, a avut loc o intalnire profesionala cu toti bibliotecarii din reteaua de biblioteci publice din Salaj. Au fost prezentate date statistice referitoare la munca din biblioteci, informatii despre cursurile de perfectionare din acest an, repere din calendarul activitatilor si serviciilor de biblioteca, precum si proiecte si activitati in derulare si de viitor, intre acestea fiind inclus si parteneriatul cu reprezentantii Agentiei de Plati si Intervetie pentru Agricultura Salaj. Vom reveni cu alte amanunte in numarul viitor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »