Arta populara, dezvaluita la Ciumarna

Magazin Salajean 23 noiembrie 2010 0

Arta populara, dezvaluita la Ciumarna

Traditii, arta si mestesug popular, obiecte din casele unor oameni demult plecati in vesnicie, colectionate de-a lungul anilor de Ileana Gratiana Pop, vor putea fi admirate de iubitorii de vechi si frumos in Muzeul Satesc din Ciumarna. Joi, in cadru festiv, cunoscutul artist popular, va inaugura, in satul natal, Ciumarna, comuna Romanasi, Expozitia de Arta Populara.

Initiativa, asa cum sustinea artista, a primit imboldul reprezentantilor Centrului de Cultura si Arta a judetului Salaj, care au incurajat demersul facut pe cont propriu, au apreciat si admirat priceperea si stradaniile sale de a scoate la lumina si de a pune in valoare comorile acestei zone.

Expozitia, realizata de Ileana Gratiana Pop, intr-o cabana de lemn (proprietate personala), aflata in apropierea casei din Ciumarna, reuneste costume populare vechi, palarii de paie, obiecte din gospodaria taraneasca, car, razboi de tesut, toc pentru branza, cofa, sucala, urzoi, vartelnita, precum si vase din lut, blide, hardoaie, oale pentru smantana, oale pentru fiert sarmale, icoane pe sticla, lampas, lada de zestre, presuri. Totul a pornit chiar dupa Revolutie, cand, asa cum declara artista, am inceput sa colectionez lucruri din casa parintilor mei si sa cumpar de la oameni din sat obiecte vechi, din dorinta de a le arata copiilor si nepotilor nostri cum traiau stramosii lor.

Dragostea pentru arta populara a debutat din copilarie, de cand Gratiana Pop a participat la sezatori, a invatat sa teasa, a cantat in Corul Mare al satului, ori a jucat alaturi de alti copii in piese de teatru.

Visele sale au prins contur, mai tarziu, cand a participat la festivalul Cantarea Romaniei, cand a fost invitata sa-si interpreteze baladele la Cenaclul lui Adrian Paunescu, ori cand a realizat o casa taraneasca din Salaj la Muzeul Satului din Bucuresti. Si nu in cele din urma, ar mai fi de mentionat, ca in ultimii ani, Ileana Gratiana Pop s-a remarcat si prin numeroasele participari, in tara si in strainatate cu grupul folcloric de copii Poiana, care au dus in lume cantecul popular de pe Valea Agrijului, dar si pricesne si cantari religioase.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »