&#8220;Poporul rom&#226;n are nevoie de o << carte a &#351;oaptelor >>&#8221;

Magazin Salajean 20 iunie 2011 0

&#8220;Poporul rom&#226;n are nevoie de o << carte a &#351;oaptelor >>&#8221;

Varujan Vosganian şi-a lansat, vineri, la Zalău, volumul de proză Cartea şoaptelor, lucrare ce a a văzut lumina tiparului la Editura Polirom în anul 2009. Scriitorul Adrian Popescu, redactorul şef al revistei Steaua din Cluj, prezent la acest eveniment, a arătat că în paginile volumului lansat la Zalău sunt redate fapte ce aparţin istoriei comunităţii armeneşti, relatări ce rememorează dramele şi bucuriile enclavei de la Focşani.

Cartea este bine întocmită şi articulată, şi nu este scrisă sec, ci cu o participare de poet, cu concreteţe, senzorialitate şi emoţie, cu fraze complexe, aluvionare şi cu ritm. Cartea şoaptelor este un roman consistent, deloc plictisitor, cu o construcţie ce respiră istorie, dar care se răsfrânge pe focalizarea câte unui destin. Autorul foloseşte tehnica ingenioasă a timpurilor simultane şi o conexare a diferitelor evenimente de pe glob. Volumul reprezintă un fel de testament deschis şi interpretat de o voce a comunităţii armenilor. Sarcina autorului, din acest moment, va fi foarte dificilă, de a nu se situa sub pragul la care a ajuns prin această carte, realizată cu o asemenea intensitate emoţională, a apreciat Adrian Popescu.

Romanul a fost tradus în Italia, Spania, Israel, Armenia şi a câştigat numeroase distincţii. Dintre acestea amintim: premiul Cartea Anului 2009, acordat de revista “România Literară”, premiul pentru proză „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista “Viaţa românească”, premiul pentru proză, oferit de revista Observatorul cultural, însoţit de premiul publicului şi Marele premiu Niram Art, Trofeul Mihail Sebastian acordat de Revista multiculturală Niram Art în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid.

Oaspetele de la Zalău a fost de părere că fiecare loc, fiecare timp şi fiecare comunitate are nevoie de o carte a şoaptelor. De ce nu are poporul român o astfel de carte a lui, cu reperele, trăirile, nădejdile sale? Şoapta e o dovadă a sincerităţii. Trebuie să scriem o astfel de carte a românilor (care au şi ei un exod al lor, dar un exod lăuntric), cu sinceritate şi iubire, iar pentru asta este nevoie să ştim de unde venim, încotro mergem şi cum am vrea să arate ţara aceasta a fost de părere Varujan Vosganian.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »