4 luni, 3 saptamani si 2 zile la Zalau in 4 si 5 octombrie

Magazin Salajean 26 septembrie 2007 0

4 luni, 3 saptamani si 2 zile la Zalau in 4 si 5 octombrie

De pe blogul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile am aflat ca filmul lui Cristian Mungiu va ajunge la Zalau, in 4 si 5 octombrie a.c., in cadrul Caravanei 4,3, 2. Spectacolele vor avea loc la Casa de Cultura a Sindicatelor din Zalau, pretul unui bilet de intrare fiind de 10 lei. Nu mai redau acum cate premii a obtinut acest film etc. Mi s-a parut mai interesant sa redau un text al regizorului, text despre film, postat in 13 septembrie a.c. pe blogul amintit: Preambul: adesea sunt intrebat in ultima vreme daca viata mea s-a schimbat. Si zic ca nu. Dar de fapt am impresia ca s-a schimbat intrucatva. Fie si pentru faptul ca scriu randurile astea intr-un avion. In drum spre Toronto, dinspre Mexico City. Unde ieri am avut conferinta de presa de dupa proiectia oficiala, urmata de 8 ore de interviuri a cate zece minute. Maine o iau de la capat in Canada, pentru 3 zile. Dupa o calatorie inceputa in Sarajevo, continuata la Roma, Paris si Telluride / Colorado. Ca sa ajung la Telluride, o statiune de milionari americani in Muntii Stancosi, am zburat 30 de ore si am schimbat 4 avioane. Nu-mi place sa zbor in state – frica mea de autoritati dupa douazeci si ceva de ani de trai sub comunism se activeaza si de fiecare data mi se pare ca e o chestiune de zile pana cand controlul anti-tero va gasi ceva suspect in pantofii mei. N-am fost departe nici de data asta. La imbarcarea la Paris, o domnisoara frantuzoaica imi vine sa zic – imberba – m-a intrebat cu ce ma ocup. So far so good. I-am zis ca sunt regizor. Apoi insa m-a intrebat daca pot sa demonstrez chestia asta si atunci am simtit panica instaurandu-se. I-am zis ca am nevoie de actori pentru chestia asta dar n-a gustat gluma. Vorbea serios. Voia sa stie daca am carti de vizita asupra mea. Fatalmente, n-aveam si m-am simtit foarte vinovat de chestia asta, chiar daca nu stiu cam ce ar putea o carte de vizita sa certifice despre mine. In orice caz, situatia devenea un pic dramatica – vazand ca n-o scoatem la capat, a chemat o sefa. Deja o babuta care statea sa se imbarce dupa mine se uita in jur sa vada pe unde poate sa fuga, la un caz. Au reluat intrebarea: deci cum ne demonstrezi ca esti cine zici ca esti – m-a chestionat supraveghetoarea, severa ca orice om constient de pericolul globalizarii terorismului. Si de ce nu aveti la dvs. business cards daca aveti pretentia sa zburati la business class?

Devenea nasol rau. Si atunci mi-a venit o idee. Am intrebat-o daca e de acord, in situatia in care-i dau 10 euro, sa mearga sa cumpere pentru mine Le Nouvel Observateur, Paris Match si Le Parisien. A fost de acord. Am rasfoit ziarele cum se zicea odata – infrigurat – pana cand am gasit cronicile la lansarea filmului meu in Franta. I le-am aratat. O clipa le-a studiat si m-am intrebat in ce masura conteaza sa am cronici bune. N-am mai aflat. A parut ca, odata ce a realizat ca numele din pasaportul meu si numele din cronici corespund, s-a linisitit. M-am indreptat umilit spre avion, amintindu-mi ca, orice ar fi, sunt nascut roman. Spre surpriza mea, cronicile erau foarte bune dar chiar nu mai conta, a notat Cristian Mungiu, pe blogul filmului 4 luni, 3 saptamani si 2 zile.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »