Microbuze şcolare cu inspecţia tehnică expirată

Poliţiştii sălăjeni au verificat, în perioada 9-19 septembrie, nu mai puţin de 112 autovehicule destinate transportului şcolar. Potrivit informaţiilor furnizate de Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, s-au constatat doar o serie de defecţiuni minore, în cinci cazuri fiind aplicate avertismente pentru inspecţii tehnice expirate. „Cinci astfel de autovehicule aveau inspecţia tehnică expirată de câteva zile, respectiv din 5, 11 sau 12 septembrie. În situaţiile respective, poliţiştii au întocmit avertismente şi totodată, deţinătorii acestora, primăriile sau consiliile locale, au fost înştiinţate despre aspectele constatate”,…

Mai mult...

Garnizoana din Şimleu Silvaniei, la ceas aniversar

Batalionul 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu” din cadrul garnizoanei Şimleu Silvaniei va găzdui vineri, 27 septembrie, o serie de activităţi prilejuite de împlinirea a 45 de ani de la înfiinţarea unităţii. Programul festiv va demara în jurul orei 12, când pe platoul unităţii va avea loc ceremonialul religios militar. Potrivit informaţiilor furnizate de Gigi Dumbravă, comandantul Batalionul 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, după încheierea ceremonialului, va fi ţinut un scurt moment de reculegere la biserica garnizoane, după care vor avea loc serie de activităţi specifice, precum vizitarea „Sălii tradiţiilor” sau vizitarea şi…

Mai mult...

Verdict în cazul unui viol cu martor: achitare

Doi tineri din comuna Halmăşd, acuzaţi de procurori de viol, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice au fost achitaţi de către magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei, deşi a existat un martor care i-a surprins în timpul abuzului sexual. Potrivit informaţiilor furnizate de către Daniela Merfu-Aron, preşedinte delegat al instanţei de sub Măgura, cei doi, au fost trimişi în judecată în toamna lui 2012, fiind acuzaţi că, în prima zi a aceluiaşi an ar fi violat o tânără cu probleme psihice grave, în cimitirul din comună. Deşi femeia a fost…

Mai mult...

Trei accidente rutiere într-o singură zi, soldate cu trei victime

Două persoane au fost rănite grav, iar alta a suferit leziuni uşoare în urma unor accidente rutiere, care au avut loc miercuri,18 septembrie, pe şoselele din judeţ. Primul incident rutier s-a petrecut în Şimleu Silvaniei, în jurul orei 15. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Iosif R., în vârstă de 80 ani, se deplasa cu bicicleta pe o stradă din oraş, iar la efectuarea unui viraj spre stânga nu s-a asigurat corespunzător, moment în care a fost acroşat de un autoturismul…

Mai mult...

Tânără din Hida, cercetată pentru furt

  O tânără, în vârstă de 30 de ani, din Hida, este suspectată de poliţiştii sălăjeni că ar fi furat suma de 18.000 de lei dintr-o locuinţă din Baica. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, din primele cercetări ale poliţiştilor din Hida, marţi, 17 septembrie, Ramona C., a intrat în timpul zilei, prin forţarea unui geam, în gospodăria unei persoane din localitatea menţionată, de unde a furat 18.000 de lei. Oamenii legii au recuperat prejudiciul în totalitate şi l-au restituit păgubitului. Potrivit sursei…

Mai mult...

Pisică salvată de pompierii sălăjeni

Un echipaj al Secţiei de Pompieri Jibou a fost solicitat miercuri, 18 septembrie, în jurul orei 12, pentru a scoate o pisică căzută în fântâna unei gospodării, adâncă de circa şase metri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost iniţiat de proprietarul animalului. Pompierii, ajunşi la faţa locului, au reuşit salvarea pisicii şi au înapoiat-o proprietarului teafără şi nevătămată.

Mai mult...

Bărbatul dat dispărut, găsit spânzurat lângă Zalău

Fekete Zsigmond, bărbatul în vârstă de 58 de ani, din localitatea Ilişua, dat dispărut de la domiciliu la începutul acestei luni, a fost găsit marţi, 17 septembrie, spânzurat în zona „Pădurea Rotundă”, situată la marginea municipiului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, un zălăuan care trecea prin zonă a observat trupul ce atârna de un copac şi a anunţat Poliţia. Ulterior, cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Dispariţia bărbatului a fost semnalată de familie în urmă cu aproximativ…

Mai mult...

Ajutat de pompieri să ajungă acasă

Un zălăuan supraponderal, în vârstă de 80 ani, a fost transportat marţi, 17 septembrie, de la spital acasă cu ajutorul pompierilor. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, bărbatul a fost externat din spital după-amiază,  militarii fiind solicitaţi pentru a-l transporta până la ambulanţă şi mai apoi de la salvare până în locuinţa acestuia, situată la etajul al IV-lea,  într-un bloc de locuinţe de pe pe Aleea Mesteacănului din municipiu.

Mai mult...

Cod galben de inundaţii pe râul Crasna

Râul Crasna se află sub cod galben de inundaţii începând de marţi, 17 septembrie, de la ora 20, până miercuri, 18 septembrie, la ora 20, potrivit unei avertizări emise Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA). Potrivit datelor emise de INHGA, în intervalul menţionat, râurile din mai multe bazine, aflate pe teritoriul a cinci judeţe din nord-vestul ţării , respectiv Maramureş, Satu Mare, Cluj, Bistriţa Năsăud şi Sălaj se vor afla sub atenţionare de cod galben de inundaţii. Astfel, va fi instituit cod galben pe râurile din bazinele: Vişeu,…

Mai mult...

În arest după ce a condus cu permisul anulat

Un zălăuan în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pe o perioadă de 15 zile, fiind acuzat de către procurori că a condus un autovehicul pe drumurile publice deşi avea permisul anulat şi că, mai apoi, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei. Liviu-Mirel R. este cercetat penal după ce în ziua de 15 septembrie, în jurul orei 9, aflat în stare de ebrietate ca urmare a consumului mare de alcool din noaptea precedentă, s-a urcat la volanul…

Mai mult...

Gara din municipiu, ticsită de muniţie neexplodată

Nu mai puţin de nouă proiectile de artilerie de calibrul de 100 de milimetri au fost descoperite luni, 16 septembrie, în gara CFR din municipiul Zalău. Potrivit informaţiilor furnizate de Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, echipa pirotehnică a fost solicitată în această după-amiază pentru asanare de muniţie neexplodată, după ce unul dintre muncitorii care execută lucrări de reabilitare în gara zălăuană a descoperit un proiectil neexplodat. În urma cercetării perimetrului, pirotehniştii sălăjeni au mai depistat încă opt astfel de proiectile.  Conform sursei…

Mai mult...

Pâine din Maramureş fără documente, depistată de poliţiştii sălăjeni

Poliţiştii sălăjeni au constatat, în perioada 9-13 septembrie, două infracţiuni de evaziune fiscală, au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 17.760 de lei. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în intervalul menţionat, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, poliţiştii sălăjeni au efectuat 41 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice şi au verificat 119 mijloace de transport.…

Mai mult...

Zălăuan arestat preventiv pentru furt calificat

Un zălăuan, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, fiind acuzat de furt calificat. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, săptămâna trecută, în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 00.20, poliţiştii de la Postul de Poliţie Pericei au fost sesizati de către dispeceratul unei firme specializate de pază din Zalău că dispozitivul de alarmare contra efracţiei, montat pe gardul împrejmuitor al unei firme din Pericei, a fost activat, fiind posibilă săvârşirea unei infracţiuni…

Mai mult...

Al patrulea suspect arestat în cazul înşelăciunii cu carburanţi

O femeie în vârstă de 29 de ani a fost arestată preventiv, vinerea trecută, pe o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţia de complicitate la înşelăciune. Minodora Chiroşcă, din Bucureşti, face parte din reţeaua care, la sfârşitul lunii iulie, a prejudiciat o firmă din Zalău cu aproape 160.000 de lei, după ce a încasat banii în contul a 25 de tone de combustibil, însă nu a mai furnizat marfa, susţin anchetatorii. Bucureşteanca ar fi intrat în posesia unei părţi din banii proveniţi din înşelăciune, în urma unei înţelegeri pe…

Mai mult...