Zalău: consilierii locali au aprobat majorarea tarifelor la salubritate, dar cer creșterea calității serviciilor

Așa cum am anunțat în articolul nostru de la sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Zalău a aprobat, prin votul consilierilor locali municipali, mărirea tarifului la ridicarea și transportul gunoiului la persoanele fizice și juridice de pe raza municipiului. Tarifele vor crește cu aproximativ 15 la sută. Reprezentanții societății de salubritate care prestează aceste servicii pe raza municipiului au spus că modificarea tarifelor este pe deplin justificată, în condițiile în care firma operează cu tarife aferente anului 2015. Argumentele principale ale acestei solicitări sunt, printre altele, creșterile de preț ale operațiunilor efectuate,…

Mai mult...

Turismul sălăjean nu dă bine nici în statistici

Puţin peste 9.100 de turişti, dintre care doar 14 la sută străini, ne-au vizitat judeţul în primele patru luni ale anului, potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj. Numărul acestora este în scădere cu 8,6 procente faţă de cel din perioada corespunzătoare din 2017. Din totalul turiştilor străini, aproape 93 la sută provin din statele europene, în special din Ungaria. În intervalul ianuarie-aprilie 2018, sosirile în hoteluri au deţinut o pondere de 58,3 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare.…

Mai mult...

Oferta de pe piaţa muncii din Sălaj: peste 200 de posturi vacante

33 de firme din judeţul Sălaj sunt, în această perioadă, în căutare de personal. Potrivit datelor centralizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, oferta momentului cuprinde 206 locuri de muncă, mai mult de o treime dintre ele, în producţie şi prestări servicii. Companiile de profil au nevoie de instalatori încălzire centrală şi gaze, tehnicieni electromecanici, mecanici utilaj, electricieni, strungari sau prelucrători prin aşchiere. Alte 48 de posturi sunt vacante în industria construcţiilor, unde sunt puse la bătaie posturi pentru finisori terasamente, zidari, mecanici, lăcătuşi, dar şi muncitori…

Mai mult...

Șansa Zalăului de a deveni un oraș inteligent, cu mobilitate ridicată: parteneriat strategic cu opt municipii din regiune

Un proiect de anvergură din care vor face parte nouă municipii din regiunea de Nord-Vest a țării, printre care și municipiul Zalău, va fi pus la punct în perioada următoare după ce consilierii locali zălăuani vor aproba încheierea unui parteneriat strategic pentru “Mobilitate și Orașe Inteligente din Regiunea Nord-Vest”. Este vorba despre un program ce ar urma să fie pus în practică începând din anul 2021 până în anul 2027. Acestor municipii li se vor putea alătura, până la definitivarea proiectului, și alte orașe din regiune. Până în acest moment,…

Mai mult...

Oameni de afaceri trimişi în judecată pentru un prejudiciu de peste 12 milioane de lei

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Johann Bohmer şi Georgeta Bohmer, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 2011 – 2013, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, şi femeia, în calitate de asociat şi director economic, la aceeaşi firmă, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, auînregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, cheltuieli fictive şi alte operaţiuni fictive, în baza a 942 facturi fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu…

Mai mult...

Doar angajaţii din servicii câştigă peste media judeţului

Peste 50.000 de sălăjeni aveau un loc de muncă la finele lunii aprilie, potrivit celor mai recente date ale Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, cu 49 de persoane mai mult decât în luna precedentă şi cu 1.567 mai multe decât cu un an în urmă. Din totalul angajaţilor din judeţ, 56,1 la sută lucrează în servicii, 40,6 la sută, în industrie şi construcții, iar 3,3 la sută, în agricultură, silvicultură şi pescuit. În ceea priveşte câştigul salarial mediu nominal brut pe total județ, în a patra lună a anului acesta a fost…

Mai mult...

Untul se scumpește din nou

Nu mai puțin de 600 de euro este prețul mediu pentru 100 kilograme de unt, pe piața mondială. Acest preț (de producător, la care se calculează în plus adaosul comercial și alte cheltuieli precum transportul, depozitarea etc) este de peste 18 la sută peste nivelul raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, când Europa a înregistrat preţuri record la acest produs. Cotaţiile europene se vor observa la raft, din nou, prin creșteri de preț fără precedent pentru un pachet de unt ce are, în medie, 200 de grame. În urmă…

Mai mult...

Singurul obiectiv modernizat din zona Astralis: Hala agroalimentară – gata la toamnă

La obiectivul de investiții “Piața Astralis” se lucrează în prezent, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile din ultimele zile. Echipele de muncitori și ingineri sunt pe șantier, cu atât mai mult cu cât conducerea Primăriei Zalău a anunțat că nu este dispusă să înțeleagă amânări la recepționarea lucrării. Hala este deja ridicată în proporție de peste 70 la sută. Se lucrează și la asigurarea utilităţilor: alimentarea cu apă – lucrare finalizată în proporție de 70 la sută în acest moment, canalizare menajeră – finalizată, terasamente – lucrare finalizată, amenajarea unui corp…

Mai mult...

Amenzi de mii de lei aplicate unor agenți economici sălăjeni de către inspectorii de muncă

Controalele efectuate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, în această săptămână, au vizat cu prioritate identificarea și sancționarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării și diminuării acestui fenomen care reprezintă o formă de evaziune fiscală. În domeniul relațiilor de muncă au fost verificați 76 agenți economici, iar dintre aceștia, 42 au fost sancționați prin aplicarea a șase amenzi și 61 de avertismente. În urma controalelor au fost depistate șapte persoane care munceau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă, angajatorii fiind sancționați contravențional. Alte încălcări ale prevederilor legale…

Mai mult...

Jumătate din locurile de muncă vacante din judeţ sunt pentru muncitori necalificaţi

Angajatorii sălăjeni pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă aproape 200 de posturi, mai mult de o treime dintre ele fiind în producţie şi prestări servicii, au anunţat reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj. Potrivit sursei citate, 19 companii din domeniu şi-au anunţat intenţia de a încadra în muncă 73 sălăjeni ca operatori maşini unelte cu comandă numerică, manipulanţi mărfuri, mecanici utilaj, sudori, prelucrători prin aşchiere şi muncitori necalificaţi. Cei care vor să lucreze în construcţii pot alege între cele 48 de slujbe…

Mai mult...

ANUNT DE PRELUNGIRE

ANUNT DE PRELUNGIRE APEL DE SELECȚIE ~varianta simplificată~   Vă informăm că, în conformitate cu HCD nr. 5/13.06.2018, termenul pentru depunerea proiectelor aferente măsurii M2/2A se prelungește până la data de 20.07.2018   MĂSURA LANSATĂ PRIN PRELUNGIREA APELULUI DE SELECȚIE: M2/2A INVESTIȚII IN ACTIVE FIZICE   DATA PUBLICĂRII PRELUNGIRII: 15.06.2018   DATA LANSĂRII APELULUI DE SELECȚIE: 15.05.2018   DATA PRIMEI PRELUNGIRI A APELULUI DE SELECȚIE: 15.06.2018 – 20.07.2018   BENEFICIARI ELIGIBILI: M2/2A “INVESTIȚII IN ACTIVE  FIZICE”: Persoana fizică autorizată; Întreprindere individuală; Întreprindere familială; Societate în nume colectiv–SNC; Societate în comandită…

Mai mult...

Silcotub a cumpărat Cupromul

La 10 ani de la intrarea în insolvenţă şi la trei ani după ce instanţa a aprobat procedura falimentului Cupromului, terenul şi clădirile pe care fostul mare producător de sârmă le-a deţinut în Zalău şi-au găsit un nou proprietar. Cea mai mare companie din judeţ – Silcotub SA – a cumpărat, recent, activele Cuprom, tranzacţie care îi va permite să îşi continue dezvoltarea. „Silcotub SA a semnat cu societatea Cuprom SA, reprezentată prin lichidator judiciar BDO Business Rstructurind SPRL, un contract de vânzare-cumpărare, în baza căruia a achiziționat activele societății…

Mai mult...

Drumurile distruse de alunecările de teren, în atenția directorului CNAIR

Probleme cauzate de alunecările de teren pe drumul european E81, la intrarea în Zalău, de pe drumul naţional 1H, în zona dealului Vîrşolţ, dar şi stadiul proiectelor şoselei de centură a Zalăului şi porţiunii din autostrada Transilvania care străbate Sălajul au fost discutate marţi de autoritățile județene și locale din municipiu, cu directorul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, prezent în judeţ alături de o echipă de experţi din cadrul companiei. În ceea ce priveşte alunecarea de teren de pe drumul european E81, oficialii CNAIR au afirmat…

Mai mult...

Primăria Zalău a finalizat documentația pentru achiziționarea a zece noi autobuze hibrid

Primăria Municipiului Zalău a finalizat zilele trecute întreaga documentație aferentă demarării procedurii de achiziție a zece autobuze noi hibrid, destinate transportului urban în municipiu. “Referitor la mijloacele de transport se are în vedere achiziția a 10 autobuze (cu lungime de 12 metri) și 10 cu lungimea 10 metri, fiind vorba de autovehicule hibrid, dotate atât cu motor electric cât și diesel. Toată documentația este deja pregătită, astfel încât în perioada imediat următoare, Primăria Zalău va depune solicitarea la ADR Nord-Vest pentru o finanțare pe Mobilitate Urbană axa 4.1 “Modernizare sistem…

Mai mult...