O nouă sesiune de primire a proiectelor de investiții pentru agricultori

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, va deschide în trimestrul I al anului 2019, prin structurile județene, noi sesiuni de primire de proiecte, valoarea fondurilor alocate depăşind 445,8 milioane de euro. Astfel, în primul trimestru al acestui an, vor fi disponibile fonduri pentru Submăsurile (sM): 4.1a – Investiţii în exploataţiile pomicole (51.013.105 euro), 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigaţii (200.000.000 euro), 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile (14.775.003 euro) şi 5.2 – Sprijin pentru investiţii privind refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale, de condiţii de mediu adverse şi de evenimente catastrofale (13.677.431 euro). De asemenea, infrastructura locală va beneficia de finanţare prin deschiderea unor noi sesiuni pentru: sM 7.4 – Sprijin pentru investiţiile în crearea, îmbunătăţirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populaţiei rurale, inclusiv a celor de agrement şi culturale, şi a infrastructurii aferente (13.761.860 euro) sau sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural – ITI Delta Dunării (4.990.902 euro). Grupurile de Acţiune Locală vor avea la dispoziţie o nouă oportunitate de finanţare prin sM 19.3 – Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupurilor de Acţiune Locală – Componenta B „Implementarea activităţilor de cooperare ale GAL-urilor selectate (9.270.000 euro). În aceeaşi perioadă de timp a trimestrului I vor fi lansate sesiuni pentru Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor (sM 15.1) şi Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor şi a plantelor (sM 17.1), valoarea totală a fondurilor disponibile pentru aceste submăsuri fiind de 110.151.918 euro.

Leave a Comment